„Adesea se ascunde un vulcan sub masca frumuseţii”

                       -Paul Hitter şi pictura socială-

Pictura lui Paul Hitter este originală, prin actualitatea şi sincretismul subiectelor abordate, apropiindu-se de linia unei arte sociale, tangentă în mare parte cu pop-cultura. Sursele sale se află în estetica imaginilor de pe cărţilor de tarot, care stau la baza stilului său, autointitulat expresionism balcanic.   

Fiind exponentă a unei tendinţe inspirată din viaţa ţiganilor, pictura practicată de artist se află sub semnul excentricului, amintind de caracterul nomad al unei populaţii reprezentată în datele ei identitare, legate de costume exotice, viu colorate, de anumite obiceiuri ce ţin de tradiţii şi de suferinţe care relevă partea ascunsă a sufletului.

Rromii care îl inspiră pe Paul Hitter sunt vecinii noştri, colegii, prietenii, sunt prezenţi printre noi încercând să-şi păstreze formele culturale autentice, iar pictorul completează această perspectivă.

Etnia tiganilor nu este singura latură vizuală la care se raportează artistul. Aceasta este de fapt partea pozitivă, poezia picturii sale. Paul Hitter a ales să evoce şi un segment social care vizează lumea interlopă măruntă, cu efecte negative asupra populaţiei. „Hoţii de buzunare din trasportul în comun din Bucureşti”, „Alba-neagra”, „Păcănele”, „Aurolacii”, „Contrabandă”, „Recuperatorul” reprezintă categoria „şmecherilor” caracterizată prin eludarea permanentă a normelor morale şi juridice unanim admise, prezentat ca specificitate a colectivităţii româneşti.

Mai mult decât o simplă sursă de inspiraţie, punctul de plecare al picturii lui Paul Hitter vorbeşte despre suferinţele familiei contemporane, despre implicaţiile canonice şi juridice ale omului, despre forţele demonice omniprezente.                  

Dramele existenţiale narate cu mijloacele picturii stau alături de o anumită formă de libertinaj verbal, tradusă în inscripţii justificatoare, care explicitează imaginea ce pare să sfideze regulile sociale şi uneori buna cuviinţă, pictorul acordându-şi formele de libertate, potrivite temperamentului său. Sugestiile licenţioase sunt argumentate, exprimând o situaţie dată, o circumstanţă legată de un fapt social. În realitate, artistul are îndolieli asupra existenţei şi ochiul său atent este cinic în raport cu împrejurările necontrolate ale vieţii umane, în contextul lumii actuale.

Femeia este un subiect predominant în abordările lui Paul Hitter, fie sub forma portretului integrat în compoziţii decorative ample, fie reprezentând explicit chipul care i-a servit drept model, ori  sub forma unei idei, a unui gând, pictorul având grijă, de multe ori, să-i inscripţioneze numele: „Rona Hartner”, „Narcisa”, „Zaraza”, „Katyusha”. Identitatea femeii în societatea contemporană, variabilitatea statului acesteia şi schimbarea mentalităţii sunt sugerate de compoziţiile „Miss Diaspora Sovietika”, „Miss Diaspora Afghanistan”, „Miss Diaspora Congo”, „Miss Diaspora Peking”, „Miss Piranda, dar şi în lucrări unde este prezentată ca practicantă a celei mai vechi meserii din lume.

Însă majoritatea subiectelor rămân inspirate din lumea ţigănească, o tagmă controversată şi misterioasă prin cutume. În timpul studiilor la Munchen, Paul Hitter s-a apropiat de această grupare marginalizată, el însuşi considerându-se un izolat.

Condiţia socială, asemănătoare a artistului cu emigranţii rromi, a devenit un context favorabil implicării sale în filosofia de viaţă a acestora, care a devenit proiectul său vizual.

 Pictorul de origine româno-germană este format la altă şcoală şi nu se înscrie în arealul estetic cu care ne-a obişnuit cultura românească a domeniului. Învăţând la Munchen, pare un neconvenţional ce are o viziunea neobişnuită pentru manifestările artei locale, ieşind din tiparele picturii noastre, pe care le-a cunoscut prin studiile la  Liceul de Artă „Nicolae Tonitza” din Bucureşti, apoi prin contactul cu Academia de Artă din acelaşi oraş, frecventată o scurtă perioadă.

La vârsta de 22 de ani, Paul Hitter pleacă în Germania, iar una dintre cele mai interesante lucrări create aici, care ne vorbeşte despre drama exploatării minorilor, este „Begging Berlin”, portretul unei copile iugoslave de etnie tigănească, a cărei viaţă se proiectează pe fundalul unei poveşti triste. Aceasta, pentru a câştiga un ban, stătea în faţa atelierului său şi cânta la armonica furată de un necunoscut. Compoziţia inspirată din „Fetiţa cu chibrituri” al lui Hans Christian Andersen  este imaginea copiilor fără copilărie, marcaţi de indiferenţă. Din punct de vedere stilistic, viziunea expresionismului balcanic este deja conturată aici, dând tonul demersului plastic ulterior.

Paul Hitter are o privire integratoare asupra universului artei. Se exprimă aşa cum simte, pune în joc trăirile umane, aplatizează, decorează, creează profunzimi ideatice, aşează culoarea în starea ei pură sau foloseşte acorduri cromatice foarte rafinate, dramatizează şi satirizează, îţi transmite o încărcătură estetică derutantă amintind expresia  picturii lui Henry Mattisse, lui Gustave Klimt şi a Fridei Kahlo. Fiecare dintre cele trei viziuni au reminiscenţe în abordările ornamentale şi compoziţionale ale lui Hitter, fără a-i ştirbi cu nimic originaliatatea.

Artistul selectează aspecte din viaţa zilnică a ţiganilor, această etnie evocând în pictura sa caracterul balcanic, oriental prin buna dispoziţie, prin modul în care le sunt împodobite corpurile, prin elementele de magie şi vrăjitorie care aparţin supranaturalului, demonstrând cum o formă populară de manifestare se integrează unei producţii artistice.

Simboluri precum cuţitul, zarurile, tatuajele, flăcările ritualice şi flacăra iubirii, credinţa în Iisus, ochii, inima, craniile atrag atenţia alături de activităţi precum cântatul, ghicitul în cărţi şi în sfera magică, descântatul, apanajul frumoaselor pirande împodobite cu fast.

Tragediile existenţiale ale acestei populaţii sunt evocate în multe lucrări ale artistului, unde intuim stări de spirit şi momente emoţionale redate prin intermediul tensiunilor coloristice. „Getto” reprezintă o ţigancă alăptându-şi copilul, o scenă amintind de dramele celui de al doilea război mondial, când ţiganii au fost deportaţi, închişi în lagăre, folosiţi ca sclavi, fiind schinjuiţi şi ucişi de frig, foamete, tifos. Dar nu numai dramele sociale, ci şi cele conjugale se află în vizorul artistului. „The Cheating Husband” este o lucrare având în centru pe nevasta ţiganului decepţionată, aşteptându-şi soţul infidel. Spălând rufe, găseşte pe cămaşa acestuia ruj de pe buzele altei femei. Nori şi furtună se abat asupra sufletului său, întărind caracterul metaforic al picturii.  

Lumea ţigănească nu-i dă pace lui Paul Hitter, elementele ei fiind încorporate în identitatea artistului: în imaginea pe care o afişează despre sine, în vestimentaţie, privire, tatuaje şi unele atitudini comportamentale ce par a fi ţigăneşti, în sensul bun, vreau să spun.  Adică artistul este asemeni personajelor sale şi îi stă bine aşa, acest lucru făcându-i plăcere şi inspirându-l.  

Paul Hitter este încă tânăr, iar viziunea determinată de o conjunctură, de o gândire, de o căutare a originalităţii, se află în derulare. Senzaţionalul acestei picturi apare la nivelul expresiei, în primul rând prin tematică, prin cromatica violentă şi prin şocul lingvistic determinat de unele inscripţii cu limbaj subcultural, reflectând atitudinea de revoltă a artistului faţă de aspectele marginale ale societăţii legate de sex, politică, jocuri de noroc...

Însă lucrările de început au o direcţie stilistică total diferită. Reprezintă personaje, situaţii, foarte rar decorativul îşi face apariţia. Au un mai pronunţat caracter pictural. Descriu de obicei un personaj folosind petele mari de culoare şi sinteza, iar expresia acesteia nu este atât de sălbatică. Armoniile cromatice sunt rezultatul unor interpuneri contrastante, denotând agresivitatea şi drama. Chipuri fantastice, aproape monstruoase sau interpretate într-o notă reducţionistă, de un expresionism ponderat definesc debutul său.

De la acestea, Paul Hitter trece la un grafism mai accentuat. Importanţa acordată petei de culoare este înlocuită cu întâietatea liniei trasată în intensităţi gradate de simpla urmă a unui instrument cu vârful foarte fin, descriind uneori delicate filigrane şi trăsături diferenţiate ale pensulei.  

Decorativismul picturii sale şi opulenţa nuanţelor puternice, caracterul grafic şi amănuntul, capacitatea de analiză, răbdarea de a acoperi suprafaţa, inscripţiile care se integrează foarte bine în compoziţii, fac parte din etapa de acum. Ritmul este o regulă fundamentală în succesiunea şi dinamica elementelor aşezate la distanţe aproape egale, conform traseelor ordonatoare ale spaţiului compoziţional, conceput după principiul „horror vacui”.

Pe lângă pictura de şevalet în ulei sau acril, Paul Hitter realizează printuri semnate şi numerotate: „Bob Marley”, „Balkan Love”, „Begging Berlin”, „Long Life Sailor”. Această ultimă imagine este reprodusă direct pe pânză din bumbac pur, prelucrată apoi prin pictare directă şi protejată cu un strat transparent de acril. Compoziţia, realizată în tonuri şocante, reprezintă un soldat sovietic care a străbătut mări şi oceane şi, ajuns la ţărm, îşi îneacă tristeţea în vin şi femei.

Fiecare tablou are o poveste frumoasă, dar în egală măsură este o revoltă faţă de societatea românească, faţă de vedetele care confundă meseria cu relele moravuri, faţă de unele case de licitaţii de la noi.

Sâmbătă, 21 martie, la Artxpert, şi-a prezentat lucrările recente create în America, în ultimele luni. Stilul rămâne acelaşi şi vine din interior, nu dinafară, ca şi libertatea despre care vorbea în jurnalul din 16 februarie, 2015.

Ana Amelia Dincă

Expoziţia „Echinox” a artistei Victoria Cornelia Dedu 

la Elite Arte Gallery

Compoziţiile din expozitia „Echinox” au în comun expresivitatea culorii, accentuarea subiectului plastic în mase de pastă structurată într-o schemă de ansamblu construită stiinţific, care se desfaşoară de la zona analiticului, pană la suprafeţe sintetice, de respiraţie expresivă a câmpului imagistic. Proiectul vizual al Corneliei Victoria Dedu este legat de temele clasice ale picturii. Portretul, abordat in mod exceptional, natura statica, motiv de atelier, şi peisajul în plein-air, cea mai îndragită temă a sa, îşi află sursele stilistice în estetica interbelică. Spre deosebire de alte expuneri, structurate cromatic pe griuri colorate, lucrarile de la Elite Arte Gallery sunt peisaje şi flori în tonalitaţi vivante, în care sugestia culorii este imperativă, încorporând în sine energia emoţionala şi dinamismul mijloacelor de expresie accentuat prin amplitudinea alternanţelor recurente de armonii formale şi cromatice, asimetrii si echilibrări compoziţionale ce sugerează atmosfera specifică peisajului natural.

Cornelia Victoria Dedu își organizează spațiul vizual conform unor criterii pe care școala românească de pictură i le-a amprentat în memorie. Folosind perspectiva, atenta observare a motivului, contraste cromatice sau nuanțe exuberante, deseori expresioniste, așezate în gesturi directe, largi, care fac să respire spațiul compozițional și să aibă impact direct asupra privirii noastre, constatăm că artista preferă subiecte clasice, abordate într-o modernitate a stilului practicat, detectabil în pensulaţie, atmosfera de culoare, trăirea autentică în mijlocul naturii, simbioza cu aceasta. Spontaneitatea expresivă alternează cu analiza petelor cromatice, sensibilitatea exteriorizată în tușele largi  contracarează fragmentele materiei abundent aşezată, evidentă în lucrările cu flori apropiate de zona abstractului ca interpretare a motivului.

Peisajele sunt indisolubil relaționate cu habitatul uman. Misterul unei locuințe cu arhitectură arhaică este accentuat de un vas antic, de obicei o amforă („Amfora casei”) cu rol protector amintind de o lume conservată în datele ei tradiționale.

La un moment dat interpretarea figurativă devine mai liberă, accentul cade pe culoare în tot mai mare măsură. Florile se abstractizează, devin structuri de pastă picturală rezultată dintr-o materie suculentă, așezată cu generozitate în formaţiuni vibrante, ataşată de un climat afectiv, care să ne îmbie.

Compozițiile cu personaje sunt foarte diferit structurate. Atitudini diferite ale ființei feminine, treceri de la o stare la alta, de la melancolie şi latență, la așteptare şi apoi la o poziţionare frontală a „Autoportretului” neutralizat de sugestia unor elemente de o cromatică puternică aparținând naturii statice, care pun în evidență chipul și îl neutralizează. Figura, realizată pe tonalități de griuri, pare că se află în planul al doilea al imaginii, iar fructele levitează în jurul ei.

Peisajele evocă de cele mai multe ori așezarea umană, având ca centru de interes un detaliu al habitatului relevat în forma cubistă a unei case îşi schimbă direcţia de abordare şi prezintă o întreagă așezare privită din perspectivă plonjantă ori de jos în sus. Unghiurile de redare a imaginilor caută aspecte inedite ale zonelor rurale, panoramic studiate, concentrându-se deseori asupra unui amănunt pe care artista îl întoarce pe toate fețele formale, cromatice și luministice.

Victoria Cornelia Dedu are un anumit tip de pensulație. De la analiza tușei impresioniste până la cea  gestuală, expresionistă, ne transmite stări, idei, fără a distorsiona realitatea interpretată. Lucrarea „Castelul” ne demonstrează că ereditatea postciucurentistă este încă activă, dar pictoriţa ne propune o schimbare de direcţie stilistică păstrată în matca expresionismului, însă deosebită prin constrastele sidefate, suprafeţele de culoare foarte luminoase, printr-o  structurare condusă până în pragul subiectivismului ca interpretare, dar păstrată discret în nota stilizată a figurativului.

„Echinox” este o expoziţie unitară, gândită în datele ei tehnice astfel încât să ne convingă, încă o dată, că Victoria Cornelia Dedu îşi selectează cu multă atenţie lucrările, pentru a contura admirabil o simeză concepută a fi şi de sezon, dar şi cu date estetice remarcabile.

Ana Amelia Dincă