câmpul vizual: Doru Ioan Vlădoiu, în avangarda graficii digitale din România -expune la Galeria "Simeza", alături de Ioan Cuciurcă, Silvia Ionel și Alexandra Mas-

Doru Ioan Vlădoiu, în avangarda graficii digitale din România

-expune la Galeria "Simeza", alături de Ioan Cuciurcă, Silvia Ionel și Alexandra Mas-

Anii formării artistului Doru Ioan Vlădoiu s-au derulat concomitent cu apariția unui nou domeniu al informaticii, grafica digitală. În timp ce acesta își însușea tehnicile tradiționale ale domeniului la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde studia cu Octav Grigorescu și apoi, cu Vasile Kazar, în anii 70, în lume doar se discuta despre o nouă disciplină științifică, iformatica. Îmbinarea informaticii cu practicile convenționale ale graficii cu noile instrumente de lucru digitale a dus ulterior la o nouă modalitate de expresie plastică. Ajungând să se impună de la sfera aplicabilității la zona esteticului, recenta metodă digitală a acaparat arta din Occidentul european și american. Doru Ioan Vlădoiu odată cu plecarea sa din țară în 1988, ia contact în 1990 cu acest tip de expresie în Canada, țară conectată la avangardele care se derulau în lumea vizualului. Cu o bogată experiență în grafica publicitară, acesta începe să-și conceapă lucrările în programe de editare digitală, programe cu nebănuite modalități de expresie plastică prin faptul că permite infinite intervenții asupra imaginii, cu rezultate analoge serigrafiei, în ceea ce privește obținerea unei suprafețe curate, în aplat sau cu degradeuri și finețe în execuție. Efectului tehnicilor clasice și posibilităților de acțiune ale computerului asupra acestora le revine legitima capacitate de a reinventa câmpuri expresive de forme, culori, structuri și sugestii, conținătoare ale acelorași criterii compoziționale ale creației artistice, universal valabile, care și-au modificat acum doar modalitatea tehnică de finalizare, efectul plastic fiind similar cu cel al oricărei creații bidimensionale. Reliefuri și iluzia tridimensionalului, adâncimi perspectivale și prim-planuri, într-o unificare a imaginii de cele mai multe ori echilibrată, chiar simetrică, în care descoperim și intervenția cu instrumente și materiale convenționale, ceea ce nu înlătură preocuparea artistului pentru deschiderile pe diagonală, implicând mișcare și tensiuni, într-o derogare conceptuală spre alte orizonturi de reprezentare. Obținute cu ajutorul tehnologiei digitale, lucrările lui Doru Ioan Vlădoiu au și acuratețea, și siguranța de sine a graficianului școlit, care știe să obțină tipuri de expresie inedite, de o înaltă ținută estetică. Fie că pornește de la o fotografie peste care intervine cu acuarelă sau desen, fie că utilizează pensulații picturale sau un atent demers de expresivizare prin linii, prin insistențe și juxtapuneri ori prelucrări digitale surprinzătoare din punct de vedere al consecințelor plastice, Doru Ioan Vlădoiu, editează pe computer starea de a fi a unor elemente văzute prin obiectivul aparatului de fotografiat sau prin filtrul imaginativ al minții sale, ce reverberează în zona digitalului, acordând importanța cuvenită cromaticii ale cărei armonii vin din contraste aplicate cu exigență, în urma prelucrării computerizate, atât în cazul griurilor, dar și al nesfârșitelor tonalități, aplicate a plat, prin suprapuneri sau alăturări sinestezice de cadre care să definească idei sau stări ale omului și materiei.

Impresia de filigranare sau greutate a suprafeței, de structurare și descompunere a figurativului, prin crearea unui algoritm de texturi diferențiate la nivel perceptiv, fac obiectul unei serii de lucrări, din care amintim: „Autodistrugere”, „Casă de pescar la Sulina”, „Coapsă”,„Nud cu masă”, „Dans cu eșarfă”, „Ignat”, „Nuduri”, „O mână spală pe alta și amândouă fața”, „Ochelari”, „Pâinea”, „Peștele” , „Portret”. 
Artistul încorporează acestui demers vizual mesaje sociale, zicale cu bătaie lungă în comportamente politice imediate, manipulând imaginile cu o singură tehnologie, care îi dă voie prin tehnicile permise de programele de editare să atingă o culme a stilului său artistic, aceea în care cuceririle istoriei artei în ceea ce privește compoziția plastică să se alăture unei diseminări personale a motivului artistic, evocat prin tehnici digitale, atât în abordarea fotografiei, cât și în cea a graficii.
Geografia corpului feminin ocupă un loc important în opera artistului, apropierea față de realitatea explicită, dar și un discurs nonformal în detalii, creând abisuri și spații abstracte, cu străfulgerări de lumină sau contraste, deseori cu un ecleraj a cărui limpiditate pătrunde în cotloanele fiecărui compartiment vizual, relevând statornicele elemente de limbaj plastic, transpuse în cheia unor tehnici de avangardă.   