Femeia în desenele lui Augustin Costinescu

Desenul a avut o continuitate neîntreruptă pe parcursul operei pictate a lui Augustin Costinescu. Acesta nu necesită întrebări sofisticate asupra mesajului, el fiind simplu ca adevărul, ca binele şi frumosul. Ce poate fi complicat în chipul unei femei care îşi acceptă destinul, relaxându-se resemnată în faţa unui buchet de flori? Nimeni nu bănuieşte cât este încărcătură filosofică şi cât este religiozitate în reprezentarea nudului unei tinere evocată în deplinătatea purităţii ei, cu forme trupeşti totuşi apetisante şi vulnerabile.

Femeia, căci acesta este un subiect elaborat al desenelor sale, este prezentată în linii unduioase, obţinute din modulări ale desenului, din ducturi curbilinii care mângâie retina, făcând-o să parcurgă traseele unor hiperbole şi parabole  închegând armonios imaginea, construită pe forme rotunde, feminine.

Din trăsătura întreruptă sau continuă a instrumentului de lucru, pensulă îmbibată de negru, cărbune, pastel sau tuş, Augustin Costinescu ne ţine o lecţie despre stil, despre posibilităţile nelimitate ale imaginaţiei de a reprezenta acelaşi motiv artistic în variante care ţin de reevaluarea mijloacelor de expresie. Paralel cu investigaţia realistă a anatomiei, cu respectarea criteriilor compoziţionale, a proporţiilor miologice şi osteologice, artistul interpretează corpul prin păstrarea limitelor figurativului, amplificând notaţiile lirice ale imaginii prin rafinamentul liniei, prin atitudinea demnă şi  ţinuta elegantă a posturii. Modelul de atelier rămâne în atenţia artistului prin redarea acestuia în crochiuri, studii şi schiţe, dominate de un pronunţat caracter liric.

Reprezentând femeia în minimum de linii, uneori cu accente de culoare, pentru a plasticiza o dată în plus expresia estetică a lucrării, artistul execută  o sinteză deplină a subiectului, având avantajul vizualizării rapide, al impactului direct asupra privirii, printr-o transmitere implicită a ideii şi a emoţiei. Notaţia rapidă, invocând caligrafia elegantă a maeştrilor clasici, este interpretată într-un mod personal de artistul care, de la dezinvoltura şi simplitatea gestului, ajunge la scriitura unei caligrafii vibrante de linii cu rol de a ondula drapajul rochiilor unor dansatoare de cabaret şi balerine efilate, creând ritmuri şi tensiuni plastice, evocând, în acelaşi timp, o mişcare continuă. Deseori apare nota de picturalitate, obţinută din aceleaşi tonalităţi deschise, efectele ultime fiind asemănătoare tendinţei fove a pânzelor.  

Stând cu mâna leneşă peste spătarul scaunului, având capul acoperit de o pălărie după moda timpului, lucrarea este tratată deopotrivă în linii grose, subţiri şi intermediare, adică modulate pentru a reda lumina şi umbra prin sugestii metaforice de interpretare, tânăra schematizând prototipul stării de graţie, ce caracterizează reprezentările feminine din opera lui Augustin Costinescu. În faţa unei ceşti de cafea, o altă doamnă grafiată seminud afirmă concizia grafică la care poate ajunge măiestria artistului şi jocul de volume în alternanţa aproape- departe. În timp, desenele care redau nudul şi frumuseţea feminină ca subiecte de reprezentare, au devenit uneori interpretări mai libere din punct de vedere al tratării anatomiei, Augustin Costinescu fiind interesat de poezia atmosferei, de tainele induse de o astfel de temă. Din linii mici, întrerupte, dispuse în registre orizontale, creând impresia de plutire, acesta fixează lapidar detalii, lăsând fantezia creatoare să susţină un tip spiritual de nud, scoţând în evidenţă deplina putere de analiză şi stilizare şi unificând ansamblul de reţele şi trasee divizate ale liniei, fixate admirabil în forma cadru.

Ana Amelia Dincă,

critic de artă