Mariana Constantinescu, „Discurs retoric întrerupt”
Proiectele artistice ale Marianei Constantinescu se află într-un nucleu al dimensiunii simbolice. Din libertatea expresiei plastice, descoperită în alternanța curbelor centrate într-un punct ori în mai multe centre de interes, se ivesc păsări, simboluri ale cerului, ale luminii și victoriei, ale înțelepciunii și ascensiunii, gândite de artistă nu ca reflex al spațiului solar, ci ca un ecou al necunoscutei lumii de aici, care o provoacă pe autoare la întrebări existențiale și la încercarea de redefinire a eului, indecis încă asupra devenirii sale. Această atitudine este semnul libertăților interioare ale artistei, în dorința de a descoperii spații și de a se cunoaște pe sine, într-o perioadă în care a fost supusă, la fel ca noi ceilalți, distorsiunilor acestor vremuri pandemice. Eseul plastic propus îi organizează stilul pictural, prin ordonarea la limita nonfigurativului a sugestiilor deosebit de expresive, încărcate de fantezie și dezinvoltură în gestica transpunerii. Sigură pe imaginea pe care o interpretează cu ușurință, artista nu are nici un fel de rezerve în a esențializa, în a grafia cu degajare o structură din realitate, reducând la semn abstract crochiul plastic sau afirmându-l direct, printr-o aplicare concretă a petelor de culoare în carcasa unei forme, alternate cu scriitura traseelor de pensulă. Mase de tonalități se desfășoară în griuri colorate, lăsând uneori loc unui câmp de nuanțe bine articulat, în scopul de a configura sau a aminti realitatea și a-i conferi înțelesul dorit. Putem observa imediat faptul că păsările din tablourile Marianei Constantinescu aparțin pământului, zbaterea și neliniștea lor petrecându-se sub ochii atenți ai pictoriței, care le-a redat într-o ipostază asemănătoare neliniștilor omenești. Artista nu se opune impulsului imaginativ de a domina compoziția prin tușe terne, ținute sub control, după cum nici bucuria vieții nu o elimină, ci folosește adeseori vii accente de roșu, albastru intens sau galben-ocru. Pe aria vastă a pânzei descoperim și fragilitatea, și duritatea pescărușilor aflați în insuficiența de a zbura, la fel ca omul care trăiește izolat prin forță, nemaiputând să își găsească reperele firești de existență. Ideile sunt reprezentate sub forma unor închipuiri, păsările părând a se arăta aievea, asemenea unor gânduri nemărturisite. Discursul lor întrerupt își găsește ecoul în imagini epurate de încărcătura cotidiană, lăsând să irumpă în dimensiunea câmpului bidimensional păsări agitate cu aripile deschise, înfățișate în diferite stadii ale zbaterii, prin etalarea elegantelor bătăi de aripi, unduitoare sau tensionale, găsindu-și uneori momente de un îngrijorător repaus și așteptare. Desprinse din ireal prin însăși dimensiunea lor eterică, ele sunt concepute sub forma unor ducturi pictate cu rafinament cromatic și elegante trăsături de penel, contrapunctate de pensulații ritmice sau de spații de liniște, pentru meditație și regăsire. Toate aceste imagini vin din zona instantaneelor fotografice și a unor experimente inedite în sfera imaginii, pe care Mariana Constantinescu le-a realizat de la fereastra atelierului său, în 2020, revolta nemărturisită de atunci a artistei, fiind asimilată unor idei concretizate într-un reușit proiect expozițional, dedicat aniversării sculptorului Constantin Brâncuși, în a cărei operă și-a găsit un corespondent ideatic și vizual, dar referirile sunt și asupra condiției omului, obligat să se supună.
Ana Amelia Dincă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu