Ceramică
sculpturală: TOTEM (ritual dacic), de Silviu Ioan Soare,
la
Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa
Silviu Ioan Soare a avut, până nu demult,
un destin artistic contradictoriu, deşi a expus în repetate rânduri pictură în
România, Bulgaria, Egipt, Spania, maniera sa putând fi descrisă în termenii
stilului picturii româneşti moderne, contaminată şi de un expresionism care se
derula în straturile profunde ale fiinţe sale, marcându-i în mod direct
pictura. Incertitudinea statutului său de artist se datora faptului că acest
licenţiat al Institutului Politehnic Bucureşti, practica pictura ca autodidact
şi, deşi avea calităţi de rafinat colorist şi de pictor în toată regula dacă
cineva nu s-ar fi uitat atent în biografia sa, se înscria în zona destul de
extinsă a amatorismului. Reîntâlnirea cu colegul său de liceu, graficianul Ion
Atanasiu Delamare a fost definitorie pentru perioada următoare, când după un an
de desen sub îndrumarea acestuia, Silviu Ioan Soare se hotărăşte să urmeze
Secţia de Ceramică-Sticlă-Metal de la UNARTE Bucureşti, descoperind structura
catifelată şi caldă a lutului. Anul său a fost preluat de conf.univ.dr. Ilie
Rusu, care punea la mare preţ tehnicile de lucru, având un cult pentru transpunerea
de ambalaje gata confecţionate în material ceramic şi practicând un fel de Popart
autohton. Lucrarea de licenţă, însă, „Dabogete”, a fost realizată de Silviu
Ioan Soare sub îndrumarea lect.univ.dr. Ionel Cojocariu, cel care avea un respect
deosebit pentru Costel Badea, artistul
inovator ce reuşise să gândească în forme sculpturale ceramica tradiţională.
Ionel Cojocariu i-a deschis lui Silviu Ioan
Soare drumul spre ceramica monumentală prin exemplul personal şi prin
demonstraţii efective de lucru pe compoziţia de licenţă formată din cinci piese.
Volumele construite din gresie cu şamot de granulaţie mare demonstrează forţa
artistului de a stăpâni materialul, de a controla calităţile lui în tehnica
ridicării „la mână” în forme mari, solide. Lucrarea „Dabogete” a fost expusă la
Galeria Orizont din Bucureşti, apoi la Salonului de toamnă din 2012 al Filialei
U.AP. Slobozia-Ialomiţa.
În acelaşi an, în urma încurajării
sculptorului Aurel Vlad, Silviu Ioan Soare a urmat un masterat în cadrul
Secţiei de Sculptură de la UNARTE Bucureşti, la clasa conf.univ.dr. Adrian
Pârvu, care îl avea asistent pe dr. Mihai Rusen, un tânăr foarte talentat. În aceşti doi ani, proiectul său „Totemul, de
la asamblaj la instalaţie” a fost finalizat, în urma unei ample documentări
teoretice şi a unor confruntări de idei, definitoriu în lecturile sale fiind un
capitol din cartea „Religia dacilor” (Editura
Saeculum, Bucureşti, 2002) a lui Dan Oltean.
Ansamblul de ceramică sculpturală este
expus în sala dedicată daco-geţilor de la Muzeului Civilizaţiei Gumelniţa din
Olteniţa demonstrând faptul că, Silviu- Ioan Soare, în căutările sale în ceea
ce priveşte expresivitatea formei, a descoperit plăcerea de a realiza, prin
modelare directă, construcţii cu aspect monumental, care prin formă au legătură
vizuală cu sculptura, preluând de la ceramică doar materialul şi metoda tehnică
de realizare.
Totemul este unul dintre
cele mai vechi simboluri prin care omul îşi exprimă dorinţele legate de viaţa
cotidiană şi spirituală, în raport cu o forţă supranaturală, dar lucrarea sa
doreşte să adapteze tema la credinţa dacică în Zamolxis, punând în valoare
aspecte din istoria poporului dac şi transpunând plastic imaterialitatea
spirituală în material palpabil, folosind două dintre elementele fundamentale
ale existenţei, pământul şi focul, regăsite într-un ansamblu compoziţional ale
cărui elemente, prin asamblare, dialoghează cu spaţiul, formând o instalaţie.
În anumite părţi ale lucrării sunt aplicate simboluri dabogete în intenţia de a
sublinia o dată în plus cultura oamenilor acelor timpuri.
Totemul reprezintă o
componentă indispensabilă a formării personalitatii în epoca daco-getă prin
intermediul căruia se urmareşte dezvoltarea capacităţii de a recepta şi
comunica cu supranaturalul prin intermediul strămoşilor ca intercesori între
lumea concretă şi cea divină. Totemul răspunde unor nevoi reale pe care le
simte societatea care l-a creat în scopul lămuririi unor idei pe care oamenii
nu şi le puteau explica ştiinţific şi de a-şi motiva unele comportamente, de
a-şi fundamenta unele atitudini, valorificând cultul lui Zamolxe.
Plecând de la conceptul de totemism, ansamblul
pe care îl prezintă Silviu-Ioan Soare are la bază spiritul lui Zamolxe,
ritualul mistic de venerare a strămoşilor, în cadrul unei întruniri imaginare
în jurul instalaţiei. Obiecte de cult aflate pe un disc ce aminteşte de
simbolul soarelui şi de altarul de la Sarmizegetusa Regia, vase de sacrificiu
şi forme cu proeminenţe rotunde, sunt înconjurate de geometrii totemice
descriind linia curbă a unui dragon şarpe cu cap de lup, care protejează
spaţiul unde are loc sacrificul ritualic. Stindardul geto-dacic este sugerat de
poziţia pieselor în jurul altarului. Acestea par personaje fantastice, având
înălţimi diferite; ele asistă la ritual cu solemnitate, alături de public.
Rotundul este folosit preferenţial, dând căldură formelor. Ovoidele sugerează
stadii iniţiatice ale creaţiei.
S-au ales ca materiale de realizare gresia,
argila comună şi lemnul, elemente calde. Materiale ceramice au fost arse fie în
cuptoare electrice la temperaturi de 1 000 grade Celsius, fie în cuptoare cu
lemne la 900 grade Celsius, construite special de artist, adaptate la forma şi
mărimea elementelor. În acest caz s-a folosit o metodă de ardere reducătoare,
cu deficit de oxigen, în scopul creării unor efecte cromatice şi decorative. În
unele situaţii, artistul a utilizat soluţii de clorură de sodiu şi sulfat de
cupru, în acest scop utilizând şi metoda pit-firing.
Componente din ansamblu aşezate pe discul care
joacă şi rol de altar conţin litere dabogete, fie scobite în materialul
construit sub forma unor pietre, fie aplicate prin presare cu ştampile de
ipsos, matriţe construite special. Controveratul alfabet daboget a fost folosit de Silviu Ioan Soare şi la un
ansamblu realizat în anul 2012, preocuparea pentru simboluri ale vechiului teritoriu dacic constituindu-se
într-o serie de compoziţii.
M
În lucrarea „Totem”, forma, prin contur şi profil, devine sinonimă cu
figurile fantastice, care se derulează pe linia imaginară a stindardului
sugerat de componentele lucrării, făcând să se simtă prezenţe fizice
perceptibile. Pentru a pune în evidenţă raportul dintre idee şi formă, artistul
a pornit de la arhetip, adică formă
ideală iniţială şi l-a dezvoltat, ajungând la prototip, volumele iniţiale
multiplicabile, folosind aceleaşi materiale şi tehnici în diverşi parametri,
operând estetic în distincţia dintre formă şi conţinut. Prelucrând materialul
inert al lutului şi gresiei a creat structuri neînsufleţite care, în modul de
asamblare, dau impresia că ne aflăm în ipostaza de spectatori, că participăm cu
adevărat la un ritual.
Ana Amelia Dincă
.jpg)
