Expoziția „Trei”, Alexandru Nicolae Ispas, la Centrul Artelor Vizuale/Căminul Artei/Etaj

Pictura lui Alexandru Nicolae Ispas exprimă sentimentul libertății interioare, o imanență a stării de extaz, inspirată de sunetele muzicale, punct de pornire a imaginilor amprentate de un colorit puternic, dinamic în expresie, cristalizat pe un stil abstract, coerent în unitatea abordării. O înțelegere pură a invizibilului și o aluzie la datele spiritului, care dorește să descifreze spații neexplorate încă de artistul imaginativ, pentru care sonoritățile lui Frédéric Chopin sau Ludwig van Beethoven devin surse de inspirație, elemente ale unei meditații regăsite în străfundurile eului și revărsate peste un spațiul pictural, creând iluzia unui plan intangibil. Așa pare fundamentul discursului plastic al lui Alexandru Nicolae Ispas, care relevă potențele culorii, capacitatea acesteia de a defini omeneștile lumi lăuntrice, mărturisind bucuria ființei de a interacționa cu muzica, într-un demers alăturând liniștea cosmică și tăcerile meditative ale artistului, cu plutirea și eterul, cu fluidul și solidul, substituind materia din care suntem alcătuiți, cu abisuri și cu imperceptibilul repaos terestru, cu mocnirile sale marine și tectonice,  echivalând cu dinamica universului. Suprafața lucrărilor are densități de culori epatante, aplicate gestual pe câmpul imagistic vibrant și eteric, având trasee tonale modelate în aplicații diferite de lungime și grosime, de ecleraje evaluate prin coroborări de tonuri mai închise ori luminoase, evidențiind suprapunerile și intersectările de tușe alungite, întrerupte brusc sau care se finalizează pierdute unele în altele, într-o tensiune  convergând spre centrul tabloului. Continuându-se mental spre o direcție de dincolo de lucrarea propriu-zisă, liniile directoare se deplasează liber sau controlat, fără a stabili zone de implicare aleatorie, ci spații picturale gândite, armonioase și echilibrate. Ceea ce atrage atenția în aceste compozițiile sunt resursele inepuizabile de alăturare a culorilor, în compoziții care nu se repetă la nivelul expresiei, forma geometrică a cercului și punctului creând adâncimi, planuri și reliefând spații, într-un joc de pete de culoare și pensulații, tinzând spre o notă suprematistă. Aluziile făcute la spațiul cosmic, prin inspirația auditivă venită din energiile muzicii, dă impresia nașterii luminii din întuneric, în perpetua dinamică  a misterului universului și a necunoscutului. Acest neant pe care îl sugerează artistul, concordă cu neliniștea omului căutător de răspunsuri în ceea ce privește subiectivitatea existenței sale, limitate ca timp fizic, dar și în ceea ce privește concretețea vieții, a idealurile spre care tinde și pe care le poate atinge sau nu. Cercetând esența existenței prin raportul dintre pictură și muzică, dintre disonanțele vieții și armoniile supranaturale, Alexandru Nicolae Ispas asociază cele două tipuri nonfigurative de peisaje, terestru și cosmic, cu metamorfozele devenirii, raportate la preceptele propriei sensibilități,  la puterea de a pătrunde dincolo de sine, la posibilitatea de a experimenta și descoperi treptele  suferinței și bucuriei, asimilând întreaga încărcătură emoțională a ființei, pe care o plasează în aceste câmpuri de culoare rezonând muzical cu starea de a fi, în care schemele raționalului sunt lăsate alături pentru moment, iar desfătarea sufletului și spiritului sunt surprinse în momente de contemplare. Sensul, pe care Alexandru Nicolae Ispas îl dă alternanțelor de culorii și spații imaginare, este reflexul unei fericiri nemărturisite, al unui optimism, care surprinde trăirea directă a artistului în datele ei superioare.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă