Expoziție personală Carmen Văideanu, "Atelier 20/21, în izolare", la Centrul Cultural UNESCO "Ionel Perlea" din Slobozia, sala "Atelier"

 Expoziție personală Carmen Văideanu, "Atelier 20/21, în izolare", la Centrul Cultural UNESCO "Ionel Perlea" din Slobozia, sala "Atelier", 26 mai-19 iunie 2021

Carmen Văideanu este o artistă de sensibilitate modernă, iar prin griurile colorate care domină picturile sale, ne amintește farmecul interbelic al detaliilor de interior, în naturile statice, ori cadrele de interior cu deschideri spre ferestre, în peisaje rămânând să evoce liniștea, ca dimensiune a existenței. Nici portretele nu îi sunt străine, după cum nici diferite spații geografice ale lumii, evocate cu atenție pentru compoziție și culoare, în datele aplicării aplatizate sau cu profunzimi perspectivale, după cum o cere subiectul. În lucrările sale, suflul melancolic susținut de tonurile grizate, și partea lirică, poetică a imaginii, se întrepătrund în structuri compoziționale riguros tratate, dar cu mare simplitate în abordarea formelor grațioase, de o prețioasă picturalitate.

Sensurile de dincolo de rama tabloului le citim în asimetrii care continuă imaginea în compoziții deschise, făcându-ne să ne imaginăm o prelungire a atmosferei conferite de elementele pictate. Formele stilizate, dar figurative, sunt redate cu ajutorul pensulațiilor ritmice sau al unor spații sintetice de culoare, evidențiind alternanța suprafețelor expresive, deseori vibrate în subtile modulații ale tușei. Nu lipsește nici gestul liber al unor trasee de pensulă, dar și acestea sunt trecute prin filtrul unei importante experiențe de atelier.

Demersul vizual al doamnei Carmen Văideanu continuă datele stilistice anterioare perioadei de restricții, iar în cadrul expoziției „Atelier ’20/’21”, în izolare, de pe simezele Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia artista, pe lângă naturile statice, care îi caracterizează o parte a creației, ne reamintește și de perioada africană, când a pictat o serie de lucrări inspirate de acest ținut exotic. Armonia și echilibrul, structurile delimitative, dar și cele libere, deseori pierdute într-un sfumato discret, dau impresia unor instantanee, surprinse la fața locului, unde observarea luminii colorate este menținută în aceleași tonuri reci, readucând în discuție limbajul specific al pictoriței.

Indiferent ce temă ar aborda, doamna Carmen Văideanu și-a creat o amprentă personală prin notele gestuale, care se alătură unor criterii compoziționale, ținute sub control, lăsând să se afirme glorios modelarea culorii și nuanțele rafinate ale griurilor.

Ana Amelia Dincă

Silviu Ioan Soare, expozițoe de ceramică, Sala Europa, Slobozia, 27-29 mai 2021

 "Variațiuni pe aceeași temă", expoziție de ceramică a artistului Silviu Ioan Soare, sala "Europa", Consiliul Județean Ialomița, eveniment organizat de Centrul Cultural UNESCO "Ionel Perlea" din Slobozia, în cadrul Concursului Internațional de Canto :Ionel Perlea", ediția XXX.

Spirala este un simbol, care își modifică mesajul în funcție de contextele în care este evocată. În ceramica lui Silviu Ioan Soare aceasta este asimilată formei corpului feminin și unor detalii derivând din acesta. Simbol solar, regenerator, germinativ, spirala este utilizată de artist ca parte integrantă a ființei, pe care o relaționează cu o frumusețea ideală, imaginată. Reflex al macrocosmosului, simbolul a fost modelat pe structuri monolitice, încadrate în date anatomice sintetice, dar și pe planuri bidimensionale, obținute din prelucrarea manuală, cerută de potențele materialului. Spirala a fost abordată ca parte a unui întreg, iar prin repetarea ei pe suprafața ceramică s-au obținut tensiuni și conglomerate, redând permanenta transformare a structurii lumii, care mocnește din interior, din ascunderea ei osmotică, lăsând la vedere partea poetică, obținută din frământarea materiei. Deosebit de expresive, piesele de plastică mică, au fost concepute în contururi generale, cu insistență asupra decorației, care uneori devine o scriitură liberă, caracterizată de alternanța de grafii, într-un joc tensional și nonfigural. Sistemele de coordonare compoziționale sunt rațional distribuite în conținutul pieselor, textura suprafeței amintind un microcosmos biologic, adus la dimensiunile de receptare ale ochiului.

Ana Amelia Dincă

Florin Mocanu, „Călătorie inițiatică”, Muzeul Județean Olt, 2 iunie 2021

 

Printre culorile lui Florin Mocanu descoperi ascunzișuri care iți șoptesc despre bucuria sufletului său de a cuprinde lumea, așa distorsionată cum este ea. Această solaritate interioară a artistului are labirinturi prin care călătorește, pentru a-și purifica ființa, pentru a o face să transceadă spre edenice locuri nevăzute, bănuite că ar aduce mântuirea, unde se vor ivi utopicele semne ale fericirii. Compozițiile sale vorbesc despre o continuă căutare, specifică omului, amintindu-ne, prin cromatică, de lumina apei și de osmozele ei iluzorii, de componente cosmice și de structuri minuscule, pe care le amplifică în dorința de înțelege materia din care el însuși este alcătuit. Tonalități așezate în unghiuri, creând adâncimea unor abisuri ori o mișcare tensională oprită brusc de pete de culoare armonioase, creează echilibre, spații unde ochiul se odihnește, pentru a se lovi din nou de alternanțele unor frământări cromatice. Prin vremelnicia gestului său artistic, Florin Mocanu caută astfel timpul infinit, făcând această incursiune inițiațică printr-un discurs plastic liric, unitar, de factură nonfigurală. Cercetând teritorii ale subconștientului, apropiate de ezoteric prin conceptul de pornire și prin concretizarea lui vizuală, artistul evocă în tablourile create un ritual al căutării, pentru a descoperi esențialul și sensul existenței. Modul de a se purifica și de a găsi calea spre adevăr este realizat prin intermediul discursului abstract, care îi oferă posibilitatea de a fi liber în exprimare, anticipând stări, emoții, atitudini de neconcordanță cu sinele, prin caracterul tensional al exprimării, al imploziilor de culoare, al unor combustii care reorganizează structura eului. Întregul demers se concretizează prin utilizarea câmpurilor ample de galben și alb, prin impulsul de aplicare dinamică al roșului și albastrului, prin osmozarea unei palete cromatice de forță, prin trăirea nemijlocită a gestului spontan, care devine câteodată supus acalmiei unor rafinate griuri colorate, cu transparențe și expresivități, așezate după raționamente cromatologice. Invariabila mișcare a materiei pictate devine instrumentul spiritual prin care călătoria artistului se concretizează, în convingerea că sufletul său se află pe drumul inițiatic. Structurate echilibrat, închegate asemenea unor monoloți în centrul imaginii, entitățile imaginare redate, se transformă deseori în planuri ce se continuă dincolo de ceea ce este reprezentat în spațiul bidimensional, iar greutatea tonală concentrată în nucleul tabloului, devine o extindere manifestată în culori dense sau mai diluate, în funcție de mesaj,  semn că spiritul artistului se eliberează de angoasele tinereții, îndreptându-se , prin artă, spre descoperirea adevărului.

 

Ana Amelia Dincă

 

Salonul de primăvară, Muzeul Dunării de Jos,  Călărași, 2020

Și ediția din anul acesta a readus în spațiul Muzeului Dunării de Jos, artiști care s-au reîntors aici cu lucrări recente și cu un suflu de noutate tematică și stilistică,  observat la o privire sumară asupra exponatelor.  Fiecare a dorit să etaleze compoziții cu anumite mesaje, legate de frumusețea lumii în care trăim, pe care nu o cunoaștem deplim, dar pe care am putea-o descoperi prin intermediul imaginilor. Astfel, cu aceleași delicate pensulații, Irina Otilia Anastase a realizat un peisaj, într-o perspectivă cromatică ce evidențiază două planuri convergând în profunzimea tabloului.  Griuri colorate cu tente de albastru, negrul și brunul, albul implică atmosfera unei furtuni, tensiunea aerului ce metamorfozează culorile mării și cerului, creând un cadru de meditație mistică. Având o manieră abstractă de reprezentare, artista reușește să scoată în evidență trăirea personală în fața unei naturi imprevizibile și supusă divinității.  Aplecare spre natura statică rămâne încă o preocupare curentă pentru tânărul George Iulian Bădițescu, gestul dezinvolt, formele elaborate într-un colorit accentuat, ocupând întreaga suprafață a hârtiei. Tehnica temperei îi dă posibilitatea să obțină efecte transparente, dar și mase de culoare abundente, alternanța dintre închis și deschis, fiind subordonată formelor. Mirabela Bedereagă expune o lucrare abstractă, un elipsoid de rotație, a cărei greutate cade în registrul inferior. Părând a pluti într-un ocean, forma are transparențe în partea jos, suprafața luminoasă pictată în oranj și alb, devenind complemetară cu albastrul, așezat în simetrie. Antinomiile lumii sunt evocate aici într-o interesantă modalitate de etalate, lucrarea demonstrând că artista poate practica și alt tip de expresie plastică, după ce aceasta ne obișnuise cu figurări ale realului în notele unui desen aproape fotografic. Valerie Blanche continua să experimenteze elemente relaționate cu sfera subconștientului, pe care le trece prin filtrul abordărilor accidentale ale tratării culorii pe pânza, ce pare un cumul de osmoze ale materiei în permanent zbucium. Verdele, albastrul și roșul detaliază structuri microscopice, omozate într-un amestec plin de culoare. Artist vizual cu specializarea sticlă, Maria Bogatu Măncianu surprinde la fiecare apariție expozițională prin metaforele plastice neașteptate în alăturarea de materiale diverse. De data aceasta, utilizand ceramic drept suport al unei inflorescențe, folosește sticla ca centru de interes, ca nucleu al unei structuri vegetale, care ne atrage atenția nu numai prin echilibru și cromatică, dar și printr-un anumit modelaj al suprafeței, care îi confer lucrării o frumusețe în plus. Maria Bogatu Măncianu este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala București, secția Arte decorative și își desfășoară activitate artistică prin participări la expoziții naționale de profil, dar la saloanele de la Călărași, orașul unde trăiește. Bianca Bratu rămâne apropiată de zona florală, reprezentările acesteia fiind pline de culoare și poezie, creanga înflorită expusă abundând de tonalități ce pun în evidență subiectul plastic al tabloului. Gabriela Iuliana Apostol face eforturi în a descifra drumul greu al creației plastice, fiind atrasă de portret și de natura statică. Tratând într-o acuratețe elegantă subiectele, în dorința de a ne trasmite forța culorii și a liniei, cu ajutorul cărora zămislește aspect figurative, tânăra aspirantă la descifrarea tehnicii acuarelei, evoluează cu fiecare expunere.
Cristina Georgescu își îndreaptă căutările spre datele vizuale ale civilizației Gumelnița, de unde preia obiecte pe care le pictează, aducând în contemporaneitate o lume dispărută, ale cărei reminiscențe le regăsim în muzee și în creația unor artiști, dornici de a descoperi date inedite ale unor forme simbolice. De la un desen simplu, la unul mai complex, de la culoarea închisă spre ecleraje, redând un sentiment de bucurie, Cristina Georgescu descoperă expresivității, dând o  identitate modernă subiectelor tratate. Lucrarea „Axis Mundi” a lui Claudiu Victor Gheorghiu este un colaj foto realizat în 2018, cu lucrări pictate în perioada 1994-2018, multe dintre ele la sugestia mentorului și îndrumătorului său, maestrul Paul Gherasim (1925-2016). Lucrarea are 280 x 100 cm. Icoanele reprezentate în acest colaj sunt premii ale artistului în Italia, dar și lucrări care se găsesc în colecții private cunoscute din Elveția și Italia: Scaglione, Farloni, Brozzi etc.  Claudiu Victor Gheorghiu este membru titular al Asociației Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a U.A.P. din România, consilier media și al CD al AFAPRR și membru al Consiliului Director al VISARTA. Pictorul Victor Grigore nu se abate de la tematica portretului, însă caută să-și diversifice tehnicile și expresiile, care sunt întotdeauna relaționate cu misterul ființei feminine, cu beatitudinea și frumusețea interioară, încercând prin supradimensionarea figurilor să inducă puterea gândului, forța nebănuită și benefică, pe care energiile interioare le pot transmite în jur. Plasticitatea picturii lui Victor Grigore rezultă din panoramarea vastă a figurii, din atenția acordată juxtapunerilor de culoare, din respectarea caracteristicilor anatomice ale feței. Analizând pictural și podoaba capilară, creând o unitate armonioasă a spațiului bidimensional, artistul se remarcă, pe orice simeză, printr-o amprentă vizuală particulară. Păstrând tehnica icoanei pe sticlă, Adrian Grigoriu rămâne adeptul acelorași materiale de exprimare, dar schimbă genul abordat. O delicată natură statică în nuanțe de roșu, galben, verde, ocru și gri, evidențiază exoticele lalele, monumental redate prin concentarea lor în centrul câmpului vizual. Acesta a surprins un moment de liniște în intimitatea căminului, când spiritual său contemplativ este cuprins de un moment de seninătate deplină.  Un artist foarte interesant, Florian Mihăilescu pornește de la dimensiunea sacrului pe care o conduce într-o interpretare modern. Ținând cont de preceptele artei bizantine,  acesta își înscrie compozițiile într-o dimensiune simbolică, așa cum se întâmplă  și cu lucrarea „Înaintea Bunei-Vestiri”, un sentiment al tanscendenței și al binelui, de care are nevoie omul. Portretul de copil deosebit de expresiv, numit „Bubu”, impune și de această dată calitățile sale de colorist și de redare a inocenței și purității copilăriei, prin reliefarea trăsăturilor fizionomice. Chipul are o dinamică a sa impusă de modul de a desena al artistului, care surprinde bucuria și frumusețea începuturilor. În intensități și transparențe impuse de potențele acuarelei,Petronella Milea pare a realiza un joc peisagistic, în cadrul căruia obține întrepătrunderi și laviuri închise și deschise de culoare, făcând posibilă imprimare în lucrare a unor sentimente de admirație ale artistei față de frumusețea naturii și față de multitudinea ei cromatică, surprinsă aici în tonuri reci, intense, ce contrapunctează petele de mai mică pigmentare. Diluțiile pe care le distingem creează o delicatețe a suprafaței, caracterizată de prospețime și spontaneitate. Compozițiile lui Carmen Pavel implică atenție în utilizarea liniei și culorii, ce metamorfosează țesături ale câmpului imagini, care construiesc forme umane, portrete, în ipostaze diferite, atenția fiind captată de filigranările decorativului și ale unor tonuri extrem de sensibil aplicate. Subiectul se concentrează în centrul tablourilor, acesta captând ochiul atent al privitorului. Și florile lui Mireille Popa au o undă de sensibilitate în corolele conturate prin pete ample de culoare, vasul în care sunt așezate fiind conturat prin traseul unei linii închise. Exprimarea este una clară, concisă, care vizează pura vizualitate. Proiectată pe un fundal organizat în trei trepte cromatice, Mireille Popa definește frumusețea unor structuri natural, pictogene prin însăți originea lor. Portretul expus de Grațiela Radu se remarcă prin spiritual de sinteză și prin jocul de planuri, contrazicând logica elementelor figurii umane. O paletă cromatică reținută și bazată pe complemetaritatea dintre ocru și un albastru grizat, face ca lucarea să fie armonioasă și plăcută privirii. O anumită fantezie traversează compoziția, posesoare a unor geometrisme și a unor suprafețe ample de culoare, presărate cu elemente florale decorative. Peste toate, unda unui suflu ludic proiectează această compoziție în zona unei expresii plastice depline.

Un nud feminin parietal din gresie,  a cărei structură amintește un covor de  fruze căzute toamna târziu, evocă un tip de formă vegetală, care îl preocupă pe  Silviu Ioan Soare, nu numai în definirea acestei compoziții numită „Silva”, ci și într-o serie de lucrări,  unde forma decorației este diversificată, dar rămasă în același registru al naturii. Cromatica în degradeuri a volumului conferă un efect de picturalitate piesei de ceramică, iar repetitivitatea simbolului frunzei imprimă o mișcare internă a compoziției deosebit de expresivă. O lucrare similară ca formă se află expusă la Salonul Național de Plastică Mică de la Brăila, dar se diferențiază de cea de la Călărași prin abordarea diferită a componentelor vizuale de pe suprafața volumului. Portretul lui Constantin Brâncuși pare o noutate în pictura lui Jimmy Stănescu, în sensul că acesta a realizat figuri umane în genul caricaturii. Însă stăpânirea datelor desenului îi permite să se exprime în orice tehnică a bidimensionalului. Asemănarea cu sculptorul român este evidentă, iar tușa fragmentată, repetitivă se desfășoară pe întreaga întindere a imaginii. Condusă spre tonalități terne, lucrarea se alătură unui foarte frumos peisaj de pe malul Borcei, o privire amplă, perspectivală dinspre Parcul Central din Călărași, în care încorporează din nou întreaga experiență a pictorului în ceea ce privește pictura în plein-air și acuitatea observației. Cîrstina de la Studina explorează universuri onirice, fie că sunt subacvatice, selenare sau terestre, tipurile de figurație  utilizate amintesc un expresionism abstract, în care detectăm tărâmuri fantastice, pictate în contraste de culoare alternate în goluri și plinuri, ce implică iluzia unui spațiu adânc, în care ochiul descoperă materia amorfă a universului, plutirea și labirinturile existenței.  Cîrstina de la Studina ne arată o lume necunoscută și misterioasă, cu un relief în care domină tonurile reci, punctate cu ocru, roșu și verde, atrăgându-ne atenția asupra capcanelor la care este supus omul care, cu toate acestea poate visa și îți poate  face viața frumoasă. Compoziția cu personaje a artistei Marlen Târcavu desemnează un spațiu dominat de o legitimitate a compoziției, de criterii de structurare care să marcheze monumentalitatea prin sinuozitatea corpurilor efilate, care cuprind întreaga pânză, desfășurându-se pe verticală. Rafinamentul cromatic, delicat, susținut în griuri și tente pastelate, în alăturări complementare și pensulație degajată, demonstrează vocația de coloristă a pictoriței, ușurința de a se exprima prin eleganța liniilor care mângâie trupurile, conferind o anumită grație prin curgerea ei,  prin mișcarea ondulatorie și elegantă a spiritelor feminine aflate în conversație.  George Themistius Tiliță are felul său de a reda imagini ale visului, personaje ireale, în culoare sau în creion. Lucrările lui au multă prețiozitate, iar cele în care desenul apare ca modalitate de reflexie asupra unei teme, dovedește acuratețe în analiza, cu ajutorul elementelor de limbaj plastic, a detaliilor de vestimentație,  a chipurilor în variate momente de conversație, ce devin scene cu valențe simbolice, unde caracterul grafic iese în evidență. Pasiunea, tristețea și bucuria sunt atitudini specifice tablourilor sale, care caută veridicitatea în firești evocări ale omului. Cornel Ursu Dobrogea utilizează structuri compoziționale ce reproduc cadre urbanistice ale orașului Călărași. Este ceva firesc pentru acest pictor care venerează locul unde trăiește, transpunându-l de fiecare dată cu multă pasiune. Un bun observator al citadinului, în toate anotimpurile, acesta ne arată de fiecare dată frumuseți ascunse ale urbei, aspecte ale vieții de zi cu zi, redând deseori scene ale cotidianului printr-o fotografiere mentală, pe care îl reprezintă cu exactitate prin desen și cu un aer romantic, în ceea ce privește culoarea. Brațul Borcea este întotdeauna o temă des întâlnită în creația sa, acesta surprinzând diferite momente ale zilelor și ale iernii. Un portret care atrage atenția, nu numai prin colorit și dimensiunea pânzei, ci și prin modul de reperare al luminii și umbrei, prin felul în care figura a fost neutralizată de fondul închis, este portretul lui Iisus, aparținând lui Florian Vâlsan.  Desfășurarea cu lejeritate pe o suprafață de exprimare amplă, i-a permis să traseze tușe mai libere și pete de culoare, care să puncte principalele trăsături ale chipului. Compozițiile artistului, realizate în ultima perioadă, sunt pictate în acrilic, Florian Vâlsan fiind prezent în expozițiile de grup de până acum, cu lucrări în acuarelă, dar cu aceeași tematică a portretului. Intrând în caracterul personajelor sale, prieteni, cunoscuți sau personaje de film, acesta nu a neglijat niciodată amănunte care dau o savoare deosebită fizionomiilor. În evocarea lui Iisus, Florian Vâlsan a reușit să surprindă starea interioară, de meditație, în același registru de Pop art, așa cum l-am descoperit la expoziția „Eternul  feminin”. Aceștia au fost expozanții „Salonului de primăvară”, ediția 2020, plasticieni cu identități vizuale foarte interesante și diferite, căutând un anumit grad de originalitate și de reperare a unor noi expresivități. Și subiectele tratate au fost inedite, demonstrând că fiecare artist este un creuzet în care descoperim nebănuite spații imaginare.

Ana Amelia Dincă

Vasile Mureșan Murivale, „Anemonele singurătății”, la Art Yourself Gallery

Anemonele sunt epicentrul vieții sale lăuntrice, imagini remanente ale experiențelor vizuale, amintiri din Arcalia natală, care îl urmăresc și astăzi, când se înconjoară de tot felul de flori, pentru a-i suplini absența naturii și pentru a-i alunga singurătatea. De aceea tristețile și gândurile lui au devenit mai luminoase, iar această aură interioară face să strălucească suprafața tablourilor cu anemone, care mai de care mai interesante, repetitive și totuși, nu. Dar, sub pretextul iluziei de a picta anemone, Murivale face un exercițiu cromatic liber, pornind de la un subiect figurativ, care rămâne recognoscibil pe parcursul numeroaselor sale variante, pendulând între evocarea plastică a expresiei senine a artistului, ce animă compoziții pline de sevă cromatică, și latura reflexivă, exprimată în lucrări ponderate tonal. Lumini abia licărind sau desfătându-se în alb, roșu, albastru, galben ori violet, nu se transformă în maniera prin care artistul modelează forma, ci vin dintr-o îndepărtată stare a sa, pe care o regăsim în deformări, stilizări și interpretări, în antinomii morfologice, creând focare vizuale formate din spații tratate variat din punct de vedere cromatic. Ecranând în planuri aleatorii suprafața bidimensională prin intermediul suprapunerilor și al instrumentelor sale de pictat, care sunt diverse, pictorul face posibilă apariția unor sonorități din alăturarea ductului incisiv al unor conture și din exaltarea nuanțelor. Invariabil, lucrările sunt alcătuite din sugestia unui vas, devenit o pată de culoare imponderabilă, tridimensională sau aplatizată, și florile care dau vibrația intrinsecă a compoziției, preluând dinamica lucrării, chiar dacă ele ocupă un spațiu redus ca întindere, uneori. Alteori , acestea preiau echilibrat registrul superior, greutatea lor  revărsându-se spre privirea noastră și sprijinindu-se pe axele trasate cu negru ale vasului imaginat. Petale multicolore, jocul de  planuri prin care creează un ceremonial al plăcerii de a picta, îl fac pe Murivale un pictor sintetic, minimalist și gestual, tratând într-o savoare cromatică specifică lui, câmpurile de culoare  imprevizibile și stranii, încărcate de plasticitate și poezie. Starea primordială, încremenirea și neliniștea, prezența și absența materiei, fluidul și lichidul, eternul și efemerul, lumina și întunericul, le regăsim aici, în anemonele singurătății, tratate expresiv, cu spontaneitate și chiar dezinvoltură, întreaga încărcătură emoțională făcându-l pe artist să rămână el însuși, chiar dacă,  asimilând reminiscențe din pictura cu anemone a lui Ștefan  Luchian și a lui Henri Matisse, s-a uitat în treacăt și la stilul lui Andy Warhol, fără a rămâne ancorat în vreun tip de estetică, nepotrivită libertăților lui vizuale.

  

Ana Amelia Dincă

Un reușit salon de caricatură, în spațiul Pizzeriei Bya din Călărași

Pe 22 februarie s-a deschis la Pizzeria Bya expoziția de caricatură „Dragobeți și Dragobete”, în cadrul căreia au expus artiști călărășeni și bucureșteni. Aceasta este cea de a doua ediție desfășurată într-un spațiu neconvențional cu tematică legată de sărbătoarea dragostei la români. Anul trecut, Victor Grigore și Jimmy Stănescu, promotorii acestei manifestări artistice, au etalat aici o serie de portrete, unele având caracter umoristic, reprezentând grafică și caricatură, titulatura „Actori și roluri”, fiind sugestivă pentru expoziția din 2019, la care au participat mai mulți invitați, practicanți ai altor genuri artistice. Și anul acesta, expozanții sunt numeroși, tehnicile și mai diverse, iar stilurile reflectă plăcerea de desena, prin utilizarea unor expresivități, care să cuprindă o arie bogată de identități creatore. În lucrările lui Victor Grigore, chipurile abordate înseamnă menținerea ținutei academice de tratare a portretului după norme clasice, uneori apărând o ușoară atitudine de ridiculizare (Mitică Popescu), alteori  culoarea menținând notele trăsăturilor biologice ale modelului (Charlie Chaplin, Clint Eastwood). Figura umană face parte din preocupările sale permanente, experiența în ceea ce privește anatomia facială și observarea particularităților fizionomice, fiind concretizată în sfera picturii de șevalet.  În alt punct imaginativ, se află grafica satirică a lui Mihai Gabriel Boboc din București, inspirată din viața politică, din sfera socială și din frumoasele întâmplări amoroase ale oamenilor. Acesta denotă o fină observație a situațiilor umoristice cotidiene, cărora le conferă un plus de savoare prin capacitățile interpretative, alăturând culoarea unei grafii ce implică nu numai desenul, cu ajutorul căruia reușește să întărească mesajul direct, pe care dorește să îl transmită privitorului. Admirabila caricatură a lui Stefan Mihăilescu Brăila, semnată de Jimmy Stănescu se alătură sarcasmului pe care îl descoperim în tratarea umoristică a lui George Mihăiță sau a evocării lui George Bacovia, reprezentarea acestuia din urmă rămânând aproape de redarea portretistică. Caricatura, grafica satirică și portretele umoristice, în care îi descoperim actori și personalitățile ale istoriei, ale culturii locale și naționale, (sculptorul Constantin Brâncuși, președintele Vladimir Putin, compozitorul și interpretul Tudor Gheorghe, activista Greta Thunberg), dar și figuri implicate la modul hilar în situații necorespunzătoare statutului lor (cântăreața Irina Rimes), sunt realizate în creion clasic, cărbune, tuș, pastel, evocând un artist talentat, cu preocupări susținute în aria acestui gen artistic. În lucrările lui Florian Vâlsan apare o anumită volumetrie, personajele dând iluzia unui static sculptural prin modul personal în care autorul utilizează cărbunele, actori John Wayne, Humphrey Bogard, Kirk Douglas, având o anumită greutate a detaliilor, o accentuare vizibilă a caracteristicilor, cu insistență asupra bărbiei, pe care o alungește și o maximizează sau o implică într-o iluzorie exprimare tridimensională. În evocarea întemeietorului sculpturii moderne, Constantin Brâncuși, Florian Vâlsan se oprește  asupra plasticității podoabei capilare, asupra bărbii și mustății, desenând variat cele trei componente, specifice, în planurile cărora caută expresivități.  Cornel Ursu Dobrogea și-a adaptat exponatele la tematica sărbătorii românești a Dragobetelui, unde a prezentat panouri cu 12 caricaturi realizate în tehnica ulei, cariocă, colaj, partea de grafică fiind susținută de un desen clar, degajat. Textele inserate stârnesc zâmbete și sunt relaționate cu timpurile recente, atât politic, cât și artistic: „Dacă, în vremurile moderne, cineva pictează naturi statice, se poate numi postmodernist?”.  George Iulian Bădițescu, elev în clasa a XI-a la Liceul Pedagogic din Călărași, clasa de arte plastice, o caricaturizează pe Angela Merkel, cancelarul federal al Germaniei, speculând suportul lucrării, conturând prin câteva trasee gestuale fizionomia, cu suspansuri plastice în anumite zone ale lucrării. În alt registru figurativ se situează Petronella Milea.  Portretul lui Constantin Brâncuși uitându-se insistent la Domnișoara Pogany sau Cupidon lovind cu săgeta persoanele de vârsta a treia, evocă modalitățile autoarei de a se exprima în diferite registre umoristice. Alexa Petre așează pe simeze un tablou de mici dimensiuni, în cariocă, pornind de la un banc sec care sugerează dialogul dintre „cireșica fată” și „cireașa băiat”. Aceasta a debutat în anul 2019, alăturându-se grupului de artiști de la Călărași. Cele două chipuri feminine  realizate de Eva Stan și Clara Stan alternează spațiul colorat cu cel liber, grafiile schițelor lăsând la vedere modalitatea de concepere a compozițiilor, ce par a fi autoportrete. Dialogul dintre elementele de limbaj plastic îl regăsim și la Gabriela Apostol. Figurile lui Traian Băsescu și  Jimmy Stănescu sunt evocate expresiv, în date generale, deosebit de relevante pentru trăsăturile definitorii ale modelelor, dar cu note caricaturale, obținute prin exagerarea trăsăturilor. Teodor Florea se află la un debut la o manifestare de caricatură. Copil fiind, are capacitatea de sinteză evidentă în portretul reprezentându-l pe Charles Chaplin. O compoziție eliptică, cu minime accente detaliate în zona pălăriei și a mustății personajului, alternantă cu zone de respiro și accente de verde și negru. Aceștia au fost expozanții expoziției Dragobeți și Dragobete, o frumoasă reușită a organizatorilor, a  participanților cu experiență, dar și a celor aflați la început de drum, toți dând savoare manifestării, prin lucrările adaptate la contextul expozițional sau la situații pline haz, pe care le descoperim în fiecare zi în jurul nostru. Felicitări Pizzeriei Bya,  pentru susținerea artiștilor plastici călărășeni!

Ana Amelia Dincă

Re-Conectare”, expoziție Rodica Benintendi, Muzeul Literaturii Române, luni, 16 martie, ora 19,00

Respingerea modelelor comportamentale abuzive face parte din conceptul de pornire al expoziției „Re-Conectare”, semnată de Rodica Benintendi. Pictura sa este un protest împotriva agresiunii asupra femeii, cu o trimitere profundă spre ideea de eliberare din limitele introvertirii și ale traumelor psihice, care determină închiderea în sine a ființei, în urma unor constrângeri inadecvate statului de om. Pledând împotriva violenței domestice, artista respinge ideea de superioritate fizică, afirmându-și puterea sa interioară, delicatețea și spiritul solar, printr-un colorit vivant și epatant, dar și printr-un mesaj implicit. Comportamentele distructive sunt înlăturate de artista, din a cărei pictură deducem faptul că frumusețea, iubirea și binele sunt cele care ar trebui să domine lumea, iar frustrarea, care se transformă în brutalitate, să fie înlocuită de infinitele fațete ale frumosului. Trăind într-o lume unde conotațiile fărădelegilor merg până la cruzime, de la brutalitate ajungându-se la crime și războaie, plasticiana redă complexitatea uneori imperceptibilă a confruntărilor dintre femeie și lumea din jurul său, fiind nevoită să anulează afirmarea imperativă a sublimului. Însă, în dorința de a fi ea însăși,
Rodica Benintendi nu renunță la visul de a fi fericită într-o lume disonantă, reducând tensiunile din jurul său, de la nivel biologic, psihologic și social, prin gestul lipsit de constrângeri, permis de mijloacele picturii. Aceasta se îndepărtează de stare negativă a contemporaneității sale, îndemnându-ne să ne apropiem de natură în toată complexitatea sa, înțelegând aici asocierea ditre energiile terestre și cele cosmice, liantul dintre cele două dimensiuni fiind noi înșine, prin capacitate de a da sens existenței, de a modifica în bine fiecare zi, prin credința în adevăr și într- un principiu superior dominant.
Un dintre lucrările doamnei Rodica Benintendi se numește „Per aspera ad astra” (pe căi anevoioase se ajunge la stele), expresie ce apare în versetul 437 al tragediei „Hercule furios” de Seneca, semnificând efortul care trebuie depus de noi, pentru a atinge idealul. Imaginea reprezintă un personaj feminin dominant, sub forma unei victorii cu aripile deschise, acoperind și protejând sufletul delicat al femeii și feminitatea însăși. Aceste atribute ale sufletului sunt codate, pentru că nu orice muritor are acces la purificarea deplină a spiritului, cea care facilitează calea spre autocunoaștere și autodefinire. Tânăra întruchipând o zeitate care cuprinde lumea cu aripile sale extinse pe întreaga suprafață a pânzei, este plasată asemenea unei cruci, echilibrând compoziția și armonizând cromatic contrastele care animă spațiul bidimensional. Sistemul de semne convenționale atașate fondului ne ghidează spre descifrarea lăuntricului artistei, o destinație vizibilă, dar totuși inaccesibilă. Perfecțiunea lumii este sugerată de personajele feminine, aflate sub protecția unei aripi, corespunzând celor șapte planete și celor șapte zile ale săptămânii, Rodica Benintendi asimilând viața cotidiană imperfectă cu zona astrală a destinului , care ne ajută să ne desăvârșim. Acest fel de plenitudine se subsumează în
corespondentul masculin/feminin, relevat într-o frumoasă compoziție, unde picturalul se alătură decorativului. Aceasta pare a fi un autoportret în care artista se dezvăluie ca o entitate extrem de ancorată în puterea sa de a-și depăși condiția, de a fi în comuniune cu sinele și cu universul. Portretul bust al unei tinere, în atitudine de orantă, cu brațele ridicate la cer, întâmpinate de mâinile unei forțe supranaturale, evocă transcendența și prin aceasta, drumul spre descoperirea libertății. O stare de trăire spirituală, recurentă în pictura Rodicăi Benintendi, lizibilă în modalitățile de interpretare a ochilor deschiși, înfruntând lumea, lăsând somnul interior și meditația să releve starea de căutare a eului, de comunicare cu puterea universală la care artista se re-conectează energetic, ori de câte ori simte nevoia unei noi punți spirituale. Acest tip de introspecție nu este aleatoriu. Experiența și întâmplările existențiale au determinat-o să înlăture răul și să caute modalități de a redeveni ea însăși, pictura și mesajul demersului ei, fiind zonele de terapie prin intermediul cărora gândirea sa, concomitent cu trupul, renaște întinzându-și tentaculele dincolo de limitele obișnuite. Aceste idei sunt susținute de figurarea unei amulete, sub forma crucii egiptene, reprezentare a nemuririi, deseori văzută în mâinile faraonilor. Delicate nuanțe de albastru, cu accente de roșu, amintind fluxul sanguin și viața, sunt dispuse sub forma moleculelor, descriind câmpuri decorative și înlănțuirea elementelor lumii. Pendulând între Yin și Yang, în statornicirea unei jumătăți ideale, care să o completeze și să –i dea impulsul unității absolute, pictorița, prin forța sa interioară, lasă în urmă suflul negativ al viețuirii, puterea minții sale transgresând pozitive spații imaginare. Această descătușare apare și în alte lucrări ample, presărate cu încrengături vegetale și siluete supuse unui timp anacronic. Nelipsită este marea și teritoriile multiplicate și suprapuse, adâncimile lunecoase și neștiute ale apei, ce ascund tainele de nepătruns prin a căror sugestie Rodica Benintendi amintește fragilitatea și delicatețea femeii, caracteristici care, deși opozabile durității altor forțe, pot face oricând o alianță cu acestea, readucând în noi starea de beatitudine și splendoare. Concluzionând, artista pledează pentru valorile reale ale existenței, pentru lumina fermecătoare a fiecărei clipe, din care violența, în toate formele ei, trebuie definitiv eliminată.
Ana Amelia Dincă,
critic de artă