„Reflexii transilvane”, expoziție Cornel Vană la Galeria „Luceafărul” a Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, Primăria sectorului 2, București, invitat în expoziție ceramistul Silviu Ioan Soare

Cornel Vană este pictorul compozițiilor complexe, cu multe elemente,   conferind o încărcătură analitică imaginii, tratată în contraste conduse până în pragul tehnicii clarobscur, dominată de opulență și de un spirit barocizant.

Peisaje, naturi statice și compoziții cu personaje se află în aria preocupărilor tematice ale artistului, care insistă asupra spațiului transilvan, compus din partea citadină și zona satului, aceasta din urmă mult mai frecvent abordată. Într-o tratare de nuanțe dominante reci, vatra satului coagulează  o întreagă civilizație etnografică aflată în osmoză cu frumusețea reliefului înalt la poalele căruia casele devin niște structuri vii, prin reprezentarea repetitivă a acestora, evocând ritmuri plastice dominate de verticalele bisericilor, devenite puncte de fugă ale imaginii. 

Redarea în adâncime a peisajului nu este realizată întotdeauna cu ajutorul perspectivei cromatice, ci printr-o abordare calculată a spațiului compozițional. Deși reprezentată în nota sa poetică,  atmosfera transilvană este conținătoarea unei unde dramatice prin cromatica utilizată, chiar dacă accentele calde nu sunt puține, rolul acestora fiind doar să puncteze sensurile expresive ale stilului său. Însușindu-și totodată datele perspectivei aeriene în redarea unor cadre vizuale, înglobând de multe ori un întreg sat într-un singur tablou, artistul nu ezită să se oprească asupra amănuntului unui element arhitectonic, care prin prețiozitatea lemnului și plasticitatea feroneriei dobândește un plus de mister.  Este vorba de o ușă pictată în plină pagină, în fața căreia se află o găleată cu flori, devenită centru de interes. Important nu este ceea ce ne arată artistul pe pânza sa, ci lumea aflată dincolo de această fațadă. În general, oamenii lipsesc din peisaje, dar nu sunt absenți în totalitate din opera de până acum a pictorului. Lucrările cu muzicieni, prin teatralitatea reprezentării și structurarea în diagonală a imaginii, se apropie mai mult de latura barocizantă, liniile directoare rămânând așezate în spiritul acestui stil. Există însă și compoziții închise, echilibrate după norme clasice, având pronunțate conotații în gândirea rațională a artistului și fiind supuse acelorași canoane ale sobrietății, cu aceeași prezență a personajului colectiv, așa cum se întâmplă în reprezentarea scenelor biblice, încorporând deopotrivă sacrul și profanul în inducerea plastică a aspectelor de frescă. Concepute în mare parte pe două registre și amintind comuniunea  lumii sacre cu cea profană, acestea  surprind nevoia omului contemporan de a-și întoarce fața către Dumnezeu. 

Este lizibilă în opera lui Cornel Vană o oarecare influență a scolii de germane, în care domină compozițiile cu multe personale și ideea de credință, recurentă și în Transilvania pictorului, pentru care importanța evoluției pe verticală a ființei și dorința ascensorială a sufletului mărturisesc permanenta lui tendință de căutare a adevărului. Florile de câmp, cu  forța lor divină, asemănătoare unui spirit dumnezeiesc, sunt așezate în vase, atârnate de un zid de lemn sau surprinse în imensitatea întinderilor terestre,  răspunzând cel mai bine căutărilor de expresivizare a subiectului. 

Pata de culoare ori tehnica divizionistă a impresionismului sunt citate din emoțiile avute de artist în fața naturii și a motivelor plastice preferate, regăsite și în abordarea tehnicii acuarelei, cunoscută cu siguranța artistului cu experiență, care reușește să susțină principiile ce imprimă prețiozitate acestui tip de abordare.

Silviu Ioan Soare utilizează diverse tipuri de gresie în formă simplă sau cu pulberi metalice ori in combinații în masă de diferite culori din același tip de material.  Argilă comună patinată, gresie arsă în cuptor de lemne, diverse kituri, amestecate cu pigmenți de o manieră în care imită marmura, cu rețete personale ale autorului, sunt modalitățile tehnice utilizate în crearea grupului de compoziții, evocând expresivitatea plastică a corpului feminin. 

De la amintirea orizonturilor elene ale sculpturii, prin analiza mai în detaliu a subiectului, Silviu Ioan Soare ajunge să implice doar sugestia simbolică în reprezentarea eternului feminin, prin simplificarea la maximum a formei, lăsând la vedere sinteza și eleganța corpului feminin. 

Relaționate mai degrabă cu seducția decât cu ispita, cu simbolul decât cu realitatea, lucrările lasă lumina să izbească zonele rotunde și să alunece pierzându-se difuz pe puținele suprafețe plane, circulând apoi prin golurile mărginite de gresii și teracotta. 

Creând un joc ritmat de curbe, marcate prin evocarea anatomiei corpului feminin, Silviu Ioan Soare recurge la sinteze vizuale, corelând unele lucrări doar cu ideea de nud, o reconstruire mentală a anatomiei, în datele ei generale, apropiindu-se ca artist de noțiunile abstracte de reprezentare. „Diminețile Carolinei” este realizată într-o tendință de recuperare modernă a  volumului, iar „Aedon” urmează o linie mai analitică, apropiată de clasicitatea elenistică, pe când „Carolina și alte eternități”, „Kalonice”, „Metamorphosis” și „Impression”, au o mai mare libertate de interpretare, subiectul fiind recunoscut doar prin câteva indicii formale. 

Unitare din punct de vedere al subiectului, dar diverse din perspectiva tratării stilistice și estetice, volumele create de Silviu Ioan Soare pe tematica nudului, fascinează prin capacitatea de interpretare și de stilizare a corpului, prin valențele expresive și conotațiile osmotice, petrecute între material și forma simbolică rezultată. 

Prin simplitatea abordării, Silviu Ioan Soare ajunge la evocarea unei senzualității  absolute a nudului feminin, perceptibilă în armonia totală, clasică a volumului, dominat de liniștea albului sau rozului, ori de roșu cărămiziu, verde, maro și negru metalizat, efecte de o puternică plasticitate.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă   

Structurile abstracte în pictura Corneliei Victoria Dedu

-expoziție personală  Muzeul Municipal Călărași-

Seria peisajelor dobrogene pe care artista le-a realizat în stilul caracteristic,  definit de incidența culorii asupra percepțiilor figurative avute în fața motivului sau construite în atelier de memoria sa selectivă, au o puternică tendință de abstractizare. Dacă în aspectul general al lucrărilor detectăm elemente preluate din realitate și stilizate, în care pasta luminoasă implică probleme de cromatologie admirabil rezolvate, observăm deseori faptul că suprafețe ample pot fi asemuite cu spații nonfigurative, unde expresia subiectului plastic diluează forma, conducând-o spre notații de culori juxtapuse, din care nu lipsesc alăturările complementare, creatore de ecleraje.

Petele și traseele de culoare exprimă întreaga încărcătură senzitivă a artistei, vorbind despre relaționarea cu subconștientul, cu sentimentul de eliberare și transferul de energii cu natura. Picturalitatea pronunțată a lucrărilor Corneliei Victoria Dedu se naște din structuri încărcate de culoare, așezate pe forma figurativă, ascunzând astfel contururile desenate și dând impresia unei metamorfoze de tonalități și registre, urmând  criterii compoziționale cum ar fi perspectiva, cu multiplele ei fațete, echilibrul, armonia, simetria și asimetria, știința îmbinării culorilor, ceea ce nu o împiedică pe artistă să se folosească de această recuzită pentru a obține efecte plastice, pe care le putem corela cu pictura de factură modernă și, în sens explicit, cu cea interbelică românească. 

Modularea culorii reiese din timbrarea tonurilor, dintr-o varietate de armonii și tușe ușoare, unele abia atingând pânza, altele saturate, pigmentul vibrând și conferind un conținut liric lucrărilor. Paleta spectrală pe alocuri, tentele ușor conduse spre tern, fragmentări scânteietoare ale penelului și o concentrare meditativă asupra elementelor selectate din lumea dobrogeană, surprind esența clipei, seducția unui moment trecător, irepetabil, ce devine peren sub penelul experimentat al artistei Cornelia Victoria Dedu.

Ana Amelia Dincă

„Reflexii transilvane”, expoziție Cornel Vană la Galeria „Luceafărul” a Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, Primăria sectorului 2, București, invitat în expoziție ceramistul Silviu Ioan Soare

Cornel Vană este pictorul compozițiilor complexe, cu multe elemente,   conferind o încărcătură analitică imaginii, tratată în contraste conduse până în pragul tehnicii clarobscur, dominată de opulență și de un spirit barocizant. Peisaje, naturi statice și compoziții cu personaje se află în aria preocupărilor tematice ale artistului, care insistă asupra spațiului transilvan, compus din partea citadină și zona satului, aceasta din urmă mult mai frecvent abordată. Într-o tratare de nuanțe dominante reci, vatra satului coagulează  o întreagă civilizație etnografică aflată în osmoză cu frumusețea reliefului înalt la poalele căruia casele devin niște structuri vii, prin reprezentarea repetitivă a acestora, evocând ritmuri plastice dominate de verticalele bisericilor, devenite puncte de fugă ale imaginii. Redarea în adâncime a peisajului nu este realizată întotdeauna cu ajutorul perspectivei cromatice, ci printr-o abordare calculată a spațiului compozițional. Deși reprezentată în nota sa poetică,  atmosfera transilvană este conținătoarea unei unde dramatice prin cromatica utilizată, chiar dacă accentele calde nu sunt puține, rolul acestora fiind doar să puncteze sensurile expresive ale stilului său. Însușindu-și totodată datele perspectivei aeriene în redarea unor cadre vizuale, înglobând de multe ori un întreg sat într-un singur tablou, artistul nu ezită să se oprească asupra amănuntului unui element arhitectonic, care prin prețiozitatea lemnului și plasticitatea feroneriei dobândește un plus de mister.  Este vorba de o ușă pictată în plină pagină, în fața căreia se află o găleată cu flori, devenită centru de interes. Important nu este ceea ce ne arată artistul pe pânza sa, ci lumea aflată dincolo de această fațadă. În general, oamenii lipsesc din peisaje, dar nu sunt absenți în totalitate din opera de până acum a pictorului. Lucrările cu muzicieni, prin teatralitatea reprezentării și structurarea în diagonală a imaginii, se apropie mai mult de latura barocizantă, liniile directoare rămânând așezate în spiritul acestui stil. Există însă și compoziții închise, echilibrate după norme clasice, având pronunțate conotații în gândirea rațională a artistului și fiind supuse acelorași canoane ale sobrietății, cu aceeași prezență a personajului colectiv, așa cum se întâmplă în reprezentarea scenelor biblice, încorporând deopotrivă sacrul și profanul în inducerea plastică a aspectelor de frescă. Concepute în mare parte pe două registre și amintind comuniunea  lumii sacre cu cea profană, acestea  surprind nevoia omului contemporan de a-și întoarce fața către Dumnezeu. Este lizibilă în opera lui Cornel Vană o oarecare influență a scolii de germane, în care domină compozițiile cu multe personale și ideea de credință, recurentă și în Transilvania pictorului, pentru care importanța evoluției pe verticală a ființei și dorința ascensorială a sufletului mărturisesc permanenta lui tendință de căutare a adevărului. Florile de câmp, cu  forța lor divină, asemănătoare unui spirit dumnezeiesc, sunt așezate în vase, atârnate de un zid de lemn sau surprinse în imensitatea întinderilor terestre,  răspunzând cel mai bine căutărilor de expresivizare a subiectului. Pata de culoare ori tehnica divizionistă a impresionismului sunt citate din emoțiile avute de artist în fața naturii și a motivelor plastice preferate, regăsite și în abordarea tehnicii acuarelei, cunoscută cu siguranța artistului cu experiență, care reușește să susțină principiile ce imprimă prețiozitate acestui tip de abordare.

Silviu Ioan Soare utilizează diverse tipuri de gresie în formă simplă sau cu pulberi metalice ori in combinații în masă de diferite culori din același tip de material.  Argilă comună patinată, gresie arsă în cuptor de lemne, diverse kituri, amestecate cu pigmenți de o manieră în care imită marmura, cu rețete personale ale autorului, sunt modalitățile tehnice utilizate în crearea grupului de compoziții, evocând expresivitatea plastică a corpului feminin. De la amintirea orizonturilor elene ale sculpturii, prin analiza mai în detaliu a subiectului, Silviu Ioan Soare ajunge să implice doar sugestia simbolică în reprezentarea eternului feminin, prin simplificarea la maximum a formei, lăsând la vedere sinteza și eleganța corpului feminin. Relaționate mai degrabă cu seducția decât cu ispita, cu simbolul decât cu realitatea, lucrările lasă lumina să izbească zonele rotunde și să alunece pierzându-se difuz pe puținele suprafețe plane, circulând apoi prin golurile mărginite de gresii și teracotta. Creând un joc ritmat de curbe, marcate prin evocarea anatomiei corpului feminin, Silviu Ioan Soare recurge la sinteze vizuale, corelând unele lucrări doar cu ideea de nud, o reconstruire mentală a anatomiei, în datele ei generale, apropiindu-se ca artist de noțiunile abstracte de reprezentare. „Diminețile Carolinei” este realizată într-o tendință de recuperare modernă a  volumului, iar „Aedon” urmează o linie mai analitică, apropiată de clasicitatea elenistică, pe când „Carolina și alte etenități”, „Kalonice”, „Metamorphosis” și „Impression”, au o mai mare libertate de interpretare, subiectul fiind recunoscut doar prin câteva indicii formale. Unitare din punct de vedere al subiectului, dar diverse din perspectiva tratării stilistice și estetice, volumele create de Silviu Ioan Soare pe tematica nudului, fascinează prin capacitatea de interpretare și de stilizare a corpului, prin valențele expresive și conotațiile osmotice, petrecute între material și forma simbolică rezultată. Prin simplitatea abordării, Silviu Ioan Soare ajunge la evocarea unei senzualității  absolute a nudului feminin, perceptibilă în armonia totală, clasică a volumului, dominat de liniștea albului sau rozului, ori de roșu cărămiziu, verde, maro și negru metalizat, efecte de o puternică plasticitate.

Ana Amelia Dincă   

„Reflexii transilvane”, expoziție Cornel Vană la Galeria „Luceafărul” a Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, Primăria sectorului 2, București

Cornel Vană este pictorul compozițiilor complexe, cu multe elemente,   conferind o încărcătură analitică imaginii, tratată în contraste conduse până în pragul tehnicii clarobscur, dominată de opulență și de un spirit barocizant. Peisaje, naturi statice și compoziții cu personaje se află în aria preocupărilor tematice ale artistului, care insistă asupra spațiului transilvan, compus din partea citadină și zona satului, aceasta din urmă mult mai frecvent abordată. Într-o tratare de nuanțe dominante reci, vatra satului coagulează  o întreagă civilizație etnografică aflată în osmoză cu frumusețea reliefului înalt la poalele căruia casele devin niște structuri vii, prin reprezentarea repetitivă a acestora, evocând ritmuri plastice dominate de verticalele bisericilor, devenite puncte de fugă ale imaginii. Redarea în adâncime a peisajului nu este realizată întotdeauna cu ajutorul perspectivei cromatice, ci printr-o abordare calculată a spațiului compozițional. Deși reprezentată în nota sa poetică,  atmosfera transilvană este conținătoarea unei unde dramatice prin cromatica utilizată, chiar dacă accentele calde nu sunt puține, rolul acestora fiind doar să puncteze sensurile expresive ale stilului său. Însușindu-și totodată datele perspectivei aeriene în redarea unor cadre vizuale, înglobând de multe ori un întreg sat într-un singur tablou, artistul nu ezită să se oprească asupra amănuntului unui element arhitectonic, care prin prețiozitatea lemnului și plasticitatea feroneriei dobândește un plus de mister.  Este vorba de o ușă pictată în plină pagină, în fața căreia se află o găleată cu flori, devenită centru de interes. Important nu este ceea ce ne arată artistul pe pânza sa, ci lumea aflată dincolo de această fațadă. În general, oamenii lipsesc din peisaje, dar nu sunt absenți în totalitate din opera de până acum a pictorului. Lucrările cu muzicieni, prin teatralitatea reprezentării și structurarea în diagonală a imaginii, se apropie mai mult de latura barocizantă, liniile directoare rămânând așezate în spiritul acestui stil. Există însă și compoziții închise, echilibrate după norme clasice, având pronunțate conotații în gândirea rațională a artistului și fiind supuse acelorași canoane ale sobrietății, cu aceeași prezență a personajului colectiv, așa cum se întâmplă în reprezentarea scenelor biblice, încorporând deopotrivă sacrul și profanul în inducerea plastică a aspectelor de frescă. Concepute în mare parte pe două registre și amintind comuniunea  lumii sacre cu cea profană, acestea  surprind nevoia omului contemporan de a-și întoarce fața către Dumnezeu. Este lizibilă în opera lui Cornel Vană o oarecare influență a scolii de germane, în care domină compozițiile cu multe personale și ideea de credință, recurentă și în Transilvania pictorului, pentru care importanța evoluției pe verticală a ființei și dorința ascensorială a sufletului mărturisesc permanenta lui tendință de căutare a adevărului. Florile de câmp, cu  forța lor divină, asemănătoare unui spirit dumnezeiesc, sunt așezate în vase, atârnate de un zid de lemn sau surprinse în imensitatea întinderilor terestre,  răspunzând cel mai bine căutărilor de expresivizare a subiectului. Pata de culoare ori tehnica divizionistă a impresionismului sunt citate din emoțiile avute de artist în fața naturii și a motivelor plastice preferate, regăsite și în abordarea tehnicii acuarelei, cunoscută cu siguranța artistului cu experiență, care reușește să susțină principiile ce imprimă prețiozitate acestui tip de abordare.

Ana Amelia Dincă

Silviu Ioan Soare la Galeria „Luceafărul” a Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, Primăria sectorului 2, București, ca invitat în expoziția „Reflexii transilvane” a pictorului Cornel Vană

Silviu Ioan Soare utilizează diverse tipuri de gresie în formă simplă sau cu pulberi metalice ori in combinații în masă de diferite culori din același tip de material.  Argilă comună patinată, gresie arsă în cuptor de lemne, diverse kituri, amestecate cu pigmenți de o manieră în care imită marmura, cu rețete personale ale autorului, sunt modalitățile tehnice utilizate în crearea grupului de compoziții, evocând expresivitatea plastică a corpului feminin. De la amintirea orizonturilor elene ale sculpturii, prin analiza mai în detaliu a subiectului, Silviu Ioan Soare ajunge să implice doar sugestia simbolică în reprezentarea eternului feminin, prin simplificarea la maximum a formei, lăsând la vedere sinteza și eleganța corpului feminin. Relaționate mai degrabă cu seducția decât cu ispita, cu simbolul decât cu realitatea, lucrările lasă lumina să izbească zonele rotunde și să alunece pierzându-se difuz pe puținele suprafețe plane, circulând apoi prin golurile mărginite de gresii și teracotta. Creând un joc ritmat de curbe, marcate prin evocarea anatomiei corpului feminin, Silviu Ioan Soare recurge la sinteze vizuale, corelând unele lucrări doar cu ideea de nud, o reconstruire mentală a anatomiei, în datele ei generale, apropiindu-se ca artist de noțiunile abstracte de reprezentare. „Diminețile Carolinei” este realizată într-o tendință de recuperare modernă a  volumului, iar „Aedon” urmează o linie mai analitică, apropiată de clasicitatea elenistică, pe când „Carolina și alte etenități”, „Kalonice”, „Metamorphosis” și „Impression”, au o mai mare libertate de interpretare, subiectul fiind recunoscut doar prin câteva indicii formale. Unitare din punct de vedere al subiectului, dar diverse din perspectiva tratării stilistice și estetice, volumele create de Silviu Ioan Soare pe tematica nudului, fascinează prin capacitatea de interpretare și de stilizare a corpului, prin valențele expresive și conotațiile osmotice, petrecute între material și forma simbolică rezultată. Prin simplitatea abordării, Silviu Ioan Soare ajunge la evocarea unei senzualității  absolute a nudului feminin, perceptibilă în armonia totală, clasică a volumului, dominat de liniștea albului sau rozului, ori de roșu cărămiziu, verde, maro și negru metalizat, efecte de o puternică plasticitate.

Ana Amelia Dincă    

O expoziție inedită

-familia artiștilor Liciu expune„ timbre” la Slatina, vernisaj în data de 6 iulie 2018, ora 18,00, Galeria Artex a U.A.P. Vâlcea-

Lucian Liciu revine la Slatina cu o expoziție inedită datorită formatului lucrărilor sale. Acestea sunt de mici dimensiuni, numărând sute de imagini în care implică psihologia omului autohton, derutat și copleșit de contemporaneitatea trăită, dar invocă și atitudinea lui nepăsătoare. Artistul nu este singur în acest proiect. Soția sa, Nicoleta, și copii Natașa, Elena și Henri contribuie cu viziunile personale  la întregirea imaginii asupra cotidianului,  evidențiind   banalitatea comportamentală și indolența unor semeni de-ai noștri la suferințele pe care le poate provoca inconștiența lor în raport cu ceilalți, scoțând în evidență caracterele vulgului care se complace, accentuând ideea că prostimea domină și efectele manifestării ei sunt devastatoare. Proiectul a pornit de la ideea că, așa cum marca poștală întărește valoarea unui act sau este o imagine emblematică pentru o anume situație, pentru un fapt concret, și revolta artiștilor privitor la aspectele societății se poate  evoca prin intermediul unor compoziții minimaliste, cu impact puternic datorită mesajului vizual.  Când privești aceste desene, ești derutat și trebuie să te uiți atent și cu lupa, pentru a cerceta scopul lor, așa cum în societatea noastră este necesar să umbli atent și cu băgare de seamă. Aparent, desenele sunt relaționate cu aspecte ale  copilăriei, cu bucuria de a trăi, cu veselia oarbă. Ele, de fapt, arată negarea unor valori existențiale,  atenționându-ne asupra gândirii greșite a unora asupra unor fapte actuale. Marginile lucrărilor au un decupaj decorativ  asemănător timbrelor, dimensiunile lor sunt reduse, mesajul fiind direct implicat în comunicarea pe care trebuie să o aibă cu privitorul. Totul se desfășoară într-un stil grafic, realizat în tehnici mixte, reprezentând portrete, animale și păpuși, conturând imaginea asupra societății de astăzi, văzută prin ochii a două generații, una experimentată existențial și artistic, cealaltă descoperind lumea abia acum. Proiectul expus la Slatina se integrează și continuă una dintre liniile conceptuale ale familiei Liciu, referitor la revolta artistului în general, ca entitate socială. Acești plasticieni sunt prezenți pe simeze cu proiecte ample, mereu de actualitate, în care personajul colectiv și fiecare om în parte spune ceva, fiecare câine, pisică și jucărie își manifestă o indecizie simbolică, universal valabilă, demonstrând cum lucrurile mărunte sunt la mare preț, cum omul nu mai are repere și valori existențiale, acestea fiind disprețuite. Vrajba dintre oameni așează în umbră lucrurile esențiale, făcându-i să nu mai conștientizeze diferența dintre bine și rău, în acest haos în care populația cântă, bea, petrece, din context fiind nelipsită încăierarea ca fapt social, chipurile fiind conturate în cele mai variate trăiri, de la blazare la animalic. Familia Liciu ne arată prin timbrele lor, nepăsare unei prostimi pentru care nu există rețete de vindecare socială, și faptul că omul rămâne un animal, chiar dacă cel mai evoluat.

Ana Amelia Dincă

Muzeul Dunării de Jos :„Fluviul nemuritor”, expoziție de artă

-vernisajul vineri, 29 iunie 2018, ora 11,00-

În fiecare an, pe 29 iunie, sărbătorim Ziua Internațională a Dunării. Muzeul Dunării de Jos va marca acest moment printr-o expoziție de artă, care va reuni plasticieni locali, preocupați de frumusețea acestui fluviu, de legendele și istoria lui. Lucrările prezente pe simeze reprezintă pictură în ulei, în culori acrilice, acuarele și grafică, impresionând prin cadrele inedite observate și transpuse pe suprafața bidimensională, de expozanții care și-au adaptat la temă viziunea plastică. Simbol emblematic al civilizațiilor care s-au dezvoltat de-a lungul cursului său, acest fluviu nemuritor a devenit și subiectul esențial al lucrărilor multor artiști călărășeni, tratând ideea în sine la modul conceptual sau evocând elemente din realitatea recognoscibile, cu efecte tehnice și estetice deosebit de plastice. Așternând multă culoare, conferindu-i luminozitate, înzestrând-o cu atribute magice, cu misterele ei diurne și nocturne, artiștii au revenit cu o viziune romantică asupra elementelor specifice ale acesteia. Bărcile, așezările umane, pescarii, liniștea, vegetația exotică și tainele ei de pătruns, au stimulat imaginația creatoare. Astfel, Dunărea-fluviul nemuritor revine și anul acesta în atenția creatorilor de frumos, dar și a publicului, iubitor de artă.

Ana Amelia Dincă

Silviu Ioan Soare, expoziție personală de ceramică sculpturală la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia

Artistul Silviu Ioan Soare va fi prezent pentru a doua oară cu o expoziție personală de ceramică la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia, cu ani în urmă, aflându-se pe simezele Galeriilor „Arcadia” cu pictură de șevalet. Reprezentând decupaje ale materialului ceramic după ce arhitectonica formei a dobândit o consistență suficientă, care să îi permită artistului să îi transmită valențe simbolice subiectului său, acesta evocă anumite semne, totemuri, instrumente ale unor ritualuri, stilizări ale corpului feminin, interpretări ale psihologiei umane, sugestii de elemente zoomorfe.  Utilizând tehnici tradiționale de construcție manuală și metode originale de structurare a materialului de lucru, preferând teracotta și gresia, Silviu Ioan Soare caută expresivități inclusiv în prelucrarea la rece a materialelor de lucru, care se întăresc prin procese fizico-chimice și nu necesită arderi în cuptoare. 

Realizate după rețete și tehnologii personale, acestea sunt supuse criteriilor de compoziție ale tridimensionalului, alăturarea de spații goale și pline, aflându-se în vecinătatea stilistică a unei arii de interpretare cuprinzând dicotomia figurativ - abstract. Finalizarea prin șlefuire intervine după arderea la cuptor electric sau cu lemne, utilizând gresiile ca atare sau cu adaosuri de pigmenți metalici, care să confere efecte plastice lucrărilor,  implicând și nuanțe ce țin de natura cromatică a materialului, cu delicate tente de roz și roșu cărămiziu, alburi, griuri intense sau negru, dar și impresia prezenței bronzului în procesul de creație.

 Lucrările de ceramică sculpturală semnate de Silviu Ioan Soare sunt mărturia lumii pe care acesta o cunoaște, o simte și o imaginează. Formele vin din interiorul trăirilor sale, ființa caldă a lutului încorporând nu numai experiența, ci și sentimentul artistului față de o idee sau de un gând, cu potențe de concretizare în substanța care se lasă modelată cu ușurință, dar cu pretenții tehnice impuse de însăși structura ei.

Orientarea lui Silviu Ioan Soare către ceramica sculpturală s-a petrecut încă din timpul studiilor superioarede specialitate. Fie că este vorba de plastica mică sau monumentală, artistul sintetizează motivul de plecare al volumului său, imprimându-i de cele mai multe ori o forță și o frontalitate remarcabile.

Ana Amelia Dincă

Graficiana Maria Unțanu

Reprezentările grafice ale Mariei Unțanu nu înseamnă numai ansamblul de puncte conturând forme, ci implică o gândire artistică bine conturată în acest moment, o viziune specifică în care descoperim tangențe legate de conceptul de ființă, de relaționări ale sufletului cu lucrurile sensibile ale acestei lumi, pe care le redescoperim la aparițiile expoziționale. Proiectate, adaptate și combinate într-o ordine definind păsări, vase, personaje, flori, ștergare, punctele conturează reguli estetice de structurare a compoziției, evocând esența spirituală a Mariei Unțanu, puterea sa de contemplare asupra câtorva motive plastice, reprezentate de-a lungul experienței artistice, prin capacitatea de a simți de fiecare dată altfel compoziția, cromatica, aplatizarea formelor sau reprezentarea lor prin sugestii volumetrice. Uneori ochiul desprinde geometrii, alteori detectează efecte ale picturalului, în nota unitară a stilului său, care a selectat dintre elementele de limbaj plastic, un singur semn, căruia i-a alăturat mijloace expresive, modelând texturi din țesătura ivită prin metamorfozarea unor grupări de nuanțe, puncte, enclave de structuri vizuale. Coerentă și riguros organizată, Maria Unțanu utilizează simetrii axiale generale, în alcătuirea cărora întâlnim asimetrii așezând compoziția în cadrele criteriilor academice, privind armonia și echilibrul, dar cu determinarea unor variante de prezentare specifice, aparținând modului său de gândire plastică. Orizontalele și verticalele frontale le întâlnim în naturile statice, în portrete, autoportrete și personaje imaginare, citim o distribuire în profunzime a abordării. Plinuri și goluri sunt receptate datorită efectelor născute din suma tuturor punctelor structurale, perspectiva de aur și diagrame de ecleraje se proiectează într-un mod unic, evanescent sau care devin puternice prin alternanțe de interpretate gândite analitic, dar conturându-se în final în clare forme recognoscibile. Lipsa perspectivei tradiționale și dispunerea simbolurilor în prim-plan implică iluzia dilatării spațiului, iar prezența rotunjimilor, a redării lor într-o discretă transgresare în nota vizuală a volumului, prin creștere și descreștere, prin concentrarea în centrul imaginii a conglomeratului de elemente, sunt specifice anumitor lucrări, integrate unui conținut estetic unitar.

Aceste caracteristici aparțin expoziției „Texturi grafice”, care s-a deschis în ziua de 8 martie 2018 la Muzeul Județean Ialomița, dar și a celei din foaierul sălii „Euterpe”  a Consiliului Județean Ialomița, numită  „Ritmuri, armonii”, deschizând în data de 3 mai 2018, seria manifestărilor din cadrul Festivalului și Concursul Național de Interpretare a Lied-ului „Ionel Perlea”, organizat de Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă

Graficiana Maria Unțanu la Muzeul de Istorie din Slobozia

-expoziția se va deschide pe data de 8 martie 2018-

Aflându-se în raport de continuitate a stilului cu demersul plastic anterior, graficiana Maria Unțanu s-a oprit asupra unor elemente figurative aflate în ambianța atelierului său. Broderii cu împletituri sinuoase, fructe, păsări care se văd pe fereastra atelierului, obiecte pictogene colecționate de plasticiană, ștergare neîntrecute în frumusețe și transpuse cu mijloacele fragile ale graficii ori cești a căror folosință se transferă din utilitar în subiect artistic. Dominante cromatice de ocru, verde, albastru, maron, valorate în detalii geometrice și ducturi devenite adevărate scriituri, nu exclud prezența negrului, explorat în labirintice trasee, metamorfozând variate texturi și planuri, imagini încadrate în passepartout, grafiate în acord cu tematica lucrărilor, ce dau posibilitatea subiectului să se multiplice dincolo de limitele ramei. Temele asupra cărora insistă artista sunt foarte puține. Chipul uman și diversele sale osmoze, conținătoare de halouri inducând energii, dar și discrete anamorfoze,  lăsând loc de interpretare pentru două simboluri, regele și masca, apoi propriul chip, constituie capitolul extins pe o parte importantă a anilor de creație. Dar de la ideea de trăire interioară, Maria Unțanu trece la beatitudinea universului obiectual imediat, reflectând asupra potențelor grafice ale  lucrurilor mărunte, care pot deveni cauza unui proces imagistic complex sub incidența instrumentelor de lucru. Structurate riguros, lucrările sale sunt depozitarele unui ritual al creației cuprinzând stratificarea și devenirea, spiritualizarea și multiplicarea sensurilor, transformând într-un organism unitar această fază a creației sale. Dând impresia utilizării unei mașinării creatore de efecte, compozițiile sunt rezultatul unei manualități și unei estetici, esențializate în sute de linii și puncte, evocând spiritul empatizant al artistei cu cele câteva componente formale selectate.

Ana Amelia Dincă

Cornelia Victoria Dedu, expoziție de pictură, la Muzeul Municipal Călărași; compoziții din ultimii ani și din colecția artistei;

-vernisajul va avea loc în data de 23 iunie 2018, ora 11,00-

Lucrările din ultimii ani, pe care Cornelia Victoria Dedu le va expune, au trăsătura de penel viguroasă ca urmare a trăirii directe, aspectele concretului fiind surprinse cu mijloacele desenului. În schemele compoziționale detectăm armonii și contraste cromatice, analize ale mijloacelor de expresie, ritmuri, tensiuni. O rețea de accente create din nuanțe contrastante acoperă suprafața, conturând vase, fructe și flori, cutele drapajelor, conturul bărcilor, sugerând încrengături ale naturii, trunchiuri de copaci, maluri, arhitecturi arhaice. Implicarea grafismelor în pictura Corneliei Victoria Dedu ajunge până în punctul de interpretare a reflexelor de lumină și umbră. O viziune stilistică personală, regizată compozițional după precepte academice, dar moderne în aplicarea culorii, uneori saturată, alteori așezată a plat, susține registrul tonalităților schimbate frecvent pe suprafața tabloului, dar distribuite după rigori estetice. Pensula creează trasee, încorsetează forme, incită la descoperirea unei lumi sensibile, relaționate cu microcosmosul artistei, empatizând cu natura. Fiecare structură are destinul ei în câmpul bidimensional, scriitura grafiată expresiv de urma penelului, transformând imaginea într-o suprafață în mișcare, a cărei dinamică abundă de

Pensulația este fluidă, motivele picturale par a se deplasa în exteriorul tablourilor, descriind compoziții deschise, dens colorate, petele transparente și cele saturate, concurând cu grafia în cărbune și pastă, se metamorfozează în liniile vibrante, modelate într-o plasticitate  delicată, dar de forță. Renunțarea la perspectiva tradițională și aducerea în prim-plan a detaliilor, îi permite artistei să alterneze frumusețea pastei cu desenul unghiular, cursiv, mergând spre o expresivitate caracteristică operei Corneliei Victoria Dedu.

Lucrările alese pentru expoziția de la Muzeul Municipal Călărași sunt evocări spirituale ale spațiului dobrogean, în care culoarea anotimpurilor definește dragostea artistei pentru plein-air,  pentru lumina specifică, misterioasă și plină de poezie a locurilor.  Liniștea, taina, comunicarea cu Dumnezeu, le regăsim în peisajele unde solaritatea se revarsă asupra colțurilor de natură, care și-au păstrat pitorescul și care corespund trăirilor artistei, osmozelor energetice create de aceasta în jurul unui univers, rezonând cu aceasta.  Alături de peisaje, câteva naturi statice și compoziții cu personaje, lucrări din colecția artistei, dau măsura puterii de sinteză a demersului vizual de până acum, care ne vorbesc despre descendența maestrei din școala colorismului românesc, din viziunile interbelice de abordare stilistică a motivului pictural, prezente, dar fără a-i estompa originalitatea.  

  

Ana Amelia Dincă,

curatorul expoziției

Ioana Raica la UArtGallery

Sensibilitatea pe care Ioana Raica o afișează se află în opoziție cu pictura sa, plină de forță, de mister și putere de imaginație. O artistă ponderată cromatic, care își menține unitatea armonică în misterul griurilor colorate, extrem de rafinate, utilizate în jocul de motive picturale preluate din realitate și reevaluate plastic la nivelul imaginației. Subiectivitatea emoțională transformă vizibilul în cadre articulate structural și cromatic, dominate de culori reci, prin intermediul cărora un element concret poate cunoaște o serie de stilizări, creând o distanță între lumea existențială și compoziția finalizată, devenită originală. Explorând mediul imediat, artista deformează elementele recognoscibile, instaurând în formele deconstruite tensiune, mișcare, dinamismul, capacitatea artistei de a stiliza o formă coboară dintr-o experiență și dintr-un talent exersat de-a lungul anilor. O discretă geometrizare și o frenetică așezare a planurilor elementelor în structuri  conduse în zona abstracționismului, demonstrează acumulări stilistice care reverberează pe suprafața pânzei într-un inventar de forme plane regândite plastic, evocând profunzimi și contraste, verticale și orizontale repetitive, o adevărată arhitectură a imaginii condusă spre monumental. Această scenografie cu un profund caracter liric, impune o anumită sobrietate și logică a desfășurării discursului vizual, chiar și în naturile statice. Ținuta compozițiilor este menținută în normele criteriilor artistice, peste care intervine măiestria pictoriței. Punând accent pe culoarea care descrie forma, Ioan Raica demonstrează că stăpânește secretele desenului, dar și faptul că știe să plasticizeze orice motiv pictural, fără a se îndepărta de recognoscibil, așa cum o face în anumite lucrări, unde atinge limitele abstractului. O artistă diversă în abordare, care a experimentat nenumărate tehnici și care poate ajunge de la simplitate la complex, de la figurativ la nonfigurativ, așa o putem defini pe Ioana Raica, cea pentru care valorile perene ale artei sunt ținute la mare preț, devenind vizibile cu fiecare prezență pe simeze.

Ana Amelia Dincă