Mihail Gavril şi „Copacul mântuirii” la World Trade Center-Hotel Pullman din Bucureşti

Numele expoziţiei este dat de o lucrare reprezentând un copac acoperit de cruci, simboluri ale biruinţei şi mântuirii prin care pictorul încearcă îndepărtarea păcatului şi izbăvirea de rău. Aşezat, nu întâmplător, în centrul simezei, încadrat fiind de Adam şi Eva, acest tablou  constituie elementul cheie al percepţiilor pe care Mihail Gavril le are asupra vieţii şi morţii.  Luând în căutările artistului forma îngerilor, cele două personaje vinovate de alungarea din rai, care a însemnat şi despărţirea de Dumnezeu, impunând moartea drept consecinţă a păcatului, sunt monumentale, părând zidiri care poartă încărcătura cărţilor sfinte. Prin întreagul demers vizual, artistul încearcă să răscumpere greşeala de la începuturi, folosirea diferitelor simboluri precum clopotul, cupola, crucea, potirul de aur, inscripţiile, coloana, conducând spre găsirea lui Dumnezeu, singurul capabil să ierte. Unele lucrări conţin înscrisuri care ne amintesc că mântuirea se va realiza doar prin credinţă şi prin ascultarea Evangheliei. Pornind de la aceste indicii, constatăm că fiinţa lui Mihail Gavril descoperă armonizarea cu universul şi încearcă o detaşare de „cele lumeşti” prin ilustrarea concepţiei despre tradiţia creştină în „Copacul mântuirii”, un ansamblu de lucrări inspirate din simbolistica arealului bizantin. Evenimentul organizat de Galeria Elite Prof Art pune în evidenţă întrebările pe care artistul şi le pune în legătură cu existenţa sa pământeană şi posibilităţile de comunicare directă cu divinitatea prin intermediul picturii devenită intercesoare între religiozitatea cotidiană a pictorului şi sutele de ani de încărcătură energetică dată omului de creştinism. Expoziţia est un produs de maturitate al creaţiei lui Mihail Gavril, artistul preocupat de redarea mecanismelor spiritualităţii noastre şi de locul pe care căutarea binelui şi adevărului îl ocupă în sufletul său, nefamiliarizat cu lipsa de credinţă a lumii de azi. Conexiunea pe care pictura  sa o face cu dumnezeirea profundă a eului se regăseşte în străfundurile subconştientului personal, care deliberează modul cum calea spre libertate a fost găsită şi urmată prin revelarea esenţei.

Fiecare lucrare are indicaţii meditative dezvăluite prin cursivitatea expunerii plastice într-un stil propriu, liber, recognoscibil, având la îndemână ingredientele culturale şi artistice pentru o abordare erudită a simbolurilor folosite. Asocierea dintre elementele arhetipale redate după precepte figurative şi introducerea lor într-un context plastic modern, care nu mai are nimic comun cu regulile stabilite de Erminie, ci cu trăirea directă a artistului într-un spaţiu dominat de însemnele mistice ale ortodoxiei, îl transformă pe Mihail Gavril în interpretul unor imagini emblematice, definitorii pentru structura sa intelectuală. Nefiind constrâns de amploarea ilustrativă a domeniului care îi serveşte drept izvod, artistul înaintează în subiect găsindu-l provocator, cu multiple posibilităţi imagistice de reevaluare. Astfel, imediateţea stării contemplative, dar şi semnalele auditive induse de impresia că suntem lângă sunetul grav al clopotului, corespund filosofiei de viaţă a pictorului care, prin mesajele vizuale, ne îndeamnă să ne îndreptăm spiritul spre „cele bisericeşti”, inoculând astfel ideea purificării, stare necesară transcendenţei noastre. Această atitudine o întâlnim într-un grup de compoziţii referitoare la rânduielile credinţei. „Slujba de duminică”, „Clopote la Moldoviţa”, „Clopote la Probota”, cea din urmă lucrare cu înscrisuri expresive evocând cărţile sfinte. Formulările compoziţionale sunt succint imaginate, cu aluzii perspectivale introduse de mişcarea clopotelor suspendate, încorsetate în arhitecturile clopotniţelor şi tratate de pictor în tuşe când dense şi cu rapiditate executate, când alcătuite din urme laborioase de pensulă.

Pictura lui Mihail Gavril este o acumulare de stări, un comentariu care îi susţine creştinătatea, având coordonate simbolice în structurile vizuale recuperate din sfera arhitectonică a lăcaşului de cult şi a manuscrisului. Condiţia artistului, care încearcă să găsească o cale de salvare a sufletului prin raportarea la o forţă supranaturală, se petrece prin apelul la semnul crucii şi la ideea morţii, dominante în spaţiul religios bizantin, căruia însuşi pictorul îi aparţine.

Cele cinci variaţiuni cromatice pe tema coloanei de lumină vin să susţină dorinţa şi vibraţiile ascendente ale muritorilor prin imaginea conferită de verticalitatea fragmentului unui pridvor, care întretaie lucrarea de jos până sus ca un axis mundi. Acest punct de sprijin al boltei cereşti este preluat de Mihail Gavril din arhitectura pridvorului, unde omul îşi pune întrebări despre păcatele lui, depre rai şi iad, păşind apoi în naos spre a căuta mântuirea. Interesat de perenitatea şi autonomia coloanei, care uneşte cerul cu pământul, materialul cu imaterialul, sufletul cu spiritul, artistul ne îndemnă prin viziunea sa, spre cunoaşterea mai profundă a fiinţei noastre.

Pictorul nu se lasă pradă conceptului. Atenţia îi este captată de modul cum formulele compoziţionale pot reflecta şi conlucra la transmiterea mesajului şi la amplificare expresiei plastice. Raporatarea la grafia decorativă a feroniei şi la motivul floral al trandafirului, sporeşte frumuseţea lucrării prin contrastul dintre negru şi pata roşie de culoare.

Pictorul se află chiar în miezul ritualului bisericesc al slujbei, găleţile cu vopsele de pe schelă, arătând felul cum acesta îl slujeşte pe Dumnezeu. Fiecare tablou are un secret al lui, dar, în acelaşi timp, devine şi un mărturisitor de taine pe care trebuie să le descoperim şi să le reevaluăm.

Astfel, reprezentată convenţional şi având în memorie preexistenţa ei în cultura civilizaţilor Orientului, forma circulară a cupolei este proiectată la modul ficţional şi abstract de Mihail Gavril, care o redă din perspectivă plonjantă sau o cuprinde cu o privirea ascensorial, în raport cu modul cum porii credinţei sale reuşesc să capteze cosmosul divin.  Pictorul concentrează în plină pagină această întruchipare a bolţii cereşti, dezvăluind nu numai geometria perfecţiunii, dar îşi dă şi un răspuns la întrebarea dacă el însuşi este capabil de transcendenţă şi devenire. Căutarea divinităţii este de fapt căutarea absolutului, utopia pe care nu o va atinge niciodată, încorsetarea spiritului care apare în „Cupolă III” prin forţa liniilor şi sentimentl static.

În pictura lui Mihail Gavril spaţiul terestru se îngemănează cu cel mistic şi omul cu divinitatea. Aşa ne apare acest tip de metamorfoză în „Lumină şi smerenie la Athos”, „Slujba de duminică”, atitudini cutumiare dezvăluite de artist prin imagine, sunet, cuvânt...Mijloacele picturii îl ajută pe Mihail Gavril să dilate spaţiul şi timpul mistic, să se mântuiască prin cunoaştere, chiar dacă individul, în general, rămâne supus neputinţei lui de a înţelege adevărurile, printre care, cel divin, rămâne unul esenţial.

Călugării şi enoriaşii, proiectaţi în carapacea protectoare a bisericii, sunt pictaţi ca nişte umbre cuminţi, fără figuri desenate în detaliu care ar putea defini trăirea ascetică, fiindcă aceste sentimente aparţin interiorităţii şi nevăzutului. Imediateţea stabilirii unei relaţii între simbolurile care se înlănţuie în mod firesc, creând o unitate ideatică între tablouri, ne vorbeşte nu numai despre talentul lui Mihail Gravil, ci şi despre apartenenţa  sa totală, prin pictură şi entitate, la spaţiul creştinătăţii ortodoxe.  

Ana Amelia Dincă