Galeriile Sabion, expoziția Interferențe, Claudiu Victor Gheorghiu și Cristina Georgescu

-6 septembrie-17 septembrie 2019-

Claudiu Victor Gheorghiu își concentrează întreaga atenție spre lumea sacră, spre spiritul divin care ar putea să-i proiecteze sufletul în zona deplină a purității, a transcendenței și binelui. Lucrările sale sunt momente de reculegere, de întoarcere către sine, de monumentală liniște și serenitate. În demersul său vizual, recurența bucăților de pergament cu versete din Biblie, constituie un punct de climax în ceea ce privește statornicia artistului  în perimetrul artei religioase. Un pictor hotărât, implicat în fenomenul artistic actual, identificându-se cu ideea de adevăr și frumos, acesta nu se dezice de elementele și personajele dispuse după învățăturile „Erminiei bizantine”, păstrând nu numai rigorile acesteia, ci intervenind cu măiestria personală, cu fragmentul de text selectat, cu expresia desăvârșită a desenului sigur, concis, expresiv și canonic. Claudiu Victor Gheorghiu își concepe filacterele asemenea unor fâșii de pergament , abordate cu minuția unui ascet  care,  în rugăciune, își dă măsura dumnezeirii sale.

Într- o manieră personală, de grație a desenului și pensulației, dublată de prețiozitate cromatică și efecte compoziționale de mare rafinament, Cristina Georgescu face o rememorare a civilizației Gumelnița, transpusă în expresie plastică. Utilizând la maximum mijloacele specifice picturii, aceasta găsește  admirabile soluții de ritmare a câmpului imagistic, articulate pe simboluri, acoperind suprafața de desfășurare a actului pictural. Apărute ca o consecință a unei revelații interioare, lucrările sale converg cu meseria de restaurator, înglobând în sine o întreagă experiență, cu urmări directe în planul creației  personale. Notațiile Cristinei Georgescu reînvie motivul compozițional, ca factor direct al soluțiilor de plasticitate deplină, generând armonie, acorduri cromatice distincte, în consonanță cu firea sa delicată și poetică. Universul imaginat de aceasta, deși pornește de la un dat simbolic autentic, redevine în alt registru, o formă de reverberare a eului liber, rămas pur și cizelat, cu fațete misterioase, asemeni civilizației Gumelnița, necunoscută suficient încă.

„Interferențe”, expoziție semnată de Claudiu Victor Gheorghiu și Cristina Georgescu, la Galeriile „Sabion”

La origine, filacterele sunt fâșii de pergament pe care se scriau versete biblice și care au pătruns în cultura noastră din spațiul ebraic. De data aceasta, ele constituie motivul vizual al expunerii artistului Claudiu Victor Gheorghiu, la Galeriile „Sabion”, cunoscând o interpretare personală, regăsită în seria celor patru evangheliști, unde îmbinarea dintre text și imagine, dobândește potrivite modalități de evocare a sentimentului religios. În „Stihiri” și în  „Cina din Emaus”, selectată la Salonul Național de Artă Contemporană 2018, organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, delicatețea tehnică aflată sub aura canoanelor picturii bizantine,  are o ținută discursivă demnă de remarcat, evocând atenția acordată de artist muncii în fața „pergamentului său”. Experiența plastică și cultura îi permit să fie asemenea unui cărturar medieval, zăbovind la misterul unui lucru sfânt. Rugăciunea iconarilor din Erminie către Maica Domnului, dar și sărbătoarea biruinței icoanelor, care se sărbătorește în prima duminică din Postul Mare, au datele estetice ale manuscrisului. Viniete atent realizate, fragmente de anluminuri, prezența decorativului, calitatea caligrafiei, răbdarea execuției, vorbesc despre un Claudiu Victor Gheorghiu pasionat de ceea ce face, identificându-se cu spiritualitatea creștină și, prin aceasta, redescoperindu-se. „Idol”, „Duhul Apei”, „Duhul Casei”, „Duhul Aurului”, „Semn”, „Cumințenia lutului”, „Răscruce”, sunt compozițiile expuse de artista Cristina Georgescu la Galeriile „Sabion”.  Aceasta folosește tehnica olandeză de a picta, pornind de la colorarea suprafeței  cu brunuri închise, apoi încercând să descopere ecleraje, printr-un parcurs estetic ce pornește de la întuneric și ajungând la lumină, creând astfel forme, armonii și suprafețe, care se exaltă reciproc. În orice stadiu al demersului plastic s-ar fi oprit lucrul său, pânza va fi avut efecte expresive, semnificații și mister, prin însăși tematica aleasă, inspirată din simboluri ale Civilizației Gumelnița. Restaurator la Institutul de arheologie „Vasile Pârvan”, Cristina Georgescu a desenat mult, exersând diferite expresivități ale liniei și decorativului, care se regăsesc în lucrările expuse acum. Spații aerate, structuri geometrice bine articulate, alăturate petelor de culoare, alternări de mijloace de expresie și elemente aflate în contrapondere, impun pe suportul pictat simetrii, dar și interferențe cu proiecții matematice, prin ușoare derogări baroce, care permit subiectului să se înscrie într-o compoziție deschisă. Spirala și careiajul, linii diverse înnobilând câmpul imagistic, punctul și simbolurile arhetipale așezate în plină pagină, evocă dorința artistei de a aduce mai aproape de noi, o lume demult dispărută, redată cu arsenalul picturii și așezată în alt context plastic.

Ana Amelia Dincă 

Ana Amelia Dincă

Florentina Niculiță la Sala „Foaier” a Cercului Militar Național

A fost o surpriză plăcută prezența pe simezele Sălii Foaier a Cercului Militar Național a tinerei Florentina Niculiță, ucenic al artistului Petre Chirea, al cărui atelier îl frecventează de 4 ani. Cu o evoluție frumoasă, cu gramatica limbajului plastic însușită la modul serios, aceasta demonstrează o bună înțelegere a legilor scrise și nescrise ale compoziției, oprindu-se pentru a exersa, asupra picturii românești interbelice, un izvor nesecat de învățătură pentru cei care iubesc culoarea, aplicată modern, dar așezată pe armătura desenului. Dispunerea în plină pagină a subiectului, fără a aglomera imaginea, preferința pentru ritmarea suprafeței prin tușe juxtapuse, omogenizate datorită rafinatelor griuri colorate, rezultate din amestecul complementarelor, denotă un grad de experiență, pe care o va transforma benefic și în anii următori. Temele consacrate ale artei, dau măsura unui popas asupra peisajului citadin și rustic, asupra marinelor, portretelor, însă expoziția ne propune și o mutație discretă în zona expresionismului abstract, unde sentimentele directe ale tinerei pictorițe sunt transpuse în datele unui gestualism reținut, dar cu un grad de dezinvoltură în care citim tensiuni și mișcarea materiei cosmice, redate în acrilice pe hârtie. Însă tehnica sa preferată rămâne uleiul pe pânză, surprinzând cu ajutorul acestuia puterea de dublare a ființei, în măștile venețiene, unde decorativul rămâne intenția principală de a experimenta arsmatetica, disciplină ce îi permite să insereze și accentele de picturalitate, fără de care expoziția Florentinei Niculiță nu ar avea nivelul estetic scontat. Pentru a rămâne în aria portretului, putem spune că figurile de tinere,  au inocența și farmecul adolescentin, prin care însăși artist se caută și se regăsește în zâmbetul pur, nostalgic, nedisimulat, specific vârstei. În peisajele marine, atmosfera de culoare, amintirea picturii în plein-air și a efectelor impresioniste de pitoresc prin intermediul principiilor compoziționale și cromatice de la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum și asimilarea învățăturii școlii românești interbelice de pictură, conferă o valoare în plus uceniciei sale de până acum. Atunci când citadinul este prezent, aplecarea asupra unui desen mai riguros devine evidentă, volumele conturându-se într-o schemă articulată după principii ale geometriei și perspectivei, scopul demersului vizual rămânând adeptul tendinței de picturalitate, ceea ce creează forța expresivă a tablourilor de pe pereții galeriei. Petre Chirea, maestrul Florentinei Niculiță, este la rândul său un pictor consacrat, aflat în plină forță creatoare, aflându-se acum în ipostaza de exemplu pentru tânăra, care bate la porțile artei. Acesta o îndrumă astfel încât eleva sa să poată să se exprime liber, în limitele preceptelor de școală, oferindu-i totodată din cunoștințele asimilate în cadrul studiilor academice de specialitate. Iată-l pe domnul Petre Chirea în ipostaza de pedagog și într-un moment de reușită deplină.

Ana Amelia Dincă  

Expoziția „Urban”, Centrul Artelor Vizuale, Căminul Artei-parter

Dragoș Lupu, Petre Chirea, Constatin Tanislav, Evanghelia Taka, Petronela Berlea, Cătălina Folea, Cristina Taraș, Mirela Iordache, Loredana Dragne

Orașul incubează în sine o întreagă civilizație, arătând prin arhitecturile lui, treptele istoriei și evoluția gustului și  a gândirii artistice a unei comunității în datele apogeului ei ori în momentele decadenței sale, alăturând stiluri, idei, tendințe. Proiectul „Urban”, curatat de  Dragoș Lupu, arată influența citadinului asupra  demersului plastic al unor artiști, care au receptat tema în datele ei cele mai diverse, de la imaginea romantică, la cea dramatică, de la sentimentul recuperării, la cel al conservării. Reflex al socialului, urbanul devine motiv de observație estetică, de reactualizare a unor probleme asupra cărora trebuie să mai stăruim. Dragoș Lupu alătură modernul și clasicul, văzute prin ochiul alpinistului urban, care percepe imaginea Atheneului Român, reașezată într-un spațiu și într-un timp nedefinite, prin reprezentarea incompletă a ansamblului arhitectonic, datorită vederii de sus. Desenul riguros, permite o vizualizare clară a clădirii, neutralizată de cerul grizat, punând în evidență plastica fațadelor. Cealaltă compoziție evocă un detaliu dintr-o stradă mărginită de  blocuri ridicate la începutul secolului al XX-lea și dominată de aglomerația specifică vremurilor actuale. Aici tușele redau freamătul unei zile obișnuite, imaginea fiind admirabil structurată printr-o atenție sporită acordată echilibrului elementelor și planurilor geometrice. Alpinistul utilitar, apropiat stilistic realismului fotografic, se concentrează asupra muncii sale, dar privirea nu neglijează perspectivele asupra orașului. Studiat în datele proporțiilor corpului uman, în mișcarea specifică muncii sale, acesta este o analiză expresivă a formelor și a consecințelor estetice implicate în concept. La Constantin Tanislav observăm o ușoară îndepărtare de figurativ și apropierea de abstractizarea formei, printr-o mai mare libertate de expresie, concentrată pe trăirea interioară. Acesta pornește de la conceptul deconstructivismului, realizând un joc de structuri abstracte, punctate de câte un element recognoscibil, fiind interesant de potențele cromatice în ceea ce privește abordarea urbanului. Punctul de plecare a lui Constantin Tanislav se află de această dată în clădirile capitalei, expertizate tehnic, pe care se află bulina roșie, artistul realizând expertizarea plastică a unor fragmente vizuale ale arhitecturilor privite din exterior, dar face un recurs și la ruine, ca simbol al habitatului și existenței, evocând umbra, ființa umană, degradarea, în ultimă instanță nepăsarea contemporaneității și neputința omului de a redeveni. Întreaga operă de până acum a artistului Petre Chirea este dedicată orașului, ca entitate ce comprimă civilizația și gândirea omului din diferite perioade istorice. Proiectul „Manuscriptum”, care va fi expus în 2020 la Nὒrnberg, este inspirat dintr-un caiet descoperit la Sibiu, conținând cea mai veche relicvă de limbă germană de pe teritoriul României. Petre Chirea l-a tradus în expresie plastică, aducând pe simeze o mică parte din acest ansamblu. Într-un stil expresionist-abstract, cu o aplicare gestuală a culorilor, plasticianul experimentează în planul câmpului imagistic, folosind arta aplicată, colaj, obiect, vorbind, în același timp, despre bucuria omului de a descoperi misterele vechilor orașe, viața lor nevăzută, particularitățile pe care ochiul artistului nu le percepe decât la o privire atentă și curioasă,  din dorința de a se cunoaște pe sine și de  a-și înțelege propria istorie. Raportul interior/exterior îl întâlnim în lucrările Cristinei Taraș, care, în cele două naturi statice cu flori, așezate pe pervazul ferestrei atelierului, de la care artista meditează asupra orașului, făcând o paralelă între urban și rural, realizează o inversiune a două spații existențiale. Dacă în mediul pastoral, vegetația este omniprezentă ca element firesc al peisajului, citadinul a determinat-o pe Cristina Taraș să introducă natura în ambianța camerei, prilej de a opune închisul și deschisul cromatic, lumina și umbra, în datele figurativului, caracterizat de un desen incisiv, corect, expresiv, de mare forță plastică, dispus în preceptele unui stil modern.  Apare aici ideea de multiplicare a spațiului, de eliberare a eului care iese în afara dimensiunii sale, totul fiind evocat într-o notă de concret și firesc, în griuri foarte delicate, relevând printr-o cromatică esențializată, frumusețea aflată dincoace de cotidian, imaginea însăși devenind o fereastră spre alte spații imaginare ale urbanului.  Materialele diverse, structurate în spațiul parietal și tridimensional, compun instalația Evangheliei Taka, parte dintr-un proiect, reiterând aspecte legate de perioada copilăriei. Astfel, din arealul picturii figurative, simbolice, aceasta se oprește în zona experimentului, ansamblul expus atrăgând atenția prin nonconformismul său. Zidul devine reflexul citadinului uitat, în măsura în care artista întărește ideea de oraș vetust, prin dărâmăturile evocate de grămada de cărămizi, amestecate cu jucării, patine și alte elemente amintind de anii copilăriei. Granița dintre lumi vizibile și invizibile, timpul pe care îl detectăm în cromatica peretelui colorat astfel încât să ne permită să ne imaginăm deceniile care au perimat interiorul camerei, al unei case și poate, un întreg oraș, unde oamenii și-au trăit bucuriile și tristețile.  Evanghelia Taka ne arată fațada tragică a urbanului, unde spațiul  interior, separat de cel exterior, se extinde conceptual la bariera sufletului introvertit, forțat să existe într-o lume fără repere. Orașul Cătălinei Folea este unul imaginar, ideal, aparținând reveriei,  atitudinea sa fiind mai degrabă  romantică, decât una de revoltă. Una dintre compoziții reiterează un spațiu metafizic, cu geometrii ce structurează câmpul bidimensional al pânzei. Cealaltă aduce în discuție efectele futuriste, formele rotunde, care populează lucrarea sub forma unor globuri plutitoare, ritmate cu ajutorul tușelor de culoare, tensionate prin repetiție. Culorile puternice, radiind lumină, un fel de mecanisme geometrice, inducând mișcarea interioară a materiei, au muzicalitatea lor, dispersându-se în întreg spațiul pictat.  Impresia de static, dar și de clipă în derulare, sunt susținute de incandescențe cromatice, zone luminoase și de greutate tonală, spațiile aceleiași imagini exaltându-se reciproc.  Texturile diferite și variatele structuri pe care le vedem la Mirela Iordache,  creează o dinamică, un ritm, o mișcare, iar crăpăturile evocate amintesc pământul arid al spațiilor întinse. Artista pornește de la conceptul entropiei, preluat din termodinamică, aplicate sub forma expresiei plastice. Culori extrem de rafinate, valorații și treceri ușoare de la lumină la umbră, transpun în câmpul imagistic un discurs abstract, determinat de sensibilitatea pictoriței la detaliul expresiei vizuale. Spațiul este nonconformist, deschis spre intuiție și trăire interioară, fiind un reflex al nuanțelor și contradicțiilor urbanului actual. Loredana Dragne a realizat o serie de lucrări dedicate motocicliștilor, ca un omagiu adus acestora, în urma unei întâmplări, care a marcat-o și i-a influențat viziunea artistică, pentru moment. Instalația expusă în cadrul proiectului Urban, conține două lucrări parietale și un ready- made, constituit dintr-un ansamblu de cauciucuri. Partea conceptuală a instalației este explicită prin inscripțiile celor două compoziții parietale, prin care Loredana Dragne ne atenționează asupra dreptului motocicliștilor de a circula în siguranță, alături de ceilalți participanți la trafic, în orașul supraaglomerat al secolului XXI. Prezența artistei pe simeze se desfășoară în accente de alb, negru și gri, într-o atitudine de revoltă față de contemporaneitatea citadină. O tânără redată din spate, constituie subiectul lucrărilor Petronelei Berlea. Acestea au expresia realismului, prezentând dualitatea dintre finețea corpului feminin și partea dură a orașului, contrastul fiind obținut prin folosirea unor fotografii realizate  de artistă, care au fost transpuse pe pânză, evocând structuri fotografice vechi, prin intermediul unor segmente de corp și studii de drapaj, ajungând la efecte deosebite prin utilizarea unor pete de rugină și mucegai, creând astfel  impresia de perete scorojit. Compozițiile Petronelei Berlea întruchipează principiile clasice de a picta, bazate pe un desen corect, pe rafinament coloristic, evidențiind preceptele de școala însușite. Contraste pline de mister, transfigurarea unei tehnici pe alt suport, explorând capacitățile expresive ale motivului, studiul luminii, atmosfera sumbră și dramatismul mesajului, lasă la vedere o pictoriță preocupată de a reda maximum de plasticitate, prin puține, dar abordate în desăvârșirea lor.  Corpul pe care îl vedem în lucrări aparține artistei care, întoarsă cu spatele la privitor, își manifestă revolta față de citadinul în care trăiește.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă

Țigănci, de Eugen Raportoru

Geometriile urbane statice și echilibrate, caracterizând habitatul Bucureștiului și al orașelor românești și europene, străbătute de artist, valorifică aerul pitoresc al unor arhitecturi, asupra cărora Eugen Raportoru realizează propriile interogații plastice, în griuri pigmentate cu albastru, roșu sau ocru, devenite amprente ale citadinului asupra memoriei sale artistice. Alături de acestea, substanța biologică a florilor este afișată în același registru specific pictorului, dominat de picturalitate. Însă, în ultimul timp, o schimbare a expresiei, prin introducerea unor trăsături de penel modulate, dau un ton de revigorare grafică picturii sale.  Prezența acestora se observă și în seria de țigănci, nu numai un omagiu adus de artist femeii rrome, exotică și senzuală, vulcanică și iubitoare, frumoasă și dramatică, ci constituie o mutație discretă în maniera de a lucra, în sensul unei relaxări a complexității de griuri, a petelor sintetice și ample de culoare, acestea fiind punctate de câte un accent gestual, care plasticizează expresiv imaginea. La fel ca în alte compoziții, artistul folosește puține forme sau un singur element, așezat pe întreg spațiul bidimensional. În acest caz, vorbim de un personaj feminin, transpus în variante vizuale vizând atitudini ale corpului și tonuri dispuse aplatizat, pensulații vibrante și totuși potolite, punctări realizate cu ajutorul degetelor înmuiate în culoare. În câteva lucrări, apare un fel de eboșare a subiectului, peste care succinte grafii creează maximum de expresivitate, prin eleganța unei linii gestuale abstracte și tensionale, ce implică semne indescifrabile, conferind suprafeței pictate, mișcarea dansului și a bucuriei de a trăi, care definește femeia rromă. Prin prezența roșului, ponderat aplicat, Eugen Raportoru vorbește despre puterea de regenerare a spiritului comunității din care el însuși face parte, mărturisindu-se căutarea neîncetată a esenței propriului eu și realizând portretul lăuntric al unei entități culturale, din care fac parte mama, soția, sora, izvoare ale puterii sale de a fi. Artistul aduce în fața noastră modelul de atelier, evocat aici de jovialitatea tinerelor dansându-și fericirea,  înveșmântate în fuste lungi, atingând pământul unde au plâns sub greutățile vieții nomade ori s-au bucurat dintr-un motiv mărunt, care a dat existenței lor o putere cosmică.  De-a lungul timpului, țigăncile au fost modele și pentru alți mari plasticieni, fiind evocate în amănuntele tendințelor clasice ale timpului lor, dar întotdeauna în deplină frumusețe, cu incitante trăsături anatomice, ascunse de splendide podoabe și costume specifice. Eugen Raportoru păstrează amintirea țigăncilor de altădată, însă le apropie de contemporaneitatea  artistică, integrându-le în datele stilului său, care începe să se regenereze.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă

Jimmy Stănescu, la Muzeul Dunării de Jos

Recenta expoziție personală a lui Jimmy Stănescu, de la Muzeul Dunării de Jos din Călărași, continuă tematica lucrărilor expuse la începutul anului, la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia, cu o nouă atitudine față de personajul abordat satiric, cu note spre caricatural, dar și cu preocuparea pentru portret, ceea ce nu înseamnă că peisajul sau acrilicul pe pânză au fost uitate, artistul continuând astfel seria compozițiilor, care evocă aptitudinile sale pentru frumos. Jimmy Stănescu știe să observe amănuntele unui cadru natural sau al unei psihologii, redând atât identitatea motivelor picturale sau desenate, dar impunând și partea personală de abordare plastică.  În peisaj, căutând partea exotică a mediului înconjurător, reface drumurile străbătute cu piciorul, aparținând geografiei Câmpiei Bărăbanului, arealului Borcei, orașului Călărași, unde s-a născut și unde trăiește, fiind foarte atașat de imaginea apei, de transformările cerului, de detaliile cu bărci, aflate în imediata sa apropiere și observate în diferite momente ale zilei, apoi redate în armonii potolite. Seara, lăsând în urmă drumurile pe care le străbate peste zi, Jimmy Stănescu, aflat în apropierea unui aranjament de atelier, natura statică cu flori, schimbă subiectul pânzelor sale, oprindu-se asupra florilor, asupra coloritului divers și fascinant. Însă, pentru a-și completa subiectele, acesta exersează tehnica desenului, insistând asupra unor crochiuri înfățișând nudul feminin, fiind atent la proporția anatomică și încercând o încadrare într-o compoziție, care să fie armonioasă. Tonurile saturate, suprapunerile succesive, denotă un spirit particular, aflat sub semnul albastrului și galbenului, albul trasând accente de respirație ale tablourilor.  Dacă în pictura de șevalet, Jimmy Stănescu este apropiat de culorile reci, de contrastul complemetarelor și de expresia maximă a formelor, în desenul în cărbune descrie cu precizie portrete de personalități din lumea teatrului , filmului și din ambianța prietenilor apropiați, dând măsura capacităților sale de a observa amănunte ale trăirilor directe ale modelelor, evocate cu mare talent. Jimmy Stănescu rămâne un personaj fascinant al artei locale, prin talent, bunătate și frumusețe interioară nedisimulată, un spirit liber în preferințele sale vizuale și un romantic incurabil.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă

Muzeul Dunării de Jos, expoziție Cristi Șișman

Cristi Șișman locuiește în Austria și s-a reîntors la Călărași pentru a-și deschide o expoziție personală la Muzeul Dunării de Jos. Acesta pictează de un an, astfel că, abordările sale sunt diverse, și tematic, și plastic, accentul căzând pe trăirea umană, pe emoție, pe atitudinea directă în fața problemelor vieții. Portretul intuit în variatele ipostaze ale fericii și durerii, afișat în plină pagină sau introdus într- o compoziție mai amplă, denotă preocuparea pentru aspectele faciale, pentru sentimentul interior, care îl vizează pe cel exterior, reconstituind complexitatea psihologică a ființei, într-o lume zbuciumată și nesigură. Încercând să descopere potențele decorativului, dar și forța picturalității, Cristi Șișman, se reinventează de fiecare dată, iar noi descoperim un pictor care, instinctual, știe să aplice culoarea a plat, dar să se și joace cu ritmica tușelor juxtapuse, structurate în compoziții cu suprafețe ample de respiro, cu spații ce permit neutralizarea subiectului, într-o descriere sintetică, de o claritate ușor de interpretat.  Nu numai portretul și personajul în stările de meditație acaparează atenția pictorului, ci și timpul, care se distanțează de artist, de noi toți, acesta fiind sugerat în colajele încărcate de elemente simbolice, dar și în tablourile în care vârstele omului negociază trecerea clipelor cu o forță superioară, de la care așteaptă mântuire. Una dintre lucrările remarcabile din expoziție este un peisaj marin, intitulat „Corabie”, o evocare în delicate griuri colorate, conduse spre nuanțe terne, a unui cadru imagistic, care ne îndeamnă la meditație. Amintind Clasicismul secolului al XVII-lea francez, compoziția vorbește despre talentul lui Cristi Șișman, un personaj intuind legile nescrise ale picturii. Arta sa înseamnă și colaj, evaluat în expresia unei avangarde moderne, în cadrul căreia primează conceptul și redarea directă a unor idei. La șevalet, folosind culoarea în trăsături minimale, succinte și eliptice, dar și în analize expresive, artistul își resetează discursul vizual într-o  exprimare emfatică, neechivocă și retorică, în raport cu modul personal de percepere al realității. De origine română, dar cetățean austriac, Cristi Șișman revine în țară cu expoziția de la Muzeul Dunării de Jos, care arată publicului preocupările sale în a fi diferit în fiecare lucrare, în care caută noi sensuri existențiale. Într- o structurare clară a compoziției, de un echilibru căutat, adesea cu inserții de tușe tensionale, învăluite în picturalitate, artistul pornește de la formula vizuală figurativă, ajungând la noțiuni abstracte în exprimarea plastică.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă