PlayGround, Maria Stoian, Dorina Elixenia Novac, Valentin Baban, la UArt Gallery

Maria Stoian( I)

Cercetarea expresiei chipului uman se constituie într-o preocupare atentă în pictura Mariei Stoian, care abordează personajul singular sau, în mod excepțional grupul, în a cărei fizionomie caută stări de beatitudine, de expectativă, angoase, momente de melancolie, descriind astfel, nenumăratele stări emoționale ale omului prin căutarea în identitatea fiecărei expresii, a definiției interiorului, relevată în privire, în plasticitatea zâmbetului, în modul de evocare a ansamblului și amănuntelor, în specificitatea capului redat frontal, din trei sferturi sau înclinat. Spectaculoase sunt evocările feminine, pline de poezia și romantismul indus de grația atitudinii, de vestimentația evidențiind detalii anatomice puse aduse în prim plan prin aplicarea unor accesorii pe gâtul grațios și efilat al doamnelor, lăsând uneori la vedere, fragilitatea, umerii și carnea fragedă și roz a tinereții. Ca tip de sensibilitate artistică, Maria Stoian se află sub aureola picturii franceze de secol XVIII, care invoca ipostaza seducătoare a femeilor burgheze. Artista pictează chipuri contemporane, folosindu-se de rafinamentul griurilor, de transparența sau greutatea eterului, de culori calde, înconjurând portretele și neutralizând personajele debordând de senzualitatea și de starea de grație a momentului imaginat. Candoarea, latură a purității ființelor Mariei Stoian, o citim în compozițiile cu tinere fete, amintind adolescența și seninătatea acesteia, în care descifrăm disponibilitățile universului imaginativ al pictoriței. Tinere femei cu obrazul de porțelan, îmbrăcate în costume elegante amintind ținutele și ambianța rococo, prin decorul floral al rochiilor, prin savoarea reprezentării feminității, potențând virtuozitățile tehnice ale artistei, sunt apariții ce vorbesc despre calitățile Mariei Stoian privind compoziția, cu tot ceea ce presupune aceasta în zona structurii, a plasticității și a mărturisirilor personale în alegerea temei, a subiectului plastic și efectelor. Niciodată femeia nu este narată din punct de vedere erotic. Chiar atunci când Maria Stoian se oprește asupra nudului în plinătatea lui biologică, acesta este pictat după principiile proporției corpului uman, în care caută volumele maturității, o plasticitate volumetrică și o energie epidermică formulată prin compactarea culorii.   Îmbinând urma fină a pensulei cu pete de culoare, creând armonii și contraste, artista caută sursa de lumină și o scenografie plină de taine, regăsite și în reprezentarea copilăriei cu poveștile ei, dar și în figurile de bărbați sau de îngeri, care transmit emoții, concurând în pictura Mariei Stoian cu preocuparea pentru proiecția sufletului și a frumuseții lui autentice.

Dorina Elixenia Novac (II)

Dorina Elixenia Novac  este apropiată atât de tainele picturii în plein-air, dar și de recuzita atelierului, în temele sale predilecte, peisajul, florile și natura statică. Acestea sunt abordate diferit din punct de vedere stilistic. Pendulând între tușa impresionistă și desenul coerent, care o plasează în zona naturalismului, artista rămâne fidelă formei recognoscibile, sursele sale de inspirație imprimând datele meditației asupra atmosferei redate , fără să corespundă unui raționalism strict al imaginii, care să îi împiedice sensibilitatea și bucuria de a picta, detectate în sensurile cromaticii și a selectării motivelor plastice. Materializând culorile în nișa lor lirică, acestea absorb reflexele luminii, subliniind calitățile pictoriței în ceea ce privește eclerajele impuse de momentele diurne, care îi definitivează modul de elaborare al lucrărilor echilibrate și armonioase. Atât aplatizarea pastei, cât și fragmentarea ei repetată, dar și tușa prelungă și cursivă, o recomandă pe Dorina Elixenia Novac drept o  împătimită a modalităților de diversificare a trăsăturilor de penel, selectându-și modalitățile de plasticitate în funcție de starea de spirit și de soluțiile morfologice adecvate căutărilor sale. Florile sunt identificate asemenea unor personaje care trăiesc prin însăși expresia lor vie, dinamică, devenind replici ale spiritului feminității, aparținător al ființei sensibile a artistei. Aplecându-se asupra unui cadru vizual restrâns, cu ajutorul căruia evocă taina corolelor ori privește un segment peisagistic din apropierea unor conglomerate vegetale, Dorina Elixenia Novac redescoperă întotdeauna nenumăratele înfățișări ale creației naturii, care îi permit că modeleze culoarea, să transmită un mesaj benefic și să precizeze prin acesta, sugestii ale liniștii și seducției, de care este capabilă natura, transpusă prin referințe cromatice armonice pe suportul de pictat. Peisajul este tratat în perspective ample,  devenind un laborator de investigație al  tușei și petei de culoare care, prin repetarea ei în scopul creării a numeroase efecte plastice, îi permit artistei o anumită libertate interioară în abordarea tonalităților, implicate într-o structură compozițională rațională. În naturile statice, elemente dragi artistei, obiecte, scoici, flori, vase de variate expresivități, relaționează între ele pentru a transforma într-un tot unitar planurile sintetice ale compozițiilor. Uneori, studiul de drapaj apare pentru a susține admirabil structurile generale ale lucrărilor, alteori , spații conținătoare ale unor nuanțe închise, grizate, reliefează la modul rafinat potențele luminii, care îmbie atmosfera tabloului.

Vasile Baban(III)

Examinând tablourile lui Valentin Baban, constatăm că peisajul marin ocupă un loc demn de reținut în preocupările sale vizuale. Sedus de ambianța pitorească a valurilor învolburate, de colțuri inedite de natură, creând senzații sonore pânzelor sale, amprentate de atitudinea plastică a artistului în ceea ce privește abordarea elementelor de limbaj, acesta derulează pe suportul de pictat senzații ale frumosului, ca o poveste despre libertatea pe care o are în fața motivului și care îl îndeamnă să iscodească ungherele ascunse, întâlnite de penelul său. Simțind nevoia de a crea mișcare, de a determina tensiuni în așezarea tușelor de culoare, astfel încât, privitorul să regăsească ambianța unor locuri pictogene, pensulația susține mișcările interne ale compozițiilor, accentuate de gamele de griuri rafinate, de gesturi repezi relevând intensitatea sunetelor. Valentin Baban trece deseori  la împăstări care animă spațiul, fiind preocupat în mod deosebit de posibilitățile expresive ale culorii, impuse în corsetul unei imagini neaglomerate de formule vizuale. Artistul, prin crearea suprafețelor mari de structurare a lucrărilor, evocă o scenă pornită de la lumea figurativă, pe care o conduce până la limita nonfigurativului, uneori până în pragul expresionismului, alteori făcând o întoarcere stilistică spre modernitatea scolii noastre de peisagistică. Această atitudine se schimbă când tratarea imaginii pornește de la aspecte citadine, unde descoperim ambianța Balcicului sau a unei vechi civilizații, evocată prin imaginea unor vase de lut așezate în plină pagină, într-o concentrare formală echilibrată și deosebit de plastică. Valorările nuanțărilor atrag atenția prin culoarea așezată uneori în structuri de pastă policromă, evidențiind pantele malurilor, casele, valurile, partea umbroasă și luminoasă a trunchiurilor de arbori, redați în tendința lor ascendentă. Tonuri proaspete, griuri nuanțate și expansive în forma generală a compozițiilor, unde reperele realității se pierd în substanța pastei, fără a reduce ideea de peisaj, domină imperativ imaginile lui Valentin Baban, pictorul pentru care maxima concentrare a culorii alternează cu spații învăluite în efectele irizante ale culorilor, având câteodată strălucirea mineralelor. Lumina blândă și zilele însorite vorbesc despre afectivitatea de care dă dovadă artistul în tratarea peisajului. Focalizarea interesului său pe reevaluarea strălucirii pigmentare, indiferent dacă tonalitățile sunt închise sau deschise, exaltarea contrastantă a formelor și aspectelor inedite preluate din locurile văzute, sunt supuse impedimentului verdelui, albastrului, ocrului și violetului, metamorfozate în reflexele copacilor în apă, în amintirea mării și bălților, în atmosfera unei marine în care gestul direct al trăsăturilor tensionale, direcționate radial, se transformă într-o reducție cromatică. Uneori citim căldura amiezii, farmecul răsăriturilor și apusurilor, amintiri ale ruralului, evocate în reprezentarea unor drumuri de țară, unde îmbinarea reliefului cu fragmente de locuire conferă o încărcătură emoțională, completând la modul fericit pictura lui Vasile Baban. 

Ana Amelia Dincă,

critic de artă

PlayGround, Maria Stoian, Dorina Elixenia Novac și Valentin Baban expun la U Art Gallery

Maria Stoian a studiat pictura la Școala de Artă a Municipiului București cu profesorul Florian Lucan în intervalul 2013-2015, păstrând legătura cu maestrul său și căutând permanent modalități de exprimare prin intermediul cărora să descopere noi repere plastice. O artistă ludică, tot timpul angrenată în cursa perfecțiunii, Maria Stoian a participat la numeroase expoziții de grup alături de colegii de școală, aceste apariții în fața publicului, evidențiind atracția pictoriței pentru portret, pentru psihologia oamenilor din jurul său, din locurile pe care le-a străbătut. 

Portretul rămâne marea sa provocare. Deși portretistă înnăscută, artista cercetează toate ungherele geografiei chipului și caută în permanență stări, atitudini, trăiri, emoții, evocate nu numai pe figurile amprentate cu expresii inedite, dar trecând inclusiv de la studiu academic în zona plasticității moderne, mergând până în pragul caricaturalului. Depășind această zonă și elaborând figurări între direcțiile sacrului și profanului, Maria Stoian susține pictural gestul uman,  ținuta corpului, ambianța de reprezentare, atmosfera de culoare, armătura compozițională, efectele finale. Privind lucrările expuse, detectăm partea ludică a demersului său, pe care îl simțim în fiecare compoziție datorită implicării artistei în traseele  morfologice ale imaginii, prin diferențierea deliberată a structurii tabloului, datorită diseminării neîncetate a formulelor de redare în tematica portretului, fapt ce determină diversitate de expresie, dar și unitate cromatică și stilistică. La un moment dat, Maria Stoian face o incursiune în istoria artei și se oprește asupra Giocondei, interesată fiind de fascinația surâsului ei. Realizând un studiu asupra capodoperei lui Leonardo da Vinci, artista a trasat peste figura acesteia două tușe ample de culoare, plasând astfel compoziția în zona avangardei, mesajul său fiind legat de faptul că, orice  lucrare, pentru a dobândi calități deosebite, trebuie să conțină un anumit mister, care să-i confere valoare, să aibă un punct de chemare pentru privitor. Diversitatea discursului plastic propus de Maria Stoian se continuă cu „Primul bal”, portretul bust al unei tinere în care pictorița ne vorbește despre grația feminină, despre frumusețea de dincolo de chip, de liniștea interioară și de farmecul griurilor rafinate. Marea forță de sugestie a compoziției este punctată de florile decolteului, de frăgezimea umerilor lăsați la vedere, de din știința desenului, peste care, aplicarea culorii, evocă armonii subtile, conduse în direcția senzualității, dar și a vigilenței privirii tinerei fete, pline de întrebări. Între aceste lucrări concordante ca expresivități, apare „Îngerul”, ființă benefică și protectoare, care aduce optimismul în existența noastră. Maria Stoian îl evocă într-o atitudine de blazare, dezamăgit de ceea ce vede în această contemporaneitate atee, însă personajul își păstrează caracterele faciale, asemănătoare purității unui copil. Realizat în griuri esențiale, implicând o mare expresivitate etapelor structurale ale construirii imaginii, care sunt logic ierarhizate, susțin sensul meditativ al tabloului, nelămuririle asupra direcției existențiale greșite, spre care omul de astăzi se îndreptă inconștient.   Nudurile în spiritul artei naive, cu trupurile feminine așezate în contextul plinătății biologice, cu aerul lor dionisiac, puternic neutralizate de aplatizarea culorii din fond, se constituie în alt registru stilistic, admirabil așezat în cadrele unei gândiri plastice coerente. O lucrare inedită este aceea redând portretul unei tărănci îmbrăcată în costum popular, unde artista utilizează toate ingredientele unui tablou executat după norme clasice, impunând corectitudine din punct vedere tehnic, din perspectiva aceea ce se află în spatele efectelor vizuale, demonstrând că elementele gândirii sale corespund preceptelor de școală, adică artista poate realiza foarte bine o lucrare, dar aceasta dorește să meargă mai departe, pe drumul deplinei plasticități. În seria de chipuri de mici dimensiuni, artista dă măsura căutărilor sale, dar și a descoperirilor în spațiul fascinant al caricaturalului, prin exagerarea trăsăturilor faciale sau abstragerea lor, conferind diverse semnificații liniei, petei de culoare, ansamblului și detaliului. Maronul, roșul și albul, albastrul, în variate nuanțări, susțin pictura sa incitantă prin însăși tipurile compoziționale, evocând personajul singular sau prezența mai multor componente umane în cadrul aceleiași pânze, inclusiv partea de vestimentație exotică prin rochii amintind de medieval, prin care Maria Stoian ne transmite o notă pozitivă, mărturisindu-ne marea sa pasiune pentru portretul realizat în conotațiile modernismului, prin accente plastice care o definesc.

Dorina Elixenia Novac a ucenicit la același distins profesor, Florian Lucan. Aceasta iubește pasta și tehnica picturii în ulei, impresionând prin căutările stilistice evaluate în compoziții realiste sau de factură modernă, unde schimbă tușa vibrantă pe care o alternează cu spații aplatizate ori cu grafisme, conturând formele figurative. Corelată cu amănuntele frumoase ale cotidianului, pictura Dorinei Elixenia Novac se desfășoară pe două direcții. Cea dintâi este legată de peisajul în plein-air, cealaltă fiind relaționată cu recuzita atelierului sau cu lumea obiectuală, aflată la îndemâna artistei. O parte dintre compozițiile proiectului   „Sighișoara altfel” se află în  expunere de la U Art Gallery, vorbindu-ne despre ceea ce înseamnă acest oraș pentru artistă, dincolo de cetatea medievală, știută de noi. Locuind intermitent în această zonă transilvană, universul vizual al artistei este relaționat și aici cu natura, privită uneori din locuința cu terasă, care îi permite să recepteze atmosfera, pădurile din jur cu luminișuri și nuanțe de verde, elaborate în funcție de umbră și lumină, de pitorești ansambluri de belvedere. O serie de trei marine, unde abordarea subiectului plastic ocupă primul loc, descrie planuri ample ale registrelor echilibrat structurate, redând eclerajele apusului în tente calde, dar și atmosfera rece a unui moment când soarele nu se afla în apogeul său, inducând puterea fragmentată a tușei, juxtapunerile ei și parte de analiză cromatică și construind dinamic și tensional suprafețele elaborate ale imaginii. Uneori privirea pictoriței se oprește asupra unui colț de grădină și surprinde florile în deplinătatea lor vegetală, creând un joc de culori, evidențiat de fondurile închise, cu putere de expresivizare. Dobândind un caracter pictural prin tratarea corolelor ca niște pete de culoare, fericit armonizate în diversitatea lor, aceste lucrări ne permit să remarcăm, atenția acordată de pictoriță suprafețelor vivante, datorită contrastul tentelor pastelate, încărcate de noblețea, izvorâtă din deschisurile eclatante.  Câteva peisaje construite complex, pe trei sau patru registre în adâncime, unde detectăm cunoștințele artistei în ceea ce privește perspectiva cromatică și geometrică diminuantă, se derulează ca niște spații edenice, încărcate de tainele sugerate de pictorița așezată în spatele unor structuri vegetale, de unde cuprinde o întreagă poezie a geografiei. Pe lângă aceste experimente artistice, punând în prim-plan potențele cromatice și formale ce urmează linia modernismului, Dorina Elixenia Novac așează în plină pagină anumite pasaje florale, făcând din petalele unor mirifice structuri, înzestrate de natură cu o frumusețe aparte, subiectul singular al unor lucrări, de o ținută estetică asemănătoare cu celelalte compoziții expuse. Apărând în creația sa și elemente de natură statică, începând cu vaze purtătoare de flori, până la cadre cu  obiecte amintind prezența umană, o surprindem pe artistă privind peisajul  din interiorul casei, între chevaletul său și panorama care i se deschide spre exterior,  interpunându-se tocmai acele componente specifice atelierului, permițându-i penelului să surprindă un subiect ce tratează, în același imp, două teme ale artei, natura statică și peisajul. Copacii nu rămân fără ecou în pânzele Dorinei Elixenia Novac, ei fiind abordați nu numai ca parte componentă a naturii, ci ca adevărate personaje ce verticalizează imaginea plastică. Deseori trăsătura grafică a vârfului de pensulă o citim în sugestia unor forme mângâiate de aceste grafisme expresive, conferind jocului de spații un plus de vivacitate. Diversă și incitantă, pictura Dorinei Elixenia Novac are un aer romantic, care se conformează spiritului său și dorinței de a-l reevalua cu alte mijloace de exprimare.

Valentin Baban expune lucrări recente, realizate în vara anului 2017, în plein-air,în tabăra de creație de la Partizani, și nu numai, folosind tehnica uleiului, așezat pe pânză, de obicei, cu cuțitul. Portul Tomis, Marea Neagră, flori specifice Deltei Dunării, lacuri, tufe de flori, drumuri liniștite și arbori, au adus în pânzele sale elementele ce conturează definiția drumului său artistic. Un peisaj înseamnă pentru pictor  luminișuri, copaci străbătuți de ecleraje prin desișul umbros al vegetației , contrastul la maxima intensitate a luminii și umbrele obținute din pete accentuate de culoare, concurând la plasticitatea compozițiilor capabile să ne mărturisească iubirea pictorului pentru aspectele pitorești ale naturii. Apărute ca un ecou al temperamentului său, lucrările ilustrează momentele de grație ale detaliilor fitomorfe, manifestate în pânzele lui Valentin Baban prin nenumărate modulații de forme interpretate, alăturate variațiunilor imprimate de tonalități. Asupra componentelor imaginii intervin linii directoare, individualizând fiecare traseu plastic, pe care artistul îl sugerează cu ajutorul raportul dintre tonuri, concentrate în intensități de mase cromatice reci sau pastelate prin amestecuri rafinate.  De la figurativul în care realitatea este redată după reperele ei recognoscibile, Valentin Baban ajunge la sinteze plastice foarte expresive, unde vizibilul este evocat în sugestii formale create din pete de culoare gestuale. Suprafețe ale apei purtătoare de bărci, maluri susținând case arhaice, detalii vegetale înconjurând bălți ori marine unde cerul acoperă lumea cu griurile sale fascinante, stânci lovite de valuri, creând sonorități și arbori care întretaie cu amplele corole imaginea structurată echilibrat,  sunt ilustrate alături de reprezentări citadine amintind atmosfera unor vremuri îndepărtate. Cartierul vechi al orașului Constanța, Strada Covaci din București, Portul Tomis se alătură unui peisaj rural cu case din Deltă, compoziții cu nimic mai prejos decât frumoasele abordări ale florilor care, fie că sunt lalele, fie că sunt iriși, au aceeași noblețe în reevaluarea pastei și în modul cum sunt distribuite componentele tehnice, astfel încât lucrarea să se  ordoneze după unul sau mai multe puncte de referință,   după centre de interes împăstate, care să radieze o notă meditativă în jur. Mai calde sau mai saturate, estompate sau contrastante aceste substanțe calorice, trec dincolo de tehnic,  imprimând un dinamism vizibil atunci când dominantele de pete ale mai multor culori sunt alăturare, creând prin dispunerea lor mase de culoare puternice, alăturări de închis-deschis ori  de complementare în care descoperim o mișcare internă a imaginii. Dominând caracterul de impresie asupra momentului, luciditatea artistului reușește în acest context să extragă priveliști ascunse ale naturii, cărora le împrumută sentimentul său de stabilitate și de meditație, care rămâne dominant. În aria preocupărilor permanente, Valentin Baban rămâne atașat de spectacolul lumii vegetale, de lirica indusă de misterul orașelor altor timpuri, de ingenuitatea pe care anumite pasage din compozițiile sale o transmit în afara tablourilor, oglinda interiorității sale și a momentelor de expansiune a trăirilor directe în fața subiectelor selectate, relaționate cu vastitatea lumii terestre.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă