Petre Chirea sau arheologia sufletului

-despre expoziţia de la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, Galeria „Luceafărul, curator Răzvan Ionuţ Cirică-

Lucrările prezentate de Petre Chirea în expoziţia „Atelier 2017” la Galeria „EriCris Art”, al cărui curator este domnul Răzvan Ionuţ Cirică, aduceau pe simeze nu numai studii de culoare, ci şi desene în care fragmente ale anatomiei umane erau cercetate în datele lor analitice, atrăgând atenţia prin seriozitatea adordării, siguranţa execuţiei, semn că Petre Chirea este preocupat deopotrivă de examinarea amănunţită a liniei, după cum pata de culoare îmbracă forme construite pe solida armătură a desenului. Pictura ne propune un artist uneori gestual, alteori compulsiv, demersul său structural recompunând şi redescoperind un figurativ stilizat, cu zone de culoare abordate expresionist, aşezate în ambianţa portrelor sau arhitecturilor, invocând prin tipul de implicare conceptuală, orizonturile existenţiale ale omului contemporan. Expoziţia a fost un moment de evocare al parcursului creator al pictorului, care a trecut prin mai multe etape evolutive. De la vibrarea aerului prin metode estetice impresioniste, Petre Chirea s-a apropiat de Marcel Duchamp, a luat contact cu avangardele, a remarcat nume de mari artişti, capodopere, impulsionându-l să îşi controleze atent stadiile lucrărilor şi să simtă atunci când finalitatea îi spune că nimic nu ar mai fi de adăugat. Aceste frumoase întâmplări s-au petrecut pe parcursul studiilor de specialitate la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, unde artistul a experiementat principiile compoziţiei într-un moment când învăţământul artistic se îndepărtează de academism. Întâlnirea cu Bernini la Roma, impactul personalităţii lui Michelangelo asupra entităţii sale plastice, constituie puncte marcante pentru demersul urmat şi stadiul la care ajuns în acest moment pictorul Petre Chirea.

O parte dintre lucrările sale, aflate în casele multor colecţionari din ţară şi străinătate, au farmecul picturii interbelice. Această notă a pitorescului se poate citi în compoziţiile expoziţiei „De la Bucureşti la Balcic”, care a avut loc la sala de lectură OSIM din Bucureşti, în anul 2011. Aruncând o privire generală asupra motivelor picturale, observăm nostalgia şi romantismul de care dă dovadă Petre Chirea atunci când îşi apleacă penelul asupra caselor vechi, cartierelor şi străzilor specifice celor două aşezări, asupra Castelului Reginei Maria şi asupra grădinii botanice de la Balcic, asupra mării, caselor ţigăneşti, mahalalelor şi stâncilor. Peisajele strălucesc de lumină, sporind ipostaza pictogenă a Bucureştiului şi Balcicului. În delicate dominante cromatice, pe gama de complemetare conţinând ocru şi albastru, mergând până la distinse griuri şi galbenuri armonizate, cu accente de maron şi orange, Petre Chirea suplineşte fizionomia compoziţiilor sale cu ajutorul unui tip de pensulaţie ritmică şi cu o atmosferă de culoare învăluitoare, poetizând geografia citadină a capitalei şi înfăţişarea, plină de taine, a Balcicului.

În lucrările „Parcul Izvor”, „Strada Domniţa Florica”, „Cartier iarna”, „Alee în Cişmigiu”, „Calea Şerban-Vodă”, „Pod din Cişmigiu”, „Case pe Giurgiului”, „Strada Berzei”, „Iarna pe strada Covaci”, pictorul caută colţuri de natură şi arhitecturi vechi pline de mister, dar nu uită nici obiectele a căror intimitate ipostaziază contingenţa cu sfera atelierului. În extremităţile tehnicii utilizate, ulei pe placă fibro-lemnoasă şi ulei pe pânză, Petre Chirea combină desenul cu pata de culoare, picturalitatea cu grafica, rămânând apropiat de crezul său artistic: „Nu ştiu ce voi fi mâine, dar ştiu că lucrez în fiecare zi pentru lucrul acesta.”

Efortul pe care şi l-a propus, nu a rămas fără urmări în modificarea stilului său de a picta. De la o abordare modernistă, Petre Chirea trece la încerări expresioniste, deseori cu tendinţe spre abstractizare, aşa cum ne-au demonstrat compoziţiile expuse la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, în cadrul expoziţiei de grup „Inspiraţie”, curatată de doamna Mimi Necula. Gestualismul care se detecta în pensulaţia tensionată a artistului s-a transformat acum în trăsături largi de penel, în care trăirea directă, sentimentul şi atitudinea faţă de specimenul imagistic se regăsesc pe suprafaţa tablourilor, în cromatica exuberantă, în alăturările vivante de nuanţe puternice. Nici de data aceasta, Petre Chirea nu renunţă în totalitate la figurativ, acesta rămânând reperul permanent, sistemul vizual de la care porneşte. De la culorile potolite, armonizate cu grija celui pentru care anii de experienţă în faţa şevaletului i-au adus un plus de rafinament, având în minte modele din arta europeană, dar şi repere printre marii noştri pictori, Petre Chirea îndrăzneşte să se exteriorizeze, să acţioneze asupra pânzei cu mult curaj, care să transmită publicului sentimentele sale expansive în ceea ce priveşte comunicarea cu propria artă.

Suntem curioşi să studiem mai în profunzime cine este pictorul Petre Chirea şi cum a ajuns acesta să conceapă trilogia „Arheologia sufletului”, de departe culmea creaţiei sale de până acum şi o operă demnă de reţinut pentru cei care au ochi să o vadă. Nu înseamnă că până în acest moment,  pictorul nu a realizat lucrări care pot fi admirate prin calităţile lor plastice pentru că, de pictat, Petre Chirea pictează de decenii bune, în cazul său, perioada cât a fost autodidact fiind una benefică, de acumulări pertinente, care i-au adus un succes binemeritat la admiterea la Facultatea de pictură a UNARTE Bucureşti şi aprecieri din partea maestrului Petru Lucaci, care i-a îndrumat pasii în anii uceniciei. Ca urmare a acestei colaborări şi a muncii neîncetate a artistului,  atât la licenţă, cât şi la masterat şi-a conceput viziunea pe două proiecte mari: „My Town” şi „My Universe”, adică „lumea din mine şi lumea din afara mea”. Relaţionarea s-a putut produce datorită structurii fiinţei artistului, care a redat dimensiunea senzorială a oraşului Bucureşti, locul unde trăieşte şi pe care îl străbate de voie sau de nevoie, din iubire pentru trecutul său ori pentru faţetele contemporaneităţi, care îi amprentează pictura, fie că este relaţionată cu universul vizual care vine spre acesta din afară, fie că este corelată cu trăirile divergente impuse  de emotivitatea personală, aflată în contingenţă cu farmecul de odinioară al „Micului Paris”. Cutreierând străzi, pipăind cu privirea şi cu toate simţurile sale organice, zidurile vechi, încărcate de poveşti adevărate sau imaginate de sensibilitatea sa, care vrea să le însufleţească şi să le simtă prin atingere şi prin transferul senzaţiilor pe suprafaţa bidimensională, Petre Chirea îşi face comprehensibilă o arie de cunoaştere caracteristică şi adecvată concepţiei artistice despre frumos.

Aceste lucrări se află expuse la Galeria de artă „Luceafărul” a Centrului Cultural „Mihai Eminescu” al Primăriei Sectorului 2, Bucureşti. Curatorul, domnul Răzvan Ionuţ Cirică, s-a implicat la modul obiectiv în selectarea lucrărilor, de aceea simeza arată impecabil. 

Una dintre săli cuprinde seria de compoziţii „My Town”, în care artistul operează cu două concepte. Punând faţă în faţă zidul şi timpul, fixează sub incidenţa discursului vizual, frumuseţea unor arhitecturi ale Bucureştiului, proliferând imaginea Ateneului Român, peretele din beton al Facultăţii de arte şi alte structuri pe care le vizualizează în fiecare zi, în drumurile sale: le observă, le studiază, le atinge, le reface mental şi le deconstruieşte, lăsând anii trecuţi peste aceste mărturii ale fiinţei, să îşi spună cuvântul, provocând-l pe artist la o luptă acerbă cu ideile sale, cu secundele, cu propria memorie. De la înfăţişarea de ansamblu a oraşului, rămasă în conştiinţa pictorului ca un halou, ca o viziune ce se transformă perpetuu, acesta se axează pe microcosmosul existenţei sale, însemnând totalitatea lucrurilor imperceptibile pentru omul neavizat şi perceptibile pentru un iscoditor al materiei cromatice şi al structurii plastice, inspirate din componente vizuale preluate din realitatea cotidiană.

Plastica unei table ruginite dobândeşte valenţe estetice pe pânza care, cu alte mijloace tehnice, evocând urmele ploii, ale vântului, schimbările structurii şi ale tonalităţilor acesteia de la un an la altul, devine ea însăşi un punct de admiraţie, o sursă de valori plastice neaşteptate. Deasemenea, Petre Chirea fixează în compoziţiile sale, expresivităţile pe care le cunoaşte degradarea, texturile diferite ale unui perete de ciment peste care au fost aşezate afişe,   refăcând acţiunea de a lipi materialele publicitare şi de a le rupe, mai apoi, pentru a înţelege ce se întâmplă cu zidul, cu intimitatea lui,  dar şi cu urmele lăsate de nimicirea reclamei, căutând faţetele subiective ale imaginii pe care încearcă să le obiectiveze.

Folosind tehnici învăţate în timpul facultăţii şi fiind fascinat de fiecare centimetru pătrat al unor planuri aparţinând citadinului, cu a cărei energie relaţionează, ca şi când ar comunica, fără echivoc, cu spiritul unei fiinţe gânditoare, Petre Chirea analizează transparenţele lumii, gestionează accidentele şi hazardul imaginilor care îi apar în cale.

Amintirea şi uitarea, pierderea memoriei şi activarea ei, trăirea prezentului se pot descoperi în abordarea unei embleme a oraşului Bucureşti, devenită şi un simbol în proiectul „My Town”. Este vorba de pânza numită „Ploaie albastră” reprezentând Ateneul Român, achiziţionată de un colecţionar, încă de la vernisaj. Aceasta, la fel ca multe dintre lucrările sale, este descrisă cu mijloacele picturii în variante interpretate plastic cu atenţie asupra desenului, dar şi asupra culorii. Tabloul este o excepţie a expoziţiei prin dominanta de albastru deschis, care învăluie într-o atmosferă romantică simeza. Iradiind lumină, creând o ritmicitate verticală prin tuşele cromatice, dezvăluind misterului unei zile în care plouă cu soare, această compoziţie are o valoare sentimentală pentru artist. El vede clădirea în fiecare zi când merge spre UNARTE şi misterele vizuale care i se dezvăluie se transformă într-o serie de lucrări lăsând la vedere latura senzitvă a ochiului de pictor. 

Există tablouri cu ritmuri imprimate de expresia colajelor, de stilizarea liniei, de plasticitatea petelor de culoare sau a formelor, însă „Ploaie albastră” dobândeşte supremaţia unei nuanţe, albastru cu degradeuri rafinate şi accente de maron, sfârşite în numeroase moduri de interpretare ce permite recurenţe estetice.

În compoziţia „Dimineaţă pe strada mea”, pictorul a lăsat vizibil figurativul,  în cadrul căruia a conturat zone de abstract. Aceasta este o lucrare reprezentativă în creaţia sa de până acum, deoarece marchează cele două tendinţe specifice viziunii alese, elementele preluate din realitate, apoi stilizate, şi importanţa subiectului plastic. Însăşi povestea tabloului  este una interesantă, legată de istoria personală a artistului, dar şi de amintirile care îi vin în memorie atunci când este vorba de Calea Şerban-Vodă din Bucureşti. „M-am trezit într-o dimineaţă şi vroiam să pictez strada mea, cu acoperişuri, oameni, umbre personalizate, straturi de nuanţe peste care a trecut timpul, tramvaiul cu cai şi covoiul funerar cu trupul lui Mihai Eminescu, când a fost dus la Cimitirul Bellu. Mi-am amintit tot trecutul acestei străzi.” Şocul cromatic conceput de Petre Chirea în culori terane şi închisuri, transmite un dramatism, o nostalgie în raport cu amintirile pictorului, care imprimă tabloului său un parfum interbelic.

Proiectul „My Universe”, dezvoltat de Petre Chirea în lucrarea de masterat, se coagulează în jurul universului interior, al spiritualităţii terapeutice practicate de artist prin arta sa şi pentru sine, pozitivându-şi felul de a fi prin ieşirea din ego-ul încorsetat de tentaţiile artei de acum şi, printr-un soi de călătorie iniţiatică, cea ce îi permite să se elibereze de orice formă de constrângere artistică sau existenţială. Dorinţa de a se elibera de anumite canoane este demonstrată de unele pasaje plastice asupra cărora pictorul acţionează direct, dar cu precauţia celui care are de transmis un mesaj despre partea sezitivă a lucrurilor, finalizate coerent şi expresiv la nivelul limbajului. Ţinând cont de acest lucru, Petre Chirea devine un expresionist, prin aspiraţia spre absolut,  posedat deseori de farmecul abstractului prin lirismul culorii şi potenţele vibrante ale materiei.

Lucrările din această serie sunt concepute asemeni unei entităţi logice, structurând datele unor hărţi imaginare ale universului şi sugerând o stare volatilă, având punctul de plecare în amplul studiu „My Town”. Prin această proiecţie în vastitatea universului, Petre Chirea ne spune că omul controlează totul, de la particularitatea lui Dumnezeu, până la detaliile tehnologiei, mereu inovativă, fiinţa artistului aflându-se pe o axa şi pulverizându-se, la modul simbolic,  în universul aflat în mişcare continuă. Sistemul de semne, petele cromatice, discretele subminări ale realului concordă în procesul de abstragere al concretului, impunând eului pe care Petre Chirea doreşte să îl aducă în discuţie, particularităţi de formă şi sens.

Teoretic, independent de timp şi spaţiu, dar supus transformărilor biologice şi morţii, artistul percepe sentimentele sale în relaţie cu universul care îi imprimă forţă, vine spre el şi îl transformă astfel încât puterea lui de a-l înţelege şi de a se afla în simbioză cu acesta, modifică şi creează nucleul personalităţii sale. Nu numai eterul şi materia cosmică se revarsă asupra fiinţei artistului, după cum ne spun tablourile lui Petre Chirea, ci şi  forţa tehnologiei prin implicare unor sisteme informatice. Codul de bare, undele electromagnetice, dridurile, ecranele, diferitele texturi,  definitivate ca o instalaţie, vin să îi întărească atitudinea polemică şi căutările permanente pentru a activa în arta sa, atât trăirea sensibilă, dar şi lipsa sentimentelor, ca punct culminant al vremurilor noastre.

Autoportretele ne amintesc despre perisabilitatea omului, despre suferinţa sa şi curajul de a înfrunta dramele şi de a-şi accepta condiţia. Realizate în roşu şi negru, cele patru chipuri ale artistului sunt diferenţiate prin emoţii, prin permutările şi prin succesiunea cromatică a celor două opţiuni cromatice. Nu figura propriu-zisă este importantă, ci mesajul şi starea de spirit, cu ajutorul cărora, substituind raţionalul cu interogaţii asupra existenţei şi  cu investigarea subiectivă a eului, Petre Chirea se caută, se regăseşte şi se defineşte.

Petre Chirea şi tripticul conceptul „Arheologia sufletului”

Cartonul din smoală al unei case vechi, care a ars în incendiu, nu prezintă aparent nici un interes, iar lipsa lui de semnificaţie prin absenţa frumosului, care nu ar fi atras atenţia trecătorilor de pe strada Şerban –Vodă din Bucureşti, decât prin aspectul neplăcut al ruinei, dar fără o analogie cu estetica urâtului, face obiectul unei lucrări de artă conceptuală a artistului Petre Chirea. Acesta locuieşte în apropierea spaţiului care se învecina cu locuinţa femeii dispărută în flăcări, întâmplarea şi firea sa sentimentală şi iscoditoare determinând apariţia tripticului „Arheologia sufletului”, pe care Petre Chirea l-a expus în cadrul proiectului său My Town/ My Univers, în cadrul amplei expoziţii deschisă la Galeria „Luceafăru” a Centrului Cultural „Mihai Eminescu”. Piesele ideii sale sunt grele la propriu şi pot fi  mişcate cu dificultate din cauza celor 85 de straturi suprapuse de carton presat, care însemnă, la modul concret, 85 de ani ai casei de pe strada artistului, presupunând adăugarea, în fiecare an, o unei noi învelitori. Sub acest acoperiş din smoală s-au născut, s-au iubit şi au murit generaţii., tripticul fiind de fapt, chiar bolta sub care s-au spus fermecătoare poveşti, înglobând spiritul străzii şi al oraşului, entitatea unui secol de istorie, 85 de ani deveniţi palpabili: la primul strat s-a declanşat Primul Război Mondial, la al doilea s-a născut tatăl artistului, la următoarele a abdicat regele, a venit comunismul, Revoluţia ş.a.m.d. Negrul texturii colat în zeci de suprapuneri fascinează prin misterul pe care îl ascunde şi prin puterea lui de a dezvălui partea dramatică a existenţei noastre, dar şi o partea afectivă importantă, fiind conţinătoarea A.D.N.-ului femeii care a ars în incediul nimicitor al casei sale. 

Din această perpectivă, Petre Chirea se alătură, la nivelul ideii, celor pentru care moartea şi viaţa însăşi sunt forme de artă.

Acest demers para vizual este format are ca material de pornire cartonul din smoală, un produs industrial, căruia artistul i-a păstrat semnificaţia, redefinindu-i doar contextul de expunere prin reciclarea şi trasformarea lui în lucrare de artă, transferându-l din zona unui element manufacturat, în cea a unei structuri conceptuale, evidenţiind spiritul său nihilist şi simbolic concretizat în tripticul „Aheologia sufletului”, unde accentele de roşu, alb şi verde denotă latura pozitivă, de regenerare a lumii.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă