Pictorița Georgeta Atanasiu și sculptorul Constantin Rădulescu

-expoziție la Cercul Militar Național-

Sala „Rondă” a Cercului Militar Național găzduiește expoziția „Portal” a artiștilor Georgeta Atanasiu și Constantin Rădulescu, doi plasticieni pentru care abordarea imaginii într-un limbaj modern, cu valențe de interpretare libere asupra formei figurative,  evocă imaginea a două spirite identitare în zona picturii și sculpturii. Georgeta Atanasiu abordează cadre citadine, detalii vegetale și marea văzută prin ogivele unei vechi arhitecturi. Florile care se afirmă în splendoarea coloritului lor, sunt pictate pe armătura unui contur lejer, în trasee largi și gestuale, lăsând nuanțele să confere efecte picturale și expresivități, gestului artistic pe care îl descifrăm în pensulații, alternând pata de culoare cu juxtapuneri, care să particularizeze specia florală utilizată drept subiect. Afirmarea în plină pagină a corolelor și buchetelor descrise, pun în discuție preferința Georgetei Atanasiu pentru contrastele cromatice puternice, pentru sinteză și picturalitate, pentru acromatizări distincte ale câmpului vizual. Alături de acestea, peisaje citadine aflate în vecinătatea naturii, structurează lucrări în care observăm perspective și inserții geometrice cerute de componentele arhitectonice. Dacă de obicei, artista privește vechile clădiri din afară și pictează fațadele lor interpunând un arbore între aceasta și privitor, există și excepția în care Georgeta Atanasiu se plasează în interior, privind meditativ pe sub ogivele gotice, albastrul intens al mării, într-o compoziție echilibrată, închisă din punct de vedere structural. Problemele de alăturare a elementelor devin mai complexe în reprezentarea copacilor, priviți din diferite unghiuri, perspectiva fiind procedeul folosit pentru redarea profunzimilor. Grafiile crengilor sunt completate de tușe repetate de tonalități ce ritmează spațiul pânzelor. Uitându-se în sus de la rădăcina arborilor, privindu-i de aproape de la înălțimea ochilor săi ori cuprinzând ansamblul cu interes pentru armonia de ansamblu a tabloului, Georgeta Atanasiu se apleacă asupra principiilor de interpretare a realității, cu datele plastice și poetice ale unei naturi care îi provoacă simțurile.

Constantin Rădulescu poate fi definit drept sculptorul esențelor diferite de lemn (nuc, tei, cireș, stejar), ce pare a le fi sculptat cu multă ușurință, datorită supleții și contorsiunilor obținute, fineții și rafinamentului formelor definitivate tehnic și estetic,   într-un acord total cu dorința sa de a exprima imaterialitatea într-o structură palpabilă.   Volumele sale se elansează monumental  în spațiu, deși sunt reduse ca dimensiuni, dar maiestuoase prin plasticitatea intrinsecă a variatelor expresii și simboluri conținătoare. Filosof prin însăși abordările ideatice, lucrările sale fac referiri la fațetele existenței („Întrepătrunderi”, „Dualitate”,„Ascensiune”),  la trecerea clipelor („Fractura timpului”, „Un fluture pe lampă”, „Fluture”), făcând trimiteri în istorie („Războinicul”), spre alte civilizații exotice („Egipteanca”), dar ocupându-se și de relevarea sinelui („Maternitate”, „Scrisoarea”), precum și de transformarea perpetuă a materiei („Geneză”, „Metamorfoză”). Constantin Rădulescu, punându-și întrebări asupra eului, descoperă  morfologii, ce sintetizează prin modalitatea  de abordare sentimente, emoții și trăiri directe asupra temelor selectate, pe care încearcă să le construiască mental, relaționând idealitatea cu realitatea, recognoscibilul cu nonfigurativul. Tăieturi care creează spații, spirale și sfere, contorsiuni ale lemnului, evidențiind stăpânirea materialului de către artist, se află în contrapondere cu plinuri și goluri, cu greutatea maselor de materie sculpturală, dar și cu ochiurile de lumină ritmate prin repetitivitatea tensiunilor plastice, variate, dar consonante. Fiecare lucrare este diferită de cealaltă, nu numai prin cromatica impusă de textura lemnului, ci prin găsirea unor soluții tridimensionale, care ne arată un discurs artistic, adecvat conceptului de la care sculptorul a pornit.

Ana Amelia Dincă     

Galeriile „Sabion”, „Grădina Maicii Domnului”, expoziție de icoane pe lemn și pe agat, semnată de artistul Valeriu Stoica

Sfântul Augustin spunea că „mântuirea este numai lucrarea harului”. O astfel de mărturisire ne face și pictorul Valeriu Stoica în expoziția „Grădina Maicii Domnului”, un omagiu adus celei Născătoare de Dumnezeu în icoane, tripticuri și polipticuri (panouri formate din trei sau mai multe componente, fiecare evocând imaginea unui sfânt), realizate pe lemn pregătit după vechile tehnici bizantine. Lucrările au ancadramente de lemn sculptate manual, cu motive decorative ce ne duc cu gândul la arta noastră populară, dar și la frumusețea iconostaselor din  bisericile medievale din Țara Românească. Așezate pe șevalete și parietal, având dimensiuni reduse și prețiozitate prin minuția execuției, icoanele lui Valeriu Stoica ne determină să pătrundem cu gândul în spațiul celest, acestea făcând legătura între lumea pământeană, plină de contradicții, și cea spirituală, pură, de care are nevoie sufletul fiecăruia dintre noi. Tocmai acest sentiment al dumnezeirii reușește artistul să ni-l transmită în „Cina cea de taină”, „Fecioara cu pruncul”, „Grădina Maicii Domnului”, polipticul „Deisis”, „Înălțarea”, câteva dintre imaginile sacre, expuse la Galeriile „Sabion”, magazin de bijuterii care promovează fenomenul artistic contemporan. Dorința de diversitate plastică a lui Valeriu Stoica se observă în compozițiile în care suportul icoanelor nu este preparat după criteriile clasice, în jurul personajelor sfinte, lăsând să se întrevadă esența lemnului, care pune în evidență tonalitățile delicate ale portretelor, având lumină divină ce se revarsă asupra îngerilor, arhanghelilor și sfinților importanți ai creștinismului.  O notă aparte a expoziției o conferă chipurile pictate pe agat, dungile colorate diferit ale mineralului de cuarț, punând în evidență nuanțele figurilor, realizate și acestea după normele „Erminiei bizantine” a lui Dionisie din Furna,  manual al zugravului de pictură religioasă, cuprinzând regulile specifice acestui gen artistic, urmate și de Valeriu Stoica, cel care, uneori, are dorința de a aplica nuanțe mai accentuate, alături de culorile terne și de a compune modern imaginea pictată pe agate. „Cununa de spini”, „Pantocrator”, ”Brâul Maicii Domnului”, „Iisus copil”, „Maica Domnului”, sunt așezate în vitrinele cu bijuterii ale galeriei, completând nota de culoare a acestora, ele însele adevărate opere de artă. 

Dincă Ana Amelia

Salonul de toamnă 2019, al Filialei U.A.P.Slobozia –Ialomița

-vineri, 15 noiembrie, ora 15,00, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” Slobozia-

Un nou Salon de toamnă al Filialei U.A.P. Slobozia –Ialomița readuce în discuție consecvența artiștilor plastici din Bărăgan, care se regăsesc în fenomenul expozițional contemporan, la care aderă ca tendințe și estetică. De fiecare dată mai provocatoare, compozițiile permit imaginației privitorului să se desfășoare dincolo de bidimensional sau de tridimensional, păstrând în structura lor precepte și clasice, și moderne, dar și avangardiste, în acest context o întoarcere la principii perene,  făcând lucrările să își mențină calitățile în zona frumosului, indiferent dacă primează decorativul, grafismele sau picturalul, ori cioplirea directă și tehnicile mixte. Nu există artist care să semene cu celălalt din punct de vedere al selecției subiectelor sau al abordării plastice, chiar dacă aceștia fac parte din aceleași școli de artă,  întrucât fiecare și-a format o direcție sau este în curs de descoperire a unei viziunii personale. Diversitatea tematică și coerența limbajelor vizuale se metamorfozează se simezele Galeriei „Arcadia” a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia, armonizând o expoziție cu identități diverse de exprimare, spectaculoasă prin numărul de participanți, prin direcții de exprimare și  interpretări ale realității și gândurilor, transformate în trăiri, sentimente, emoții, transpuse în compoziții articulate pe puterea desenului de a expresiviza ori pe forța culorii de a evoca nuanțele existenței, astfel încât libertatea ideilor de a ieși din matca lor tainică, să releve  fațetele gândirii profane, dar și spirituale.

Ana Amelia Dincă    

Marius Barbone Barb, dincolo de arhetipuri

Lăsând alături motivul pictural, esențial și nu neglijabil, putem spune că Marius Barbone Barb și-a format un stil al său care are două coordonate de abordare a spațiului. Una dintre direcții structurează imaginea plat, static, în suprafețe sintetice, uneori cu grafisme, creând componente vizuale cu rol de expresivizare, într-o cromatică proaspătăt, vie, pe când cealaltă tendință lasă impresia de mișcare giroscopată a traseelor gestuale de culoare, așezate sub semnul dinamicii materiei, a metamorfozelor și eclerajelor, născute din substanța picturală, din capacitatea acesteia de a fi transformată sub impulsul liric al alăturărilor cromatice. În datele acestora, descifrăm un figurativ interpretat și stilizări ale formelor , după cum și alăturări de simboluri specifice preistoriei și antichității, așezate după simțul estetic al artistului fericit că devine și se transformă odată cu pictura sa. Lucrările lui Marius Barbone Barb, indiferent în ce perioadă au fost create, au un punct comun în armonia cromatică și compozițională, care niciodată nu se schimbă și în spatele căreia detectăm criterii de redescoperire a spațiului, peste care este implantat impulsul unei gândiri lipsite de constrângeri. Simbolica ținută la mare preț, afirmată prin sugestii sau discrete figurații în care percepem sunetul disonant și surdinizat al lumii, evocă iluzia visului osmozat cu bucuria artistului de a se simți liber și de a nu se lăsa părtașul unei contemporaneități incomode pentru condiția de artist. Fie că este fragmentată în imagini distincte, ca părți ale aceleiași suprafețe bidimensionale, fie că senzațiile perspective compun sugestii ale unei realități interpretate, cu profunzimi și labirinturi, discursul plastic al lui Marius Barbone Barb este posesorul unei scenografii în care geometria planurilor sau traseele tonale povestesc despre fațetele eului, despre stările lui contradictorii, despre normă și dreptul său de a se abate de la aceasta, cu ajutorul simțurilor esteice. Între sacru și profan, între mit și realitate, între vechi și nou, viziunea sa hrănită de arhetipurile clasice, ține pasul cu formele de expresie contemporană, mai mult decât atât, originalitatea aflându-se sub impedimentul unei gândiri artistice libere și imaginative, dar hrănită în străfundurile ei de citate vizuale mereu actuale, care pot reformula și pictura, și existența.

Ana Amelia Dincă

„Leonardescă”, un proiect expozițional semnat de Andrei Damo

-Cercul Militar Național, 23 sepr-10 oct. 2019-

La împlinirea celor 500 de ani de la moartea lui Leonardo Da Vinci, pictorul Andrei Damo îi dedică acestuia o expoziție spectaculoasă, numită „Leonardescă”, din opera căruia preia citate vizuale, redând cu minuțiozitate caracterele figurilor, astfel încât să putem recunoaște punctul de plecare al imaginilor sale. Filosofia neoplatonică, dar și geometria secretă a pictorilor, l-au determinat pe Andrei Damo să-și pună în valoare lecturile și calitățile de bun desenator și colorist, cu ajutorul cărora a descifrat misterele tablourilor marelui artist renascentist și ale unor capodopere ale epocii, descoperind derogări de la reguli ideale de reprezentare, precum și respectarea unor norme tipice specifice perioadei de apogeu a Renașterii italiene, regăsite în tratate de pictură și în practica timpului.  Investigațiile sale artistice  se desfășoară în aria portretului și compozițiilor iconice ale epocii, în cadrul sistemelor de reprezentare geometrică, apoi în introducerea unor note personale, care plasează mesajul lucrărilor într-un context de interpretare personal. Lumina și umbra, sfumato-ul, sugestia tridimensionalului, psihologii misterioase, care lasă sau nu să se întrevadă lumea interioară a personajelor, interpretarea anamorfotică, îl plasează pe Andrei Damo în zona cercetătorului, a celui care face studii după maeștri, din dorința de cunoaștere, de descoperire a unor noi taine ale picturii și implicit, ale lumii. Încercând decodificarea unor texte scrise, concordând vizual cu  lucrările lui Leonardo da Vinci, Andrei Damo face anumite derogări de la imaginile originale, prin intervenții susținute de lecturile sau de imaginația sa, care  jonglează cu alegorii și metafore vizuale. „Cina cea de taină”, cea mai cunoscută imagine religioasă a tuturor timpurilor, a fost adaptată tezei de doctorat a lui Jaque Le Goff, aducând în discuție atitudinea  Sfântului Pavel care așează statuia lui Apollo în mijlocul mesei, amintind că Iisus este creat după  modelul zeului greco-roman.  Este o compoziție plasată între două concepte opuse , dar aflate pe aceeași axă ideatică a evoluției și metamorfozării sacrului cu profanul.  Statuia lui Galeazzo Sforza din Milano, Modonna (după un desen al lui Michelangelo), condotiei și curtezane în spiritul epocii , Genevra Benci anamorfozată, Beatrice, matematicianul Luca Pacioli, Lodovico Sforza Il Moro, David al lui Andrea del Verrocchio etc., sunt câteva din numele  omagiind epoca și personalitatea lui Leonardo Da Vinci. Varianta feminină a „Omului vitruvian”, imagine iconică a Renașterii italiene, a fost numită „Vitruviana”, iar interesul pentru anatomia epocii a fost evocat într-o lucrare pictată după un desen al lui Leonardo Da Vinci, primul om de știință care a studiat fătul intrauterin. „Ponte Vecchio” este singurul peisaj prezent în expoziție, compus după geometrismul structural impus de subiect, o exemplară evocare a atmosferei florentine. Organizarea spațiului reprezentat și portretul sunt elementele cheie al picturii lui Andrei Damo, alături de simbolica împinsă până în pragul alegoriei. Uneori mitologic, alteori sacru și profan în abordarea subiectelor, demersul său plastic este încorsetat în perimetrul desenului academic, lăsându-se uneori pradă abstractului, ca țintă estetică a tabloului sau ca detaliu într-o compoziție de factură clasică. Pictura lui Andrei Damo se profilează pe sursele istoriei culturii, pe care le reașează în contextul concepției sale despre lume, relevată în serii de lucrări, care fac obiectul nor expoziții ample, avându-și sursele în concepte universal valabile. Dincolo de mesajul central, funcționalitatea plastică a compozițiilor este evidentă prin preocuparea pentru tot ceea ce înseamnă structură spațială. Culoarea, aplicată după criterii de școală, desenul discursiv, simetria componentelor imaginii, liniile de fugă articulând ansamblul, calculele exacte ale proporțiilor, armonizează fiecare lucrare într-o tramă geometrică unificatoare.  În definitiv, soluțiilor lucrărilor lui Andrei Damo au calitățile acelei picturi construite după norme, conducând practica picturalității în parametrii ei deplini,  în cadrul cărora expresiile valorice de intensitate extremă, susținute de puternicul sau atenuantul contrast dintre lumină și umbră, fac un regal al studiului și interpretărilor sale asupra secolelor al XV-lea și al XVI-lea italian. Portretele nu sunt abordate ca simple redări ale datelor faciale, având modele florentine sau surse în opera lui Leonardo da Vinci. Acestea au ceva din atitudinea pictorului de a contemporaneiza o perioadă culminantă a culturii, prin particularizarea unor idei și reprezentări. Portretele păstrează nota  idealizării, reformulată fără a ieși din datele modelului. Chipul lui Leonardo la diferite vârste este asimilat autoportretelor pictorului, a cărei fizionomie permite similitudini și o analogie adecvată cu savantul renascentist. Expoziția „Leonardescă”, este o introducere în alt timp și într-o altă dimensiune existențială, vorbind despre atitudinea  nobilă față de înaintași a unui pictor complex, care este Andrei Damo.

Ana Amelia Dincă

   

Felicia Huideș expune acuarele la Muzeul Dunăriii de Jos din Călărași

O mare sensibilitate în ceea ce privește peisajul, Felicia Huideș se lasă cu totul purtată de farmecul atmosferei create de laviurile delicate ale tehnicii, folosite concomitent cu tonurile intense, puternic nuanțate și aplicate cu bun gust. Practicând de numai un an acuarela, pictorița ne dezvăluie dragostea pentru specificitatea anotimpurilor, pentru detalii din natură, transpuse deosebit de atent, în culori transparente, dar și mate. Aspectele urbane evocate sunt structurate după normele geometriei arhitectonice, peste care Felicia Huideș intervine cromatic într-un mod admirabil, având în vedere perioada scurtă de experiență în lucrul cu hârtia și culorile de apă. Misterele peisajului citadin sunt descifrate în suprafețe sintetice, în adâncimi perspectivale, în simetria compozițională, concepută după ax imaginar centrat de străzile liniare, unde apar elemente ale viețuirii. În evocarea naturii, primează pendularea între starea materiei în diferite momente ale zilei și ale anotimpurilor, reevaluate conform stării meditative a artistei, care a evoluat în ultimul timp, prin înțelegerea profundă a experienței cerute de tehnică și de motivul plastic. Veneții, marine,  locuri izolate, mărginite de ape, bărci plutind liniștite, proiectate pe cerul limpede ori pe jocul cubic al arhitecturii, sunt mereu diverse în schema compozițională, în căutările de perfecționare ale manierei de realizare a imaginii. Folosind uneori două-trei culori în diluții de diferite grade de intensitate, Felicia Huideș creează o întreagă lume, chiar dacă aceasta reprezintă pământul, cerul și apa, reunite într-o descriere generală, lasând loc reveriilor. Când este vorba de abordarea florilor, atenția sa se concentrează asupra unui colorit puternic și variat, asupra specificității speciei abordate, întotdeauna evidențiind frumusețea formei și armonia creată de natură. Oranjuri și violeturi luminoase, roșuri și alburi diverse, griuri stinse, liniștitor-tulburătoare, contraste de cald-rece, efecte ale eterului, atmosfera teroasă a materiei, impresia de depărtare și apropiere, sunt simțite și căutate, plasticitatea lor creând umbre și penumbre, spații aerate, subtilități picturale, ce se integrează în frumusețea imaginilor realizate amprentate de interiorul afectiv al pictoriței. De la primele apariții pe simeze, în expoziții de grup și personale, aceasta s-a remarcat prin apetența pentru culoarea în infinitele ei posibilități de aplicare și pentru forma figurativă interpretată, iar experimentele în zona abstractului și a stilizărilor care o preocupă în ultimul timp, demonstrează dorința  de perfecționare permanentă și de schimbare a expresiei plastice, care începe să se personalizeze.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă

Pictorul Samir Sroi expune la Galeriile „Sabion”

Un artist apropiat de estetica impresionismului european, de efectele picturii în plein-air, pe care le cunoaște foarte bine și la care adaugă sentimentul său sincer de a cuprinde lumea, este Samir Sroi. Sirian la origine, acesta este licențiat al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția scenografie, în 1981, de la finalizarea studiilor de specialitate și până acum, având preocupări variate, atât în domeniul creației plastice, dar și în sfera pedagogiei de artă. Diversificarea permanentă a seriilor de lucrări, inspirate din dramele vieții sau din bucuria de a trăi, l-au impus pe Samir Sroi drept un pictor sensibil la natura care vine spre el și îi inundă sufletul. De data aceasta, expune la Galeriile Sabion un grupaj de peisaje cu accent pe structura compozițională, punând în evidență frumusețea reliefului evocat în planuri perspectivale, lăsând privirea noastră să descopere unduirile domoale ale dealurilor, curgerea lină a apei, lumina îmbietoare a amiezii, evidențiind subiectul floral realizat în culorii vii, puternice, contrastante, reunite de armonia compozițională. Uneori maluri abrupte sau pante line înconjoară mici golfuri sau izvoare de apă conturate de factura  pietrelor colțuroase, descrise în degradeuri de violet, susținute de albul diafan, scăldat în frumusețea zilelor de vară. Florile  amplasate în prim-planul tabloului, sunt pictate prin pensulații ritmice, utilizând juxtapuneri de culoare, alăturări exaltante de roșu, galben, albastru, verde și combinații care să învăluie întreaga imagine prin distribuirea echilibrată a tonurilor și a elementelor componente ale câmpului vizual. Acordul culorilor complementare și al armoniilor calorice, conferă luminozitate desăvârșită lucrărilor bogate în materie picturală. Tușe rupte și divizate implică o mișcare internă a imaginilor evocând partea poetică a naturii, a acelui pitoresc care te îndeamnă la liniște și visare. Pictura lui Samir Sroi este o explozie de culoare și bucurie prin exaltările locale de nuanțe, prin atmosfera care abundă de tonalități, totul fiind așezat sub semnul fascinației coloristice, venind din intensitatea pigmentului, care transmite tablourilor valori expresive și lumini scânteietoare. Margini de lume unde existența tihnită aduce cu sine liniștea spiritului contemplativ și unde natura se află în gloria ei vegetală, permite o neîncetată transfigurare a materiei sub acțiunea luminii solare. Dacă în majoritatea lucrărilor expuse remarcăm absența omului, observăm în expoziție două compoziții atipice, în care acesta își face simțită prezența, fie prin ideea de habitat evocată de fragmentul unui cadru citadin amplasat la marginea apei, fie prin discreta pictare a două chipuri abia sesizabile printre flori. În primul dintre acestea, sensibilitatea artistului față de motivul pictural se schimbă prin utilizarea unor nuanțe mai închise, dramatice, dar punctate cu note vegetale, care ambientează compoziția. Amplasarea pe diagonală a acestei arhitecturi arhaice implică o continuare a poveștii dincolo de  limitele tabloului, având o notă barocizantă prin misterul sugerat, prin situarea în istorie a imaginii unei arhitecturi în ruină, exprimând  caracteristica discursivă a romantismului. Tentele de ecleraj ale râului, tratat pictural în pensulații ample, în complementaritatea albastru/oranj,  marchează trecerea ireversibilă a clipelor  și a vieții. Aceeași liniște domnește nestingherită și aici. Primplanul orizontal al apei este susținut de verticalitatea clădirilor, ceea ce amplifică axele structurale ale lucrării misterioase, încărcate de povești. În acest loc cineva a trăit, a iubit și a plecat, lăsând în urmă amintirea unui timp trecut și ireversibil. Cealaltă compoziție, în care observăm chipurile tinere a două personaje, care se ascund în spatele florilor, ne amintește  de dualitatea ființei, de dorința ei de a fi liberă și de a se bucura de lucrurile mărunte ale existenței. În registrul al doilea, se vede detaliul unui șevalet, semn că pictorul își afirmă prezența, tabloul devenind o definiție a lui  Samir Sroi, care se autodefinește prin simbolurile existenței sale, în ambianța atelierului, pe care o evocă printr-un detaliu. Expoziția de la Galeriile „Sabion” evidențiază datele unui paradis imaginat de pictorul, care pornește de la realitatea nedisimulată a unor colțuri de natură, ascunse contemporaneității noastre agitate, dar dorite și observate de ochiul său contemplativ. Ansamblul expus cuprinde și scaune picate, obiectul utilitar fiind trecut în spațiul artistic prin redarea în același stil cu tablourile etalate, a unor scene specifice orizontului plastic personal.  Samir Sroi, un artist cu multiple preocupări în zona vizualului, redescoperă exoticul naturii și îl reconstruiește cu mijloacele efemere ale picturii.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă