Artistul Nicolae Zâmbroianu

Tapiseria maestrului Nicolae Zîmbroianu are aceeași aură a prețiozității, specifică vechilor țesături cusute cu fire de aur din vechiul Bizanț, numai că, estetica sa postmodernă se pliază pe experimente ale artei contemporane, așezate într-un discurs vizual în care regăsim înțelepciunea unui artist, căutător al adevărului despre starea materiei în mișcare. Această realitate este descoperită în capacitatea firului de a crea lumi, în moliciunea și mobilitatea lui de a descrie labirinturi ale sufletului, cu infinite căi de acces spre nucleele osmotice ale pământului, spre fluiditatea apei,  spre transcendența aerului și spre puterea de mistuire a focului.  Tocmai pentru redefinirea acestor componente, Nicolae Zîmbroianu osmozează materia universului cu ajutorul unui traseu de bumbac, generând și contradicții, și metamorfoze unitare ale spațiului plastic, încearcând să confere noi configurații elementelor primordiale, cu mijloacele de reprezentare ale tapiseriei. Fie că este vorba de broderie bidimensională sau de compoziții tridimensionale, de tapiserie cu toate fațetele ei tainice, artistul detectează în acestea profunzimi spirituale, conținătoare ale unei tehnici exemplare, înzestrată cu plurivalențe conceptuale, reașezate în aria unei arte de înaltă ținută estetică, cu valențe profund ontologice. Reperarea subiectului, revenirea asupra gestului repetitiv, asupra multiplicării semnelor inerente tehnicii, acesta dă naștere unui dialog între apă, foc , pământ și aer, determinând o dorința de tactilitate și o libertate a privirii de a pătrunde în neanturile de dincolo de zidul binevoitor și cald al texturii, de unde se ivește  senzualitatea feminină a firului flexibil, care se modulează printre bătăturile țesăturii, devenind oponentă durității masculine și încordării acesteia printre traseele ce analizează decisiv frământarea materialului. Lucrări, având calități formale prin ineditul discursului lor vizual, așa cum se relevă în ansamblurile expoziționale disecate de artist pe serii ideatice, dar și în compoziții care vorbesc în parte, despre trăirile, legendele și istoria omului, construiesc o operă complexă și vastă, așezată în reperele stilistice le postmodernismului.   Un artist privilegiat din perspectiva forței de creație și a talentului, a problemelor de plasticitate pe care le impune tapiseriei și broderiei, cu o putere de imaginație inedită, dar și cu surse în cultura umanității, Nicolae Zîmbroianu va rămâne un reper prin opera creată până acum, datorită problematicii plastice pe care o reformulează neîncetat, demonstrând cu fiecare lucrare, faptul că tapiseria are  firul poveștii ei inepuizabil.

Apa în tapiseria lui Nicolae Zîmbroianu

În viziunea lui Nicolae Zîmbroianu, apa este receptată ca sumă universală a principiilor cosmosului, ca esență a regenerării, ca transformare, cădere și transcendență prin recurența firului care, în fluidizarea lui, leagă și modelează lumi misterioase, născătoare de liniști și generatoare de tensiuni.  Apa este concepută drept o ofrandă, regândită cu mijloace plasticele ale tapiseriei, un fluid devenit solid în discursul artistului, care susține acest simbol al vieții și  purității, prin claritatea reprezentării explicite a temei în instalații, unde căderea liberă a firului, relaționând materia grea a pământului cu cerul dumnezeiesc, determină conotații mistice și oferă spiritului dual și avid de cunoaștere al omului,  dimensiunea reîncarnării și redevenirii sale simbolice. Variațiunile ființări apei sunt evocate de  Nicolae Zîmbroianu printr-o corelație a raportului dintre plin și gol, opunând viața, morții, printr-o înlănțuire de fire întrețesute, cu efecte de picturalitate și plasticități expresive, reflectând rațiunea de a fi a texturii. În lucrările tridimensionale, aplatizate ori volumetrice, tratate vizual în zona stilistică a instalației sau în spiritul formei pline a ronde-bossului, această substanță indispensabilă vieții este recunoscută prin curgerea firului devenită o cădere surdinizată peste armătura fizică ori imaginată a compoziției, sugerând substanța apei, îmbietoare și grea, monolitul stării ei solide de agregare. Linia șerpuitoare se alătură firelor drepte ca într-o ploaie construită din grafia traseelor lăsate în cădere liberă, expresia plastică a acestor structuri dialectice indicând  metafore, coborâtă parcă din osmozele alchimiei. Verticalizarea și creșterea, suprapunerea și dispersia, implică apariția caracterului sonor și muzicalitatea,  reinventate  de Nicolae Zâmbroianu, cel care  reperează și   ideea de reflexie, de lumină și umbră, prin închisuri și deschisuri, venite din accentele cromatice ale unor fire colorate, ceea ce conduce la  stimularea senzorială și la determinarea factorului afectiv. Vastitatea și serenitatea regăsite de artist pe întinderea suprafeței tapiseriilor sale, cu asperități și unduiri asemănătoare valurilor, cu adâncimi perspectivale de unde izvoare de fire izbucnesc molcom sau în șuvoaie, aclamă compoziții dinamice unde amintirea vegetației acvatice devine memoria unei  inimaginabile lumi paradisiace.

Focul în tapiseria lui Nicolae Zîmbroianu

Unul dintre primele lucruri create de Dumnezeu, însă receptat diferit în religiile și mitologiile lumii, focul, oponent apei, îl regăsim în câteva compoziții reprezentative ale maestrului Nicolae Zîmbroianu, fiind evocat în ipostazele sale de lumină, cădură, fulger, electricitate, chiar și timpul aflându-se sub aura sa purificatoare și nimicitoare. Combustia interioară a artistului, arzând în matca contradicțiilor sale în raport cu destinul personal, este cea care exprimă mistuirea ființei evolutive în  „Cursul vieții”, „Cuibul dorințelor”, „Vârtejul vieții” „Calea”. Alternanțe, simetrii și asimetrii, repetiții, cu un caracter narativ al distribuirii elementelor în câmpul imaginii și cu o direcție abstractă de interpretare a temelor, dar și cu varietăți stilistice în care descoperim acumulările remarcabile, se alătură coloritului variat și influorescențelor organizate într-un spectacol textil, încărcat de vitalitate și vibrant prin diversitatea lui, în contextul fiecărei lucrări. Elansate pe verticală, compozițiile lui Nicolae Zîmbroianu evocă flacăra în deplinătatea forței sale, prin reprezentarea unor învolburări grafice, așezate pe structură metalică, străbătând aerul și încorporând în nucleul lor energii și spații necesare unor imaginare experimente metafizice și ale increatului. În alte compoziții, focul mocnește, apoi se stinge prin figurarea gradată,  în deplin acord și inseparabil de trecerea timpului pe care, la nivel simbolic, o mistuie, dramantic și lent. „Clepsidra”, „Poarta timpului” , „Fereastra amintirilor”, „Univers apropiat” reexaminează tiparele cunoașterii de sine, introspecția în climatul unor ritmuri continue ale existenței și destinului. Dimensiunea calorică și lumina cosmică („Poarta soarelui”, „Izvor astral”), dar și cea artificială („Becul”), indispensabile devenirii noastre, sunt posesoarele unei game inepuizabile de expresivități. Volute, spirale, zone agitate și surdinizate, geometrii concentrate sau sintetizând spații, încorporează spasmul începuturilor lumii, primordialitatea vieții, încorporarea clipei, freamătul neîncetat și transcendent al materiei în mișcare evocând focul benefic, sacru, purificator, care în tapiseria lui Nicolae Zîmbroianu nu se dezlănțuie cu furie, ci cunoaște fațete multiple în utilizarea elementelor de limbaj plastic. Acest semn primordial apare și sub forma fulgerului prin diagonalele și traseele zigzagate, prin motivele desenate liber în câmpul ornamental, cu efecte de suprafață inducând iluzii optice.

Ana Amelia Dincă