„Grădina din vis”, expoziția Vasile Mureșan Murivale, Centrul Artelor Vizuale/Căminul Arte

Murivale este un pictor care se distinge în peisajul artistic contemporan prin asumarea nu chiar tacită  a condiției de artist într-o societate care nu îl reperează, pentru că nu vrea,  și nici nu îl respinge, pentru că este înnobilat cu talent, bunătate și frumusețe, în sensurile pe deplin spirituale ale termenilor. Inedit ca personaj, așezat de divinitate sub semnul vocației de pictor și  povestitor, Murivale iubește florile și animalele, îi sunt dragi oamenii și suferința lor nu îl lasă indiferent, fiind un sfătuitor demn de luat în seamă; vorba lui incisivă te pune pe gânduri, iar când pătrunzi în „Grădina din vis”, te intersectezi cu un spațiu al Raiului, al cărui grădinar este însuși artistul, opera sa de până acum fiind efectul bucuriei cotidiene, de a trăi printre oameni și flori. „Grădina din vis” este un teritoriu imaginar, inspirat din universul casnic al artistului, dominat de plante naturale și artificiale,  de culori epatante, care îl bucură, determinându-l să mai creadă că traiectoria sinuoasă a fiecărei zile este încă de partea sa. Cu aceste gânduri intrăm în esența stilului care îi caracterizează pictura și descoperim simezele de la Căminul Artei, din februarie 2020, unde ni se dezvăluie același Murivale neconvențional, liber în gândirea artistică, cu aceeași mare forță de expresie pe care am mai văzut-o la el, regăsită atât în instalațiile formate din pânze de dimensiuni considerabile, interactive prin concepție, cât și în tablouri mai mici cu subiecte florale, rămânând cumva în datele vechilor obiceiuri de a repera cultural figuri și legende mereu actuale, interpretate original, conform viziunii sale expresioniste.  Dacă l-am văzut pe artist folosind drept suport al demersului său, materiale neobișnuite, îl regăsim  întorcându-se la pictura în ulei, care are avantajele ei, permițând, printre altele, suprapuneri și efecte de strălucire a culorii. Atârnate „ca niște rufe” puse la uscat, pânzele creează spații, discrete ascunzișuri și labirinturi, reiterând ideea de grădină paradisiacă și de alee, pe unde vizitatorul se poate plimba, admirând bogăția coloristică. Pictate pe terasă sau în fața casei, direct în natură, la sfârșitul primăveri sau în plină vară toridă, douăsprezece dintre pânze au fost colorate câte trei-patru ore pe zi, elementul comun care le oferă continuitate, fiind crinul imperial, expoziția conținând primele tablouri pe tema grădinii, proiect început în urmă cu doi ani.  Tușele ample, unele gestuale, altele trasate cu exactitate, descriu când un desen foarte schematic și rațional, când trasee modelate, de o plasticitate unică. Utilizarea monotipului, întărește o dată în plus, jocul paletei și stilizărilor, imprimarea făcând parte din experimentele artistului de a –și înnobila imaginea cu modalități diferite de exprimare. Folosirea unei varietăți de culori, care juxtapuse dau efecte de scânteieri pe alocuri și unde rozul se pierde în violet și albastrul în verde, nu credem că îl îndepărtează pe artist de teorii cromatologice. Murivale simte și contrastul armonic, și fațetele interpretării motivului citaționist, în lucrări amplasate parietal sau suspendate pe sfori, chiar pe jos, în spațiul vitrinei de la intrarea în galerie, un bulgăre de fericire atrăgând atenția, prin rotunjimea și nuanța sa aurie, epatând desenele din aranjamentul peste care timpul pare că trece insesizabil. Discursul     expozițional se continuă cu ideea de palimpsest, integrată conceptului de creație, artistul răzuind unele straturi de culoare, peste care a revenit, reîmprospătează, analizează, proiectându-și astfel  subiectul într-o traiectorie experimentală caracteristică, în scopul de a obține efecte. Epopeea lui Ghilgameș, trimiteri la reliefurile Imperiului asiro-babilonian, la Geneză ori la Capela Sixtină, chipul lui Iisus și al Fecioarei Maria, figura lui Leonardo da Vinci,  se disting ca citate vizuale preluate din istoria artei, tipologiilor reconfigurate de Murivale în ambianța pitorescului vegetal, fiind completate de autopotrete. O pânză de mari dimensiuni, aranjată pe lungimea sălii de la etaj, devine culmea desfășurării penelului pe suprafețe elaborate și o sinteză a preocupărilor de până acum, a afecțiunii culturale față de anumite epoci și civilizații. Dar, pe lângă această instalație inedită, artistul a expus o serie de compoziții cu flori, pictură de observație,  realizată în fața motivului, evidențiindu-se catifelarea biologică a nuanțelor, interpretată prin pete de culoare valorate, pline de lumină, evidențiate de notele grizate ale spațiului compozițional, ivite pe ici, pe acolo, pentru a neutraliza un arsenal de tonalități, care împrospătează tabloul. Rhododendronul, măceșul sau trandafirul de Damasc sunt puse în pagină astfel încât să respire pe suprafața lucrării, prin crearea în jurul acestora a unei atmosfere de tonuri surdinizate. Cu șevaletul direct în natura, care îl ajută să-și regăsească echilibrul interior, în intimitatea atelierului sau în văzul lumii întregi, prin filmarea în direct a etapelor de lucru ale tabloului, Vasile Mureșal Murivale, este un pictor al luminii și al culorii, care își inventează soarele său interior, pe care îl hrănește și îl lasă să ardă.

Ana Amelia Dincă