Se împlinesc
aproape 20 de ani de când Tache Nicolae
consemna la gazetă un eveniment expoziţional ce reunea artiştii plastici din
Ialomiţa. Era în anul 1994 când Nicolae Croitoru şi Mircea Nistorescu, Maria
Unţanu şi Liliana Ionescu, Maria Ionescu şi Dan Stăneasă, Gheorghe Petre şi
Viorica Petre, Vasile Aionesei şi Alexandra Meiloiu, -ca să păstrăm ordinea
enumerării, aşa cum a făcut-o atunci ziaristul în Tribuna Ialomiţei-, alcătuiau
grupul al căror lucrări constituau obiectul „Salonului de toamnă”. Chiar dacă
acum este primăvară, am îndrăznit să fac această referire pentru că, pe
parcursul celor două decenii, artiştii plastici ialomiţeni au rămas o forţă în
fenomenul cultural al zonei nu numai prin număr, ci şi prin valoarea estetică a lucrărilor
aduse în faţa publicului. În data de 3 aprilie va debuta Salonul de Primăvară
al Filialei U.A.P. Slobozia-Ialomiţa. La actualul salon expun 21 de artişti
plastici , unii având cariere de remarcat, ceilalţi aflaţi la început de drum.
Gheorghe Petre, cel care a
grupat în Filiala U.AP. Slobozia Ialomiţa, atât pe colegii săi de generaţie cât
şi pe tinerii discipoli care si-au desăvârşit ucenicia artistică sub îndrumarea
profesorilor de specialitate, este preşedintele filialei. Ca pictor a
demonstart de fiecare dată că prima calitate a tabloului este picturalitatea.
Culoarea, cu traseele sale osmotice, se desfăşoară în tablouri după schema unui
raţionament supus studiului condiţiei naturii umane şi vegetale. Lumina este
căutată de artist în orice nuanţă, raporturile armonice dintre culori creează
impresia unei linişti anunţate şi de efectul de spaţialitate în compoziţia unde
contrastele cromatice sunt reperate după o dominantă .
Exponentă a
picturii feministe, Viorica Petre reevaluează
spiritul naturii în forme şi detalii
vegetale, cu o aplecare spre decorativul pus în evidenţă de o cromatică vie în viziunea
sintetică a stilizărilor propuse care se contrabalansează cu multitudinea de linii
ce formează reţele de dantelă prezente în vestimentaţia femeilor sau în spaţiul
vegetal pe care îl recunoaştem în episoadele sale
efemere, legate de explozia germinativă.
Rădăcinile orientării grafice a artistei se află în tapiserie şi în plăcerea de
a construi cu ajutorul desenului. Tablourile lui George Cătălin Petre sunt dominate de linişte aşa cum este şi
autorul lor, cel care reface un parcurs al sinelui adoptând maniera
expresionistă în investigarea limbajului plastic. Este artistul expozant cel mai ancorat în
experimente având curajul de a spune lucrurilor pe nume şi de a prezenta o
realitate alternativă prin compoziţiile relaţionate cu parcursul social al
omului. Lumină şi transparenţă, lirism cromatic şi acorduri fauve, zone
tensionate plastic, suprafeţe şi forme purtătoare de mesaje şi expresivităţi,
descriu compoziţiile ample ce se pretează la discursul plastic actual. Pentru Maria Unţanu chipul construit este un
volum cu însuşirea statică a materiei monolitice relevând fiinţa cu problemele
sale existenţiale. Redescoperim din nou
introspecţia sinelui şi simplitatea monumentală a concepţiei artistice.
„Pana” este realizată în aceeaşi structură volatilizantă specifică portretelor
unde sunt aduse în prim plan discursul mijloacelor de expresie plastică şi
elementele de limbaj plastic. Ideea comuniunii fiinţei cu aproapele său devine
la Mircea Gabriel Nistorescu o
preocupare transpusă în dublul portret numit „Un nou început” reprezentându-l
pe artist şi pe soţia acestuia stând faţă în faţă în spiritual compoziţiilor
renascentiste. Cei doi se află într-o nouă etapă a viaţii. Este o compoziţire
reprezentativă prin cumulările care s-au structurat pe parcursul anilor de
creaţie şi o introspecţie în spiritualitatea familiei la vârsta actuală, ceea
ce a determinat o gândire în limitele armoniilor sobre. Relevarea Sfintei
Treimi din fundal, gama galben-violet şi albastru-oranj, zona indigo se
constituie în accentele ce pun în evidenţă caracterele. Este o figurare tipic
renascentistă. „Marginea de sat ialomiţean
în februarie” ni-l recomandă pe plastician acelaşi iubitor al naturii aşa cum
ne-a obişnuit întotdeauna. Ciulniţa este vizualizată dinspre gârlă. Structurile
geologice ale malurilor dărâmate sunt elemente ce creează ritmuri telurice, o
construcţie pe geometrii foarte bine măsurate, căutările oprindu-se la găsirea
unui echilibru între cald şi rece.
Normele
compoziţiei plastice şi rigorile impuse de şcoala românească modernă de pictură
sunt pentru Vasile Aionesei reperele
de abordare ale peisajului şi
portretului. Principiile de creaţie plastică sunt adaptate preferinţelor de
interpretare ale lumii reale care de multe ori înseamnă un colţ de natură
mirific pe lângă care noi trecem nepăsători şi pe care Vasile Aionesei îl
observă şi îl transformă în subiect pentru pânzele sale. Artistul face în
fiecare compoziţie un exerciţiu de transformare a frumuseţii naturii într-un
simbol al divinităţii. La Nicolae
Croitoru Capbun, feericul rezultă din tendinţa expresionismului abstract înţeles
ca gest şi culoare, determinând o analiză pe latura senzitivă a demersului
conceptual. Polifonia coloristică ţine de corespondenţele tonale sau de directa
relevare a unei culori simbolice legată de parcursul conceptual al compoziţiei.Din
necesitatea perpetuă de a comunica cu orizontul vegetal, Maria Ionescu îşi contiună drumul în cercetarea naturii înţeleasă
în limitele geografice ale Bărăganului şi în dimensiunea microcosmosului
existenţial. Fie că atenţia pictoriţei este reţinută de „Muşcatele din balcon” redefinite
în atributele contrastului de complementare, fie că „Iarna la Amara” devine o poezie imagistică ce accentuează
atmosfera griurilor de albastru, Maria Ionescu rămâne o iubitoare a
plein-air-lui, dar şi a tehnicilor în pensulă şi cuţit. Rigorismul compoziţional şi libertatea
curenteleor moderne fac din arta lui Dan
Stănease o continuitate a structurii imagistice bine gândite. Planurile
perspectivale, personajele fantastice aflate într-o lume a întrebărilor şi a
nesiguranţei evocă cea dintâi taină, aceea a începutului lumii, când atmosfera
mişcării cosmosului după legile fizicii îl determină pe pictor să reflecteze
asupra dimensiunii supranaturale şi asupra visului folosind mijloace de
evidenţiere a intenţiei sale precum centrele de interes şi asimetria Peisajele Simonei Lepădătescu evocă prin contrastele cromatice contradicţia
dintre miezul zilei şi al nopţii, „Ora doisprezece” şi „Ora zero” dispută
disonanţa dintre doi termeni opuşi în aparenţă, care se desfăşoară succesiv şi
unitar. Iarba este expresivizată cu ajutorul texturii din câlţi, verdele
fosforescent vrea să lumineze întunericul nopţii, contrastul dintre roşu şi
albastru sau subtila alăturare a galbenului şi roşului de nuanţe calde formează
un discurs plastic gândit în termenii impulsurilor lăuntrice.
Pentru Anita Marin lumea se află într-o
renaşterea contiună. Materia în mişcare şi metamorfoza sunt sugerate tehnic
prin dirijarea petei de culoare care se evidenţiază din fondurile închise. Personajul care iese dintr-o rădăcină este
emblematic pentru ideea regenerării.
Elena Boiangiu, deşi este
o profesionistă a tapiseriei vine în expoziţie cu o fotografie alb- negru, de
fapt un colaj cu elemente tărăneşti, iar Loredana
Găină adaugă operei sale desfăşurată pe un traseu hiperealist, noi
dimensiuni existenţiale. Generaţiei tinere i se adaugă şi Roxana Căluţă cu melancolia aspectelor din natură.
Marian Cioban expune două
peisaje cu o cromatică de griuri colorate. Marginile de padure alese ca subiect
readuc în preocuările sale vegetaţia şi apa prin care scoate în evidenţă
substanţa picturală. Întotdeauna s-a observat faptul că Marcela Smeianu este condusă de firul ideatic al vegetalului ale
cărei structuri sunt semnul integrării
fiinţei în natură. „Structurarea suprafeţei plastice prin ramificaţii şi
inflorescente” este denumirea unui proiect plastic din care se desprind
compoziţiile etalate la acest salon, peisajele cu păduri şi copacul curcubeu devenind
locuri cu energii pozitive descrise într-o cromatică echilibrată. La Camelia
Ion „Conversaţia” este un subiect bun de pictat atâta vreme cât raportul
dintre oamenii poate fi unul generic sau poate ţine de o intimizarea a actului
comunicării Concepută pe perechea de complementare oranj- albastru şi aflată la
limita figurativului cu o tendinţă de trecere spre abstract, cele două personaje prezente în
compoziţie sunt aşezate sub semnul echilibrului şi al simetriei, dar deopotrivă
picturalitatea determinată de culoarea vibrantă, este o însuşire a lucrării. Răgazul
pe care Ştefan Şerban şi-l acordă
pentru a medita asupra vârstelor omului în tripticul numit „Umbre” aparţine unei problematici care îl include în seria
plasticienilor interesaţi de filosofia existenţei. Cei trei bărbaţi fără cap sunt incluşi din punct de vedere
stilistic în orietarea de efecte abstracte create cu ajutorul colajului, picturii
şi a texturii de plasă şi ipsos, gamă cromatică
preferată fiind cea de cald- rece. Pentru Silviu
Ioan Soare forma ceramică este volum sculptural, suprafeţele netede şi rotunjimile
lucrărilor alternează cu cele ritmate. Compoziţia
„Trilogie” nu mai este limitată la funcţionalitate, ci caută soluţii de a
traversa pragul tradiţiei şi a-i conferi o direcţie estetică meşteşugului
ceramic. Cele trei piese sunt create de plăcerea de a modela şi de a simţi
căldura materialului natural. Una dintre componente prezintă o mai vizibilă
elansare pe verticală, celelalte două având o accentuată aderenţă cu
orizontalitatea. Portretele lui Victor
Grigore sunt atitudini şi gesturi ale fiinţei feminine în stările ei de
graţie deplină sau într-o atitudine de descoperire obiectivă a realităţii.
Realizate de multe ori din „griuri rămase” cum îi place pictorului să numească
nuanţele folosite, fascinaţia pentruz chip şi pentru umerii lăsaţi la vedere
peste care cade o lumină spectrală şi misterioasă, rămân reperele integratoare
ale plasticianului.
Lumea din
compoziţiile lui Costin George Pătru
ţine de psihologia mulţimii, aparţinând unui comportament de grup. Structurarea
lucrărilor pune în evidenţă forme bazate pe
. linia cu forţa de
expresivizare a formei grafice. Artistul este licenţiat în grafică şi este
absolvent al Liceului de Artă „Ionel Perlea” din Slobozia, urmând cariera de
grafician a tatălui său.
Ana Amelia Dincă
critic de arta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu