Printre culorile lui Florin
Mocanu descoperi ascunzișuri care iți șoptesc despre bucuria sufletului său de
a cuprinde lumea, așa distorsionată cum este ea. Această solaritate interioară a
artistului are labirinturi prin care călătorește, pentru a-și purifica ființa,
pentru a o face să transceadă spre edenice locuri nevăzute, bănuite că ar aduce
mântuirea, unde se vor ivi utopicele semne ale fericirii. Compozițiile sale
vorbesc despre o continuă căutare, specifică omului, amintindu-ne, prin
cromatică, de lumina apei și de osmozele ei iluzorii, de componente cosmice și
de structuri minuscule, pe care le amplifică în dorința de înțelege materia din
care el însuși este alcătuit. Tonalități așezate în unghiuri, creând adâncimea
unor abisuri ori o mișcare tensională oprită brusc de pete de culoare armonioase,
creează echilibre, spații unde ochiul se odihnește, pentru a se lovi din nou de
alternanțele unor frământări cromatice. Prin vremelnicia gestului său artistic,
Florin Mocanu caută astfel timpul infinit, făcând această incursiune inițiațică
printr-un discurs plastic liric, unitar, de factură nonfigurală. Cercetând teritorii
ale subconștientului, apropiate de ezoteric prin conceptul de pornire și prin
concretizarea lui vizuală, artistul evocă în tablourile create un ritual al
căutării, pentru a descoperi esențialul și sensul existenței. Modul de a se
purifica și de a găsi calea spre adevăr este realizat prin intermediul
discursului abstract, care îi oferă posibilitatea de a fi liber în exprimare,
anticipând stări, emoții, atitudini de neconcordanță cu sinele, prin caracterul
tensional al exprimării, al imploziilor de culoare, al unor combustii care
reorganizează structura eului. Întregul demers se concretizează prin utilizarea
câmpurilor ample de galben și alb, prin impulsul de aplicare dinamică al
roșului și albastrului, prin osmozarea unei palete cromatice de forță, prin
trăirea nemijlocită a gestului spontan, care devine câteodată supus acalmiei
unor rafinate griuri colorate, cu transparențe și expresivități, așezate după
raționamente cromatologice. Invariabila mișcare a materiei pictate devine instrumentul
spiritual prin care călătoria artistului se concretizează, în convingerea că sufletul
său se află pe drumul inițiatic. Structurate echilibrat, închegate asemenea unor
monoloți în centrul imaginii, entitățile imaginare redate, se transformă deseori
în planuri ce se continuă dincolo de ceea ce este reprezentat în spațiul
bidimensional, iar greutatea tonală concentrată în nucleul tabloului, devine o
extindere manifestată în culori dense sau mai diluate, în funcție de mesaj, semn că spiritul artistului se eliberează de
angoasele tinereții, îndreptându-se , prin artă, spre descoperirea adevărului.
Ana Amelia Dincă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu