Un reușit salon de caricatură, în spațiul Pizzeriei Bya din Călărași

Pe 22 februarie s-a deschis la Pizzeria Bya expoziția de caricatură „Dragobeți și Dragobete”, în cadrul căreia au expus artiști călărășeni și bucureșteni. Aceasta este cea de a doua ediție desfășurată într-un spațiu neconvențional cu tematică legată de sărbătoarea dragostei la români. Anul trecut, Victor Grigore și Jimmy Stănescu, promotorii acestei manifestări artistice, au etalat aici o serie de portrete, unele având caracter umoristic, reprezentând grafică și caricatură, titulatura „Actori și roluri”, fiind sugestivă pentru expoziția din 2019, la care au participat mai mulți invitați, practicanți ai altor genuri artistice. Și anul acesta, expozanții sunt numeroși, tehnicile și mai diverse, iar stilurile reflectă plăcerea de desena, prin utilizarea unor expresivități, care să cuprindă o arie bogată de identități creatore. În lucrările lui Victor Grigore, chipurile abordate înseamnă menținerea ținutei academice de tratare a portretului după norme clasice, uneori apărând o ușoară atitudine de ridiculizare (Mitică Popescu), alteori  culoarea menținând notele trăsăturilor biologice ale modelului (Charlie Chaplin, Clint Eastwood). Figura umană face parte din preocupările sale permanente, experiența în ceea ce privește anatomia facială și observarea particularităților fizionomice, fiind concretizată în sfera picturii de șevalet.  În alt punct imaginativ, se află grafica satirică a lui Mihai Gabriel Boboc din București, inspirată din viața politică, din sfera socială și din frumoasele întâmplări amoroase ale oamenilor. Acesta denotă o fină observație a situațiilor umoristice cotidiene, cărora le conferă un plus de savoare prin capacitățile interpretative, alăturând culoarea unei grafii ce implică nu numai desenul, cu ajutorul căruia reușește să întărească mesajul direct, pe care dorește să îl transmită privitorului. Admirabila caricatură a lui Stefan Mihăilescu Brăila, semnată de Jimmy Stănescu se alătură sarcasmului pe care îl descoperim în tratarea umoristică a lui George Mihăiță sau a evocării lui George Bacovia, reprezentarea acestuia din urmă rămânând aproape de redarea portretistică. Caricatura, grafica satirică și portretele umoristice, în care îi descoperim actori și personalitățile ale istoriei, ale culturii locale și naționale, (sculptorul Constantin Brâncuși, președintele Vladimir Putin, compozitorul și interpretul Tudor Gheorghe, activista Greta Thunberg), dar și figuri implicate la modul hilar în situații necorespunzătoare statutului lor (cântăreața Irina Rimes), sunt realizate în creion clasic, cărbune, tuș, pastel, evocând un artist talentat, cu preocupări susținute în aria acestui gen artistic. În lucrările lui Florian Vâlsan apare o anumită volumetrie, personajele dând iluzia unui static sculptural prin modul personal în care autorul utilizează cărbunele, actori John Wayne, Humphrey Bogard, Kirk Douglas, având o anumită greutate a detaliilor, o accentuare vizibilă a caracteristicilor, cu insistență asupra bărbiei, pe care o alungește și o maximizează sau o implică într-o iluzorie exprimare tridimensională. În evocarea întemeietorului sculpturii moderne, Constantin Brâncuși, Florian Vâlsan se oprește  asupra plasticității podoabei capilare, asupra bărbii și mustății, desenând variat cele trei componente, specifice, în planurile cărora caută expresivități.  Cornel Ursu Dobrogea și-a adaptat exponatele la tematica sărbătorii românești a Dragobetelui, unde a prezentat panouri cu 12 caricaturi realizate în tehnica ulei, cariocă, colaj, partea de grafică fiind susținută de un desen clar, degajat. Textele inserate stârnesc zâmbete și sunt relaționate cu timpurile recente, atât politic, cât și artistic: „Dacă, în vremurile moderne, cineva pictează naturi statice, se poate numi postmodernist?”.  George Iulian Bădițescu, elev în clasa a XI-a la Liceul Pedagogic din Călărași, clasa de arte plastice, o caricaturizează pe Angela Merkel, cancelarul federal al Germaniei, speculând suportul lucrării, conturând prin câteva trasee gestuale fizionomia, cu suspansuri plastice în anumite zone ale lucrării. În alt registru figurativ se situează Petronella Milea.  Portretul lui Constantin Brâncuși uitându-se insistent la Domnișoara Pogany sau Cupidon lovind cu săgeta persoanele de vârsta a treia, evocă modalitățile autoarei de a se exprima în diferite registre umoristice. Alexa Petre așează pe simeze un tablou de mici dimensiuni, în cariocă, pornind de la un banc sec care sugerează dialogul dintre „cireșica fată” și „cireașa băiat”. Aceasta a debutat în anul 2019, alăturându-se grupului de artiști de la Călărași. Cele două chipuri feminine  realizate de Eva Stan și Clara Stan alternează spațiul colorat cu cel liber, grafiile schițelor lăsând la vedere modalitatea de concepere a compozițiilor, ce par a fi autoportrete. Dialogul dintre elementele de limbaj plastic îl regăsim și la Gabriela Apostol. Figurile lui Traian Băsescu și  Jimmy Stănescu sunt evocate expresiv, în date generale, deosebit de relevante pentru trăsăturile definitorii ale modelelor, dar cu note caricaturale, obținute prin exagerarea trăsăturilor. Teodor Florea se află la un debut la o manifestare de caricatură. Copil fiind, are capacitatea de sinteză evidentă în portretul reprezentându-l pe Charles Chaplin. O compoziție eliptică, cu minime accente detaliate în zona pălăriei și a mustății personajului, alternantă cu zone de respiro și accente de verde și negru. Aceștia au fost expozanții expoziției Dragobeți și Dragobete, o frumoasă reușită a organizatorilor, a  participanților cu experiență, dar și a celor aflați la început de drum, toți dând savoare manifestării, prin lucrările adaptate la contextul expozițional sau la situații pline haz, pe care le descoperim în fiecare zi în jurul nostru. Felicitări Pizzeriei Bya,  pentru susținerea artiștilor plastici călărășeni!

Ana Amelia Dincă

Re-Conectare”, expoziție Rodica Benintendi, Muzeul Literaturii Române, luni, 16 martie, ora 19,00

Respingerea modelelor comportamentale abuzive face parte din conceptul de pornire al expoziției „Re-Conectare”, semnată de Rodica Benintendi. Pictura sa este un protest împotriva agresiunii asupra femeii, cu o trimitere profundă spre ideea de eliberare din limitele introvertirii și ale traumelor psihice, care determină închiderea în sine a ființei, în urma unor constrângeri inadecvate statului de om. Pledând împotriva violenței domestice, artista respinge ideea de superioritate fizică, afirmându-și puterea sa interioară, delicatețea și spiritul solar, printr-un colorit vivant și epatant, dar și printr-un mesaj implicit. Comportamentele distructive sunt înlăturate de artista, din a cărei pictură deducem faptul că frumusețea, iubirea și binele sunt cele care ar trebui să domine lumea, iar frustrarea, care se transformă în brutalitate, să fie înlocuită de infinitele fațete ale frumosului. Trăind într-o lume unde conotațiile fărădelegilor merg până la cruzime, de la brutalitate ajungându-se la crime și războaie, plasticiana redă complexitatea uneori imperceptibilă a confruntărilor dintre femeie și lumea din jurul său, fiind nevoită să anulează afirmarea imperativă a sublimului. Însă, în dorința de a fi ea însăși,
Rodica Benintendi nu renunță la visul de a fi fericită într-o lume disonantă, reducând tensiunile din jurul său, de la nivel biologic, psihologic și social, prin gestul lipsit de constrângeri, permis de mijloacele picturii. Aceasta se îndepărtează de stare negativă a contemporaneității sale, îndemnându-ne să ne apropiem de natură în toată complexitatea sa, înțelegând aici asocierea ditre energiile terestre și cele cosmice, liantul dintre cele două dimensiuni fiind noi înșine, prin capacitate de a da sens existenței, de a modifica în bine fiecare zi, prin credința în adevăr și într- un principiu superior dominant.
Un dintre lucrările doamnei Rodica Benintendi se numește „Per aspera ad astra” (pe căi anevoioase se ajunge la stele), expresie ce apare în versetul 437 al tragediei „Hercule furios” de Seneca, semnificând efortul care trebuie depus de noi, pentru a atinge idealul. Imaginea reprezintă un personaj feminin dominant, sub forma unei victorii cu aripile deschise, acoperind și protejând sufletul delicat al femeii și feminitatea însăși. Aceste atribute ale sufletului sunt codate, pentru că nu orice muritor are acces la purificarea deplină a spiritului, cea care facilitează calea spre autocunoaștere și autodefinire. Tânăra întruchipând o zeitate care cuprinde lumea cu aripile sale extinse pe întreaga suprafață a pânzei, este plasată asemenea unei cruci, echilibrând compoziția și armonizând cromatic contrastele care animă spațiul bidimensional. Sistemul de semne convenționale atașate fondului ne ghidează spre descifrarea lăuntricului artistei, o destinație vizibilă, dar totuși inaccesibilă. Perfecțiunea lumii este sugerată de personajele feminine, aflate sub protecția unei aripi, corespunzând celor șapte planete și celor șapte zile ale săptămânii, Rodica Benintendi asimilând viața cotidiană imperfectă cu zona astrală a destinului , care ne ajută să ne desăvârșim. Acest fel de plenitudine se subsumează în
corespondentul masculin/feminin, relevat într-o frumoasă compoziție, unde picturalul se alătură decorativului. Aceasta pare a fi un autoportret în care artista se dezvăluie ca o entitate extrem de ancorată în puterea sa de a-și depăși condiția, de a fi în comuniune cu sinele și cu universul. Portretul bust al unei tinere, în atitudine de orantă, cu brațele ridicate la cer, întâmpinate de mâinile unei forțe supranaturale, evocă transcendența și prin aceasta, drumul spre descoperirea libertății. O stare de trăire spirituală, recurentă în pictura Rodicăi Benintendi, lizibilă în modalitățile de interpretare a ochilor deschiși, înfruntând lumea, lăsând somnul interior și meditația să releve starea de căutare a eului, de comunicare cu puterea universală la care artista se re-conectează energetic, ori de câte ori simte nevoia unei noi punți spirituale. Acest tip de introspecție nu este aleatoriu. Experiența și întâmplările existențiale au determinat-o să înlăture răul și să caute modalități de a redeveni ea însăși, pictura și mesajul demersului ei, fiind zonele de terapie prin intermediul cărora gândirea sa, concomitent cu trupul, renaște întinzându-și tentaculele dincolo de limitele obișnuite. Aceste idei sunt susținute de figurarea unei amulete, sub forma crucii egiptene, reprezentare a nemuririi, deseori văzută în mâinile faraonilor. Delicate nuanțe de albastru, cu accente de roșu, amintind fluxul sanguin și viața, sunt dispuse sub forma moleculelor, descriind câmpuri decorative și înlănțuirea elementelor lumii. Pendulând între Yin și Yang, în statornicirea unei jumătăți ideale, care să o completeze și să –i dea impulsul unității absolute, pictorița, prin forța sa interioară, lasă în urmă suflul negativ al viețuirii, puterea minții sale transgresând pozitive spații imaginare. Această descătușare apare și în alte lucrări ample, presărate cu încrengături vegetale și siluete supuse unui timp anacronic. Nelipsită este marea și teritoriile multiplicate și suprapuse, adâncimile lunecoase și neștiute ale apei, ce ascund tainele de nepătruns prin a căror sugestie Rodica Benintendi amintește fragilitatea și delicatețea femeii, caracteristici care, deși opozabile durității altor forțe, pot face oricând o alianță cu acestea, readucând în noi starea de beatitudine și splendoare. Concluzionând, artista pledează pentru valorile reale ale existenței, pentru lumina fermecătoare a fiecărei clipe, din care violența, în toate formele ei, trebuie definitiv eliminată.
Ana Amelia Dincă,
critic de artă