Nestor Damaso del Pino

-expoziția „Simboluri ale Marii Uniri”, Muzeul Dunării de Jos, Călărași-

Nestor Damoso articulează exemplar relația dintre imagine și mesaj, construind un discurs vizual menit să-i particularizeze viziunea inconfundabilă. Echilibrul compozițional definește structurile graficii sale, care diversifică modalitățile de expresie în cadrul aceleiași lucrări,  fără a-i diminua din unitatea stilistică. Desenul rațional, condus până în pragul geometriilor, având la bază linia, unghiul, triunghiul, pentagonul, dreptunghiul și hexagonul, ne arată că artistul stăpânește partea tehnică a discursului artistic pe care îl practică, însă fericita îmbinare a părților compoziției, demonstrează aplicarea normelor compoziționale, într-o abordare modernă. Grafica alb-negru este dublată de cea policromă, fapt prezent și în cadrul expoziției „Simboluri ale Marii”, de la Muzeul Dunării de Jos, unde a expus două lucrări. Portretul lui „Ștefan Cicio Pop” (1865-1934), avocat și om politic român, participant activ la Marea Unire de la 1918,  este realizat în spiritul stilului său geometric și analitic, evocând  talentul lui Nestor de a surprinde trăsăturile de caracter, care nu se pierd prin stilizare, iar „Regele și România Mare” este o compoziție cu un puternic impact simbolic și mesaj direct la adresa situației politice a acelui moment, evocând harta României și tricolorul, tratate în suprafețe ample de roșu, galben și albastru, traversate pe diagonală de imaginea stilizată a regelui, care unește cele trei provincii.  

Ana Amelia Dincă,

Critic de artă

Cornel Ursu Dobrogea, la Muzeul Dunării de Jos

-duminică, 3 februarie, 2019-

Experiența de acum a pictorului Cornel Ursu Dobrogea este rezultatul unui exercițiu de studiu, realizat după maeștri artei europene și românești precum Arcimboldo, Van Gogh, Grigorescu sau nume importante ale barocului olandez. Capacitatea acestuia de a reproduce astfel de lucrări, se datorează veleităților de a analiza și de a reda printr-un desen corect, compozițiile care sunt în acord cu opțiunea sa pentru personaje, amplasate pe întreaga suprafață a pânzei, dar și pentru compoziții mai elaborate.  Tabloul pe care Cornel Ursu Dobrogea le va expune la Muzeul Dunării de Jos, fac parte din perioada de formare ca pictor și aparțin unor persoane particulare, de la care au fost preluate pentru această expoziție.

Ana Amelia Dincă

Cîrstina de la Studina la „U Art Gallery”

-expoziția „Ecleraj”-

Expoziția lui Cîrstina de la Studina se coagulează în jurul Zilei Culturii Naționale, a zilei poetului nepereche, Mihai Eminescu, de care simeza de la „U Art Gallery” ne amintește prin subiecte selectate. Flori, amurguri, mări, lacuri, dealuri, arbori sunt elemente surprinse de pictor în compoziții sugestive („Lacul codrilor albastru”, „Pe lângă plopii fără soț”). Dedicându-și o mare parte din creație unor anateme ale spațiului nostru, legate de tradiții și de eroii neamului, care au pierit sau au suferit datorită războaielor ori comunismului, Studina a avut în permanență în vizorul preocupărilor artistice, omagierea lui Mihai Eminescu. Dar, atitudinea de respect față de înaintași este doar un aspect al creației sale plastice. Peisajele aparținând visului și imaginarului sunt temele preferate, prezente pe parcursul întregii sale creații artistice. Deși pornite din realitate, acestea sunt redate de pictor în pete ample de culoare, în planuri orizontale și cu sugestii de perspectivă ori prin filigranarea elementelor folosite, pentru a evoca liniștea sau mișcare, ce permit transformarea materiei, metamorfozarea visului într-o transpunere aparte. Amurguri cu cer portocaliu incandescent, ploaia, vulcanii, florile sunt prezente în formule vizuale inedite, alcătuind jocuri de culori, gândite într-o formă coerentă, ce poate să transmită un sentiment și o stare de admirație trăită în comunicarea cu subiectul.  Peisajele selenare amintesc de  tectonica lumii și au un caracter particular în pictura lui Cîrstina de la Studina. Reprezentate ca spații simbolice, în care secvențele cromatice au izul abstractului, acestea epatează prin tonalitățile virulente ori potolite, prin numeroase armonii coloristice, accentuând posibilitățile luminii de a valora sugestiile structurale ale compozițiilor. Marine, din seria cărora nu lipsește țărmul Marii Negre, nașterea formelor de relief, frământarea apei și vibrația aerului,  mutațiile materiei terestre și celeste sunt noțiuni declanșatoare ale unor momente inspirând lucrări în câmpul cărora detectăm un Cârstina de la Studina la curent cu ceea ce se petrece în fenomenul artistic actual, fapt ce nu îi modifică structura interioară  și atitudinea față de propria creație. Peisaje meditative evocând liniștea, ascensiunea, stări ale ființei („ Amurg în Delta Văcărești”,„ Amurg pe lac -Văcărești”) amintesc drame, dezvăluind zbuciumul omului, care a suportat represiunea totalitarismului. Neliniștile au în contrapondere „Inflorescențele”, filigranate pe un fond violet, „Frize florale”, „Răspândirea florilor”, „Crizanteme”, „Flori înălțându-se”, dar și ansambluri formate din teme florale. Cîrstina de la Studina revine cu această simeză în care citim un pictor în plină forță creatoare, cu un potențial demn de remarcat.

Ana Amelia Dincă

Silviu Ioan Soare, expoziția „Ecleraj”, la U Art Gallery, 17 ianurie, ora 18,30

-         tempera și ceramică sculpturală (plastică mică)-

În ceea ce privește plastica mică, unele lucrări sunt incizate, altele sunt polisate, iar o parte au suprafața vibrată cu ajutorul efectelor modelajului, lăsând la vedere și anumite geometrii, determinate de principiile compoziționale. Curbe ușoare, volume masive și goluri, lăsând lumina să alterneze cu densitatea materialului, dau tonul unei plasticități cu accente de modernitate, prin alăturarea figurativului  de stilizai personale. Multe dintre compoziții sunt interpretări ale nudului feminin, modul în care descriptivismul anatomic spiritualizeză ceramica sculpturală a artistului, este ivit din abordările formale, dar și din conținutul ideatic al mesajului. Volumul compact al materialului în contrapondere cu vidul, creează o tentă lirică, permițând un control asupra subiectului, care sugerează, semnifică, fiind și explicit, în același timp. Analiza formelor anatomice în contururile lor generale, care să specifice biologicul, insistând și asupra frumuseții lutului, este susținută de valorarea luminii asupra materialului, obținută din șlefuire și modelare, din concordanța concavităților și convexităților, armonizate în volum. Energia internă a formei este dublată de notele cromatice ale argilelor și de diversitatea tehnicilor specifice ceramicii, tradusă în tridimensional. „Doamnă din Chicago”, „Kalonice”, „Dimineața”, „Aedon”, „Diminețile Carolinei”,  „Elegie”, „Melancolie”, „Rython”, „Luna”, „Metamorphosis”, „Ascet”, „Monolit”, „Duhul pădurii”, sunt compozițiile pe care Silviu Ioan Soare le expune la U Art Gallery, în data de 17 ianuarie 2019. Lucrările în tempera sunt expresia emoțiilor directe ale artistului în fața naturii, echilibrul compozițional și liniștea, dominând discursul său plastic. Imprevizibilul și libertatea gestului pictural, apar în lucrările în care fragmentarea tușei de culoare creează un dinamism, ce acoperă suprafața hârtiei, trăsăturile scurte de pensulă, concentrând ritmuri concretizate într-o abordare condusă spre abstract. Tratarea figurativă a subiectelor este mult mai prezentă decât derapajele spre jocurile cromatice de factură ludică. Privirea perspectivală asupra Balcicului îi dă posibilitatea artistului să cuprindă ambianța unuia dintre cele mai pictogene spații, nu numai prin etalarea tonală a geografiei țărmului, dar și prin evidențierea zonei aerate a Mării Negre, lăsând ochiul să se relaxeze dincolo de acoperișurile caselor, analizate în tonalități de roșu intens și laviuri. Drumuri mărginite de case, lacuri văzute de pe dealuri sau chiar din buza apei, sunt subiecte preferate de Silviu Ioan Soare, cel care, înainte de a se specializa în ceramică, a practicat pictura, preferând, la început, capcanele uleiului. Acum, artistul experimentează posibilitățile expresive ale culorilor de apă, ale acuarelei și temperei, cu misterele lor compoziționale și cu o frumusețe cu nimic mi prejos decât celelalte tehnici. Lucrările parietale se numesc: „Lacul vrăjit”, „Ecleraj”, „Disonanțele iluzorii ale luminii”, „Dimineață de octombrie”, „Așteptare”, „Controversele luminii”, „Conversația zilei”, „Dialogul de ieri”, „Tablou pentru suflet”, „Visul de octombrie”, „Acasă”, „Floarea- soarelui”, „Amintindu-mi de tine”, „Nostalgie”, „Melancolie”, „Pentru tine”, „Florile Ameliei”, „Nuferi”, „Balcic”, „Primele flori”, „Sinopsis”, „Mărunțele”. Aici sunt incluse și tablourile cu flori, constituind o parte importantă a simezei.

Ana Amelia Dincă  

Silviu Ioan Soare-Philosophia, expoziție de ceramică sculpturală, la Muzeul Dunării de Jos, de Ziua Culturiii Naționale

Filosofia ,acea cale de cunoaștere prin rațiune, a fost întotdeauna un motiv pentru artistul Silviu Ioan Soare de a descoperi diferite fațete ale dorinței omului de a înțelege lumea. Cu mijloace specifice lutului, unul dintre elementele fundamentale ale lumii, acesta a făcut  trimiteri în istoria disciplinei  pornind de la conceptul heraclitian „Panta Rhei”, conform căruia  totul curge și  lumea este permanent supusă schimbării și contradicțiilor interne, creând astfel ansambluri de ceramică sculpturală, de mici dimensiuni, care cuprind personaje grupate, ce amintesc de civilizațiile preistorice, de oamenii care priveau spre zei, readucând în memoria noastră ideea de maestru și discipol și așezând la loc de cinste „mitul peșterii” al lui Platon, alături de care, ideea de  prelegerea, întrebări despre originea omului, despre cele patru elemente fundamentale ale existenței, despre începuturi, construiesc un demers plastic început în 2010 și materializat în lucrările „Știu că nu știu nimic”, „Panta Rhei”, „Peștera”, „Philosophia”, „Pietrele filosofiei”, „Începutul lumii”, „Primii înțelepți”, „Filosof”, „Piatra filosofală”, „Primul, om”, „Semințele filosofiei”, câteva dintre compozițiile ce fac obiectul expoziției „Philosophia”, care se va deschide, marți, 15 ianuarie, ora 11,00, de Ziua Culturii Naționale, la Muzeul Dunării de Jos.

Ana Amelia Dincă

Pictura doamnei Carmen Văideanu sau poemul lucrurilor simple

Atunci când spun că doamna  Carmen Văideanu este o artistă a lucrurilor mărunte, nu vorbesc despre compozițiile sale ca fiind o analiză conștiincioasă a lumii vizibile, ci mă refer la detaliile pictogene, care conferă expresia ultimă a finalizării tablourilor sale, devenite trăire directă în raport cu subiectul. Un felinar, o vază cu flori, un drapaj, dau accentele esențiale de plasticitate, uneori discret inserate, alteori traversând fără echivoc câmpul vizual, așa cum fac crengile copacilor, tulpinile florilor, ambientând prim - planul ferestrei, dincolo de care misterele unui fragment citadin, un calcan sau o stradă pustie, sunt învăluite de  rafinate griuri colorate, ținute sub control cu multă măiestrie de artistă. Fereastra atelierului, cu mai multe unghiuri de vedere, îi dă posibilitatea să stabilească un raport vizual cu spațiul urban liniștit, unde pictorița poate recupera  reverii, povești, amintiri și noi studii de culoare, așezate pe armătura figurativului.  Cu toate că temele sale preferate sunt cele consacrate, ochiul artistei le originalizează prin cadrele selectate, astfel încât peisajul, compoziția, natura statică să poată fi transformate în emoții, în sentimentul bucuriei de a reprezenta pe suportul bidimensional, ungherele ascunse ale universului  imediat, arătându-ne că orice amănunt din apropierea noastră, poate fi  reevaluat pe pânză, la cotele maxime ale picturalității. Peisajele de la Urleta și Balcic, ferestra atelierului și scoarțele tradiționale, sunt elementele travaliului din anul 2018, care cunosc și un parcurs cronologic, derulându-se o dată cu anotimpurile. Acest aspect este evocat de atmosfera de culoare, de starea emotivă a artistei, de frumusețea anvelopelor tonale, definind specificitatea unei zile, de luminozitatea schimbătoare a mediului redat. Lirică în esența picturii sale, Carmen Văideanu este preocupată de modalități variate de exprimare, abordând deopotrivă compoziția plastică și decorativă, cu pluralitatea posibilităților de a crea spații închise și deschise, de a defini aspecte perspectivale, dar și cu plăcerea de a implica subiectul în registrul din față al lucrării, staticul și dinamicul citindu-se și acestea în demersul curent al artistei. Natura statică cu  gutui și scoarță, datând din anul 2017, atrage atenția prin amplasarea subiectului central, implicând aici echilibrul static, descoperit și în multe lucrări în care punctul de interes corespunde centrului de fugă, pe care artista, chiar dacă nu îl calculează, îl simte, având o doză de raționalitate evidentă în tratarea structurii tabloului. 

Deși ivită din sfera figurativă, pictura sa se concentrează pe subiectul plastic, naturalețea și frumusețea elementelor vegetale fiind cele care se dezvăluie atenției artistei. Natura  fie că este de la Urleta sau București, este reprezentată în pictura lui Carmen Văideanu de o vegetație pitorească, formată din lalele și bujori, crini și trandafiri, crizanteme și albăstrele, tufănele și liliac,  dar și de câtva componente  culinare. Scoarțele bănățene, moldovenești sau din Oaș, ceramica de Marginea sau cea bucovineană, ne introduc în zona culturii etnografice, spațiu de inspirație din care artista selectează un repertoriu inedit de motive, cu ajutorul căruia parcurge un traseu personal de raportare la valorile perene ale civilizației noastre. Peste acestea se suprapune și Balcicul, cu infinitele sale posibilități de interpretare picturală, văzut fiind de Carmen Văideanu, în toată splendoarea melancoliei și singurătății lui. Acest teritoriu exotic i-a dat posibilitatea artistei să își pună în joc întreaga experiență a picturii în plein-air, obținând din aspectul aceluiași peisaj, care își modifica anvelopa cromatică în diferitele momente ale zilei, tablouri ce păreau imagini diferite, datorită modificărilor atmosferei, de la o oră la alta.  Realitatea este pentru Carmen Văideanu o rampă de lansare spre interiorul ființei sale senzitive, palierul figurativului, devenind o schemă în corsetul căreia știința desenului, cromatologiei și compoziției, definește o pictoriță cu multiple posibilități de analiză și sintetizare a motivului plastic, care, raportându-se la un minimum de mijloace formale de exprimare, obține maximum de expresivitate. 

Expoziția deschisă la Sala „Foaier” a Cercului Militar Național, gândită ca o retrospectivă a activității din anul 2018, este admirabil concepută, arătându-ne o Carmen Văideanu în plină forță creatoare, abordând stilul modern de reevaluare a temelor, în care pata de culoare, tușa dezinvoltă aparent, dar bine controlată, se alătură unor trasee grafice de forță, în care întregul arsenal de principii compoziționale, nu numai că sunt intuite în subsidiar, ci se dezvăluie prin energia lor luminoasă, născută din griurile colorate și din desen, din iluziile optice determinate de valorări și suprapuneri gradate, supunând ochiul nostru unei contemplări nestingherite de intersecția de planuri, care ajută la efectul de unificare al câmpului pictat și la relația armonioasă dintre  elemente.

Ana Amelia Dincă

Maria Untanu, expoziție de grafică

-Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” Slobozia-

Expoziția artistei Maria Unțanu, deschisă la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia, pe 5 decembrie 2018, cuprinde lucrări din anii recenți de creație, când  graficiana și-a îndreptat atenția spre elemente simple din imediata sa apropiere, care sunt forme ușor de recunoscut, artista stabilind un fel de comunicare afectivă cu aceste structuri, care îi trezesc amintiri sau pe care le privește admirativ în ambianța atelierului. Ia, purtată în copilărie, ceștile cu prețiozitatea lor vizuală, broderiile fragile, obiecte arhaice, păsări fermecate,  ce par a fi coborâte din paginile poveștilor, plante sălbatice și nemuritoare, prinse în buchete, așezate parcă la uscat, schimbă pentru moment discursul vizual al Mariei Unțanu care, până acum, a fost preocupată de ideea de dedublare a ființei, de câmpurile energetice ale corpului uman, de lumea interioară a modelului și de trăirile feminine subconștiente. Dacă preferința pentru subiect s-a schimbat pentru moment, tehnica a rămas aceiași, domeniul estetic rămânând zona de atracție a creației sale. Modalitatea de lucru vine din domeniul gravurii, fiind inventată de Giulio Campagnola, în 1510. Purtând denumirea de stippling, aceasta se referă la utilizarea punctelor mici în conturarea formei, acestea devenind conținut și fiind posesoarele unor virtuți psihologice, prin realizarea montajului întregii imagini. Naturi statice și componente ale acestui gen artistic se relevă în plină pagină ori sunt amplasate central sau în registrul superior al paginației, în toate cazurile alcătuirea echilibrată și armonică, evidențiind filigranările și grafiile, aspectul de tapiserie sau catifea, al tablourile de mici dimensiuni, dar de o frumusețe asemănătoare bijuteriilor. Artista folosește instrumente diferite, obținând, cu ajutorul lor, o pigmentare fină a spațiului compozițional. Formele devin solide, monumentale, de la aplatizare se ajunge uneori la o discretă volumetrie, conferindu-le astfel, prin tehnică și rafinament estetic, un plus de spectaculos subiectelor sale. Acestea ocupă o parte importantă a imaginii, în interiorul lor și pe întreaga suprafața a tabloului, interesul artistei rămâne focalizat pe puncte și pe suprapunerile de culoare, aplicată reținut, în tonuri puține, de maximă expresivitate. Impresia pe care o avem când privim de la o anumită distanță compozițiile se poate schimba în situația unor lucrări, nuanțele pe care le receptăm, fiind câteodată obținute din efectele conferite de un număr important de  juxtapuneri, conduse conform științei  cromatologiei, ale cărei secrete coboară și dintr-o experiență îndelungată. Modelajul formelor, rezultat din miile de puncte care au o dezordine a lor ordonatoare, este  perceput clar și implică anumite geometrii structurale, ce au o forță cuceritoare. În cuvântul de la vernisaj, Maria Unțanu menționează crezul său în ceea ce privește arta sa: „Să vorbești despre lucrările tale este greu, este o chestiune personală. Deși sunt un „alter ego al artistului”, ele nu îl dezvăluie întru totul pe acesta; rămâne întotdeauna un teritoriu intangibil al visului și imaginației. O lucrare se deconspiră; ceea ce se vede trebuie să se explice într-un fel sau altul; trebuie să fie ușor de descifrat, să aibă un mesaj, să spună ceva (nu trebuie descrisă). În lucrările mele întotdeauna există un lucru de la care am plecat, dar acesta este important doar pentru mine; fiecare își poate avea propriile păreri. Importantă este bucuria, pasiunea de a lucra și transmiterea ideilor, comunicarea cu ceilalți. Mie îmi place ce fac, muncesc mult, descopăr lucruri noi, experimentez, sufăr. Sunt un mărturisitor prin artă. Cred în artă și în cultură, nu concep viața altfel (se poate trăi și fără, dar nu merită). Lucrez ca și când aș spune o poveste, căreia îi amân finalul.”  

Ana Amelia Dincă