Expoziție Adriana Negruți, Sala Rondă a Cercului Militar Național, miercuri, 22 ianuarie 2019

Fiecare artist caută în intimitatea atelierului să imprime creației sale, impresiile pe care microcosmosul în care trăiește, le lasă asupra sensibilității sale. Acest arsenal inspirațional se decantează în așteptările Adrianei Negruți, care gestionează lumea cu senzorii sensibilității sale. Ample cadre peisagistice ale locurile pe unde a trecut, frumusețea cromatică a petalelor de flori, chipurile cunoscuților, rămân amprentele tematice ale picturii de până acum, detectând astfel ineditul și miraculosul, ce pot fi descoperite în amănunte remarcate doar de artistă.  Natura umană, cea vegetală și portretul se revarsă în pictura Adrianei Negruți ca o binecuvântare, ipostaziată în meditații la șevalet, evidențiind trăirea interioară, emoția, în acord cu formulele figurative, relevate de câmpul său vizual. O pictoriță pentru care realitatea se dezvăluie în nenumărate geometrii ale arhitecturii în cadrul peisajului cu note urbane, din cuprinsul căruia nu lipsește rapelul la natura dominată de implicarea desenului riguros,  ce conferă lucrărilor  o tendință realistă, o perspectivă obiectivă asupra unor segmente vizuale cu existență concretă. Motivul de inspirație cunoaște și un grad de simplificare,  evidențiind, o dată în plus, traseele compoziționale urmărite de pictoriță. Demersul stilistic demn de remarcat provine din sfera portretului, unde capacitatea de a reține însemnele realității se află în sprijinul citirii psihologiei, a descrierii trăsăturilor specifice faciale și a pătrunderii  în spiritul personajului, încercând o evocare conform notelor caracterologice. Tematica florală conține o aplecare mai atentă asupra picturalității, tușele trasate hotărât, în juxtapuneri și alăturări care să determine o accentuare a plasticității , vorbesc despre posibilitățile de exprimare alternative ale Adrianei Negruți, care iubește și rigoarea formei, dar și gestul mai liber al traseelor pensulei pe pânză. Folosindu-se de limbajul convențional al picturii, Adriana Negruți recurge deopotrivă la pete de culoare epatante, pline de căldură și lumină, la griuri delicate, menținute într-un registru tern, dar și la grafii ce pot accentua și scoate în evidență deplinătatea formei, armonios integrată contextului. Prim-planul creației sale de acum este marcat de peisajul irlandez cu particularitățile sale, cu atmosfera cromatică învăluitoare, atrăgând atenția asupra calităților de coloristă și desenatoare ale Adriana Negruți.  

Ana Amelia Dincă

Constantin Tanislav, expoziția „Lăuntric”, la Galeria „Artoteca”

Pentru Constantin Tanislav spațiul vast al ființei are valențe corelate cu ambientul personal, cu introspecția asupra eului, diseminate în variate serii de compoziții, unitare în evoluția ideii de autodefinire, temă a căutărilor sale. Ca atmosferă a perimetrului peripersonal, elementele pe care se concentrează artistul sunt segmente percepute de ochiul liber,  într-o  privire fugară, păstrând pe retină,  geometria arhitecturii sau alte componente aflate în vizorul imediat, dominând spațiul locuibil din afara sinelui, dar și pe cel din alcătuirea sa psihologică. Astfel, „interiorul” devine un reflex al intimității creatore, al dialogului cu sine și  al stabilirii unei limitări între lume și eul tainic, ca determinare a libertății, pe care acesta o dorește și o particularizează prin demersul plastic propus. Între ciclurile de compoziții derivate din tematica interiorului concret, vizibil, și lăuntricul energetic, invizibil, apar diferențieri în ceea ce privește sistematizarea mijloacelor corelate în configurarea subiectului. De la reprezentarea unei canapele cu perne, de la un lambriu sau un perete, de la niște scări, generând un spațiu locuibil, Constantin Tanislav descoperă raportul pe care ființa îl are cu motivul pictural, cu atmosfera poetică imprimată memoriei sale de vederea în perspectivă, de planuri multiplicate, de liniile hotărâte și totuși declanșatoare de pitoresc, de ritmul repetitivității și al descreșterii, demonstrând respectul față de principiile academice, care sunt sursa modelării personalității sale artistice. Lumina naturală și artificială completează preocuparea pentru misterul reprezentării figurative, redată în corectitudinea calculelor de armonie și proporție, de formă și de interpretare a acesteia. Seria de lucrări  deconstructiviste, în care trei-patru planuri alcătuind generic câmpul tabloului, sunt analizate în expresivități surprinzătoare și variate, fără a înlătura unitatea întregului. Lăsând loc detaliilor gestuale, impuse de registrele în care pictorul își diseminează imaginea într-o cadență a desenului și culorii, el include aici datele simple și firești ale frumosului, în impresia de adâncime, de cufundare a privirii, de tridimensional,  deschizând lumi și universuri. Acest moment face trecerea la pictura abstractă, unde artistul redefinește dinamismul materiei în mișcare, tendința de ascensiune și gravitație, în limitele căreia descoperim iluzoria mișcare giroscopată a traseelor de pensulă. Evidențiind astfel jocul de direcții ale nuanțelor, reflectând, de data aceasta, sufletul, trăirea, interiorul emoțional al omului, accentul cade pe inflexiunile subconștiente, care implică ideea de fragment imagistic și de anulare a realității figurative, care își au originea în pictura sa mai veche. Aici corpul uman, redat în torsuri, ca fragment, ori în ipostaza modelului de atelier, ca desăvârșire, este amplasat în contexte în care descoperim iarăși tendința deconstructivistă, dar și pe cea a jocului de culori, axate încă de atunci pe conceptul  spațiului personal exterior și pe cel lăuntric, interior, pe imboldul sufletesc peste care se suprapun posibilitățile  nelimitate ale imaginarului său.

Ana Amelia Dincă

Silviu Ioan Soare la Muzeul Dunării de Jos

De Ziua Culturii Naționale 2019, Silviu Ioan Soare expune la Muzeul Dunării de Jos, o selecție din lucrările  create în anii trecuți, vizând preocuparea sa pentru forme verticale, masive, dar și pentru delicatețea compozițiilor de plastică mică, ambele abordări punând în evidență dexteritatea artistului pentru lucrul cu materiale specifice ceramicii. O componentă din „Totem, ritual dacic”, evocă alternanța dintre suprafața netedă a gresiei și spațiile vibrate, rugoase, lucrarea „Cetate” readuce în studiul său raportul dintre plin și gol, un fragment din „Hanukia”, este omagiul adus acestei sărbători evreiești, chipul „Sfântului Andrei”, „Saltimbancul” amintește despre disonanțele lumii, o „Trilogie” formată din structuri abstracte, care se alătură preocupării pentru un figurativul interpretat, sunt datele expoziției, care se deschide în data de 14 ianuarie.

Ana Amelia Dincă

Ivonna Efremov, Alexandru Efremov, Andrei  Efremov și Maria Constantinescu  la Galeriile „Sabion”

Așezată sub semnul spiritualității, expoziția „Poveste de Crăciun” a reunit trei artiști și un cercetător: Ivonna Efremov, Andrei Efremov, Maria Constantinescu și Alexandru Efremov, identități particulare în abordarea ideii de creștinism, de credință, de spiritualitate, de pământ divin, aflat sub semnul dumnezeirii.

Peisajul hibernal ocupă un loc privilegiat în abordarea doamnei  Ivonna Efremov, preocupată de farmecul naturii înzăpezite, pentru care utilizează o paletă tonală ținută sub control, în culori puține, care să confere claritate receptării imaginii și să inducă privitorului starea de contemplare. Suprafața compozițiilor este ușor de cuprins cu privirea și punctează atmosfera diafană, frumusețea naturii în iarnă, pitorescul pajiștilor înzăpezite, unde regăsim liniștea pierdută a contemporaneității.  Aceste peisaje te îndeamnă la visare prin frumusețea lor, prin liniștea pe care o degajă, prin orizontalitatea pe care se desfășoară lin, tăcute, maiestuoase. Atmosfera poetică pornește din interiorul artistei, din starea meditativă provocată de experiența vieții, desfășurată sub semnul anotimpurilor, regăsindu-se pe sine în aceste întinderi presărate de arbori, care  structurează diferit compozițiile, de la detaliu, la reprezentarea unor cadre peisagistice ample, luminoase.  Atmosfera ușor grizată a iernii se face resimțită pe cărările acoperite de zăpadă, pe dealurile și munții, înălțându-se semeți și metamorfozându-se cu cerul surprins în gloria iernii, în griuri delicate, în manieră modernă, de o expresivitate debordantă. Alexandru Efremov a fost prezent în expoziție prin intermediul cărții sale „Icoane românești”, un regal al imaginii sacre de pe teritoriul României. Dedicându-se întreaga viață modului cum creștinismul s-a manifestat în varietatea lui stilistică în diferitele zone geografice ale țării noastre, prin intermediul icoanei, autorul particularizează din acest punct de vedere regiunile reprezentative, evidențiind punctele comune și aportul particular specific fiecărui areal creștin. O lucrare complexă, de referință, bogat ilustrată, dublată de o cercetare analitică, susținând expoziția „Poveste de Crăciun”, ne-a lăsat moștenire cercetătorul Alexandru Efremov, atrăgându-ne atenția supra puterii spirituale pe care o au asupra devenirii noastre aceste obiecte-simbol, cu încărcătură dumnezească.

Andrei Efremov evocă spectacolul transparențelor dintre lumile interioare și exterioare ale ființei, prin intermediul vitraliilor. Redefinind prețiozitatea acestei tehnici într-o manieră ce cuprinde tehnica Tiffany, sticlă manuală și vitraliu pictat, cuprinzând un areal generos de exprimare, de la arta de înaltă ținută estetică la datele decorativului, Andrei Efremov reînvie trăirea spirituală a ființei prin simboluri și personaje sacre. Compoziții precum „Portretul lui Brancuși”, „Sfântul Gheorghe”, „Îngerul păzitor”, abordate într-o expresie de sintetizare a formei, conferă forță expresivă imaginii, rezultată din renunțarea la detalii și accentuarea conturului figurativ general, evidențiind astfel mesajul. Ideea Iisus în mandorlă, cu jocul de linii invocând o mișcare permanentă a lumii și a gândurilor, simboluri arhetipale, fac trimitere spre izvorul vieții, spre introspecția interioară și credință, spre ideea de bine și adevăr. Maria Constantinescu expune îngeri și compoziții de mici dimensiuni, cu simboluri zodiacale, în delicate atingeri de pensulă ce încorporează laviuri transparente și pete de culoare menținute cu știință în tonalități care să susțină stilul său inconfundabil, pornit din sfera artei bizantine și din arealul tradiției populare românești, pe care le-a condus la note originale de abordare. Pictura Mariei Constantinescu are prețiozitatea unor rafinate bijuterii, prin fragilitatea liniilor care construiesc forma stilizată, în spiritul vechilor icoane pe sticlă ori al manuscriselor medievale miniate. Din inepuizabilul izvor al tradiției, un loc aparte în interpretările vizuale ale Mariei Constantinescu îl au îngerii, aceste ființe protectoare, prezente și invizibile în același timp. Rafinamentul și delicatețea expresiei plasticei, modul de asumare al unui orizont vizual preluat și statornicit în matca unei experiențe trăite în ambianța satului românesc, evoluând concomitent cu parcursul existențial al pictoriței, selectarea arhetipurilor și trecerea lor prin filtrul talentului și a unei munci asidue, fac din opera de până acum a Mariei Constantinescu un popas la care revenim pentru a învăța cum se transformă, devenind originale, reperele artistice ale tradiției.

Ana Amelia Dincă

Pictorița Marcela Smeianu va expune în curând la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia

Marcela Smeianu se impune în fenomenul artistic ialomițean cu fiecare apariție pe simeze, demonstrând pasiunea și preocuparea pentru de a merge înainte, prin lucrul asiduu în fața șevaletului, prin apariții surprinzătoare cu expoziții personale.  Atașată tehnic de pictura în ulei, acrilic, colaj, diferite încercări de a reuni materiale diverse în aceeași lucrare, creația acesteia s-a concentrat în ultimul timp pe tehnica acuarelei, un domeniu pe care l-a descoperit fără dificultăți din punct de vedere al lucrului cu apa, cu laviurile, realizând printr-o gestică liberă ori controlată, trasee expresive.  O sensibilitate aparte în ceea ce privește motivul pictural, iubitoare a naturii și a culorii, lăsându-și sufletul să se bucure de elementele din jur, care vin spre universul personal la modul selectiv, Marcela Smeianu utilizează tușele ca modalitate de exprimare, gestul pictural și conture generale, fără a se îndepărta de experimentul plastic, care constituie pasul înainte al demersului său vizual.  Fie că redă efecte de atmosferă, fie că punctează concret o formă, aceasta încearcă să țină pasul cu principii compoziționale, descoperite din experiența lucrului, prin atenția de a închega lucrări armonioase, în care alternează aplicarea plată a tonurilor cu perspective, ce permit privitorului să se afunde în neant sau să se oprească asupra unui plan frumos ambientat de mijloacele de expresie specifice acuarelei sau picturii. În manieră modernă, cu o pensulație care interpretează realul, lucrând în două planuri sau în cadre generale, observând lumea prin crengile arborilor ori printre firele plantelor,  Marcela Smeianu își păstrează abordările în notele cromatice ale griurilor, așezând deschisurile astfel încât să evidențieze subiectul. Peisajele  sunt cele care persisită pe parcursul anilor de creație, fiind concepute în variate segmente imagistice, în anotimpuri diferite, în detalii ori ansambluri, refăcând trasee rurale dragi nouă, introducându-ne în zonele amintirilor și poveștilor. Adaptând preceptele de școală la propria viziune, Marcela Smeianu nu ezită să afirme sensibilitățile eului în evocare florilor, care statornicesc în pictura sa grafisme, trasee de pensulă direct aplicate, ritmuri și jocuri de linii, proiectate pe câmpul de culori, corespunzătoare trăirilor sale, în momente existențiale de bucurie sau de cumpănă.

Ana Amelia Dincă

„Domnitori și Regi ai românilor”, expoziție Dragoș-Radu Popescu Comana, la Muzeul Dunării de Jos

Cu preocupări intelectuale multiple, doctor în matematică, literat și desenator, Dragoș –Radu Popescu Comana a studiat pictura la Școala Populară de Artă din București, promoția 1980-1983, la clasa profesoarei Francesca Lencu.  Membru al Asociației Artiștilor Plastici din București, acesta a fost preocupat de desen dintotdeauna, creionul fiind instrumentul de lucru folosit pentru a face o incursiune în istoria noastră medievală, reiterând fiecare moment important prin evocarea unui domnitor sau rege, diseminarea între caracterul de efigie și cel de portret fiind una clară și înțeleasă în datele ei tehnice, în funcție de imaginea care i-a servit drept  model. Intrând în caracterul personajelor, căutând ineditul acolo unde i-a permis un material mai bogat de inspirație, cum ar fi regalitatea, Dragoș-Radu Popescu Comana reușește cu ajutorul creionul să creeze spații în care liniile sunt tratate diferit, de la efectele gravurii la gestul mai liber al desenului. Utilizând hașura în multitudinea posibilităților ei de expresie, până la alternanța de lumini și umbre, impunând spații de pete închise și deschise, artistul folosește monocromia pentru a valora și contrasta, pentru a contura precis figura, pentru a imprima iluzia de tridimensional, obținută din mici detalii desenate, în structura cărora schimbă direcția liniilor sau a eclerajelor, alternând zonele plate cu cele adânci. Depășind adnotările crochiului și schiței, Dragoș-Radu Popescu Comana face adevărate studii în creion, în care merge la amănunt, partea de analiză vizuală fiind cea care conferă particularitate desenelor sale. Nivelul detaliului este cel care particularizează lucrările, respectând nu numai elementele caracterologice ale chipurilor, ci și specificul vestimentației, conformă fiecărei epoci, gândirea rațională a artistului, vederea în spațiu, în perspectivă, proporția corectă și raportul dintre părțile elementelor faciale așezate pe osatură, dau măsura unui desenator experimentat. Aceste calități nu trecut neobservate, Dragoș Viorel ( România ), Dennis J. Richardson ( U.S.A. ), Gurgel Mendes ( Brazilia ), Savithri Pillarisetty ( U.S.A ), Aleta Wohl (U.S.A ), Daniel Chris Martin ( Australia ), Linda S. Leon ( Anglia ), Luis Germosen ( U.S.A ), remarcând calitatea  portretelor, cărora li se alătură și studii ecvestre, unde calul și călărețul sunt invocați într-o mișcare unitare. Expoziția curatată de doamna Marilena Dimitriu este manifestarea care a marcat Ziua Națională a României la Muzeul Dunării de Jos.

Ana Amelia Dincă   

Doina Herivan Moisescu

În Colecția Patzelt se află o extraordinară compoziție a Doinei Herivan Moisescu. „Sozopol-Pe malul mării”, lucrare în plein-air, ilustrează acel dialog cu ilimitatul, care se apropie de zonele meditative ale eului, atitudine recurentă în pictura artistei, pendulând între figurativ și nonfigurativ, între forme amintind datele realității și sugestii coloristice ale motivului de inspirație. Planul amplu de albastru într-o pată sintetică de culoare, alături de orajul menținut într-un registru tern, apoi pensulații ritmice de verde și nuanțe grizate, structurează plastic o suprafață, unde sufletul artistei se refugiază în găsirea libertății. Natura halucinantă, prin efectele optice pe care le iradiază, găsește pe pânza Doinei Herivan Moisescu, ecouri subiective și emoționale, creând metamorfoze încadrate în convenții compoziționale, dar lăsând și gestul liber și tensionat al pensulației să vibreze în spațiul pictat. Lucrarea a fost realizată în 2014, în Tabăra de pictură de la Sozopol, iar în jurul ei, o întreagă arie estetică se dezvăluie, abundând de culoare și lumină, de tendințe stilistice emergente spre o definiție a frumosului.  Atenția îndreptată spre plasticitatea culorii, potențează mai accentuata latură abstractă, când subiectul își dizolvă forma figurativă, păstrând doar amintirea acesteia, regăsită în lucrări ce imprimă memoriei noastre tensiunea internă a materiei vii sau liniștea deplină a spațiilor unde se desfășoară alăturări de pete de culoare de diferite tonalități și conture. Tușele îngemănate, osmozate și puternic pigmentate,  dezvăluie o artistă care își menține vocația picturalului. De cele mai multe ori, latura abstractă este reflexul unei gândiri ce preferă suprafețe generoase de culoare, având și sugestii vizuale de analiză cromatică, imprimând ochiului nostru construcția mentală a ceea ce ar fi fost o componentă vizuală ușor de recunoscut. Nu este nimic surprinzător în trecerea de la planurile calde și senzuale împăstate, la desenul mai atent susținut de trasee generoase, care abundă de tente pătrunzătoare și de prețioase luminozități. Peisaje marine sau citadine, detalii de arhitecturi înnobilate de flori sau motive arhitecturale gotice, grădini paradisiace, ascunzișuri pitorești, portrete, naturi statice, compoziții mai mult sau mai puțin abstractizate, sunt rezultatul călătoriilor, taberelor în plein-air sau ale căutărilor de atelier, prin intermediul cărora, Doina Herivan Moisescu dorește transubstanțierea lumii, în modul personal de transfigurare și reperare a universului plastic ales să o reprezinte. Orașele medievale își păstrează, în alternanța lor geometrică, soliditatea caracteristică, supusă unor înlănțuiri de unghiuri și cuburi, a căror preeminență, păstrată în subsidiar, permite senzației pe care o lasă pâmânturile asupra ochiului, să mențină monumentalitatea lor, în partea narativă de evocare. Este evidentă materialitatea, evocând metamorfozarea organicului și puterea acestuia de a se disipa în stilizări și de a transforma în spații ludice, registre inerte de culoare din natură, prin alăturări de elemente, care contribuie la exaltarea reciprocă ale mijloacelor de expresie. Evadând din umbrele discordante ale existenței, în partea de absolut a ființei, Doina Herivan Moisescu surprinde în pânzele sale și structuri naturale de sine stătătoare, cercetate până la detaliul pietrelor și rocilor, cărora le adaugă simboluri creștine, partea de spiritualitatea a artistei fiind reiterată inclusiv în lucrări peisagistice, precum „Fereastra spre Ierusalim” ori „Roua Sionului”. O notă aparte în opera Doinei Herivan Moisescu o constituie naturile statice concepute în ancadramente amintind ferestre încărcate de flori, rafturi sau cutii unde obiecte obișnuite se afișează vertical și echilibrat, după normele compoziției statice. Și grădinile, inspirate din bucuria zilelor petrecute în natură, cunosc o glorie a lor.  Încadrate în polipticuri sau în tablouri singulare, permit artistei să creeze feerii și jocuri de spații cromatice, ce au eleganță și vigoare, punctând pitorescul, aflat în rezonanță cu artista.

Ana Amelia Dincă