Silviu Ioan Soare la Galeria „Luceafărul” a Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, Primăria sectorului 2, București, ca invitat în expoziția „Reflexii transilvane” a pictorului Cornel Vană

Silviu Ioan Soare utilizează diverse tipuri de gresie în formă simplă sau cu pulberi metalice ori in combinații în masă de diferite culori din același tip de material.  Argilă comună patinată, gresie arsă în cuptor de lemne, diverse kituri, amestecate cu pigmenți de o manieră în care imită marmura, cu rețete personale ale autorului, sunt modalitățile tehnice utilizate în crearea grupului de compoziții, evocând expresivitatea plastică a corpului feminin. De la amintirea orizonturilor elene ale sculpturii, prin analiza mai în detaliu a subiectului, Silviu Ioan Soare ajunge să implice doar sugestia simbolică în reprezentarea eternului feminin, prin simplificarea la maximum a formei, lăsând la vedere sinteza și eleganța corpului feminin. Relaționate mai degrabă cu seducția decât cu ispita, cu simbolul decât cu realitatea, lucrările lasă lumina să izbească zonele rotunde și să alunece pierzându-se difuz pe puținele suprafețe plane, circulând apoi prin golurile mărginite de gresii și teracotta. Creând un joc ritmat de curbe, marcate prin evocarea anatomiei corpului feminin, Silviu Ioan Soare recurge la sinteze vizuale, corelând unele lucrări doar cu ideea de nud, o reconstruire mentală a anatomiei, în datele ei generale, apropiindu-se ca artist de noțiunile abstracte de reprezentare. „Diminețile Carolinei” este realizată într-o tendință de recuperare modernă a  volumului, iar „Aedon” urmează o linie mai analitică, apropiată de clasicitatea elenistică, pe când „Carolina și alte etenități”, „Kalonice”, „Metamorphosis” și „Impression”, au o mai mare libertate de interpretare, subiectul fiind recunoscut doar prin câteva indicii formale. Unitare din punct de vedere al subiectului, dar diverse din perspectiva tratării stilistice și estetice, volumele create de Silviu Ioan Soare pe tematica nudului, fascinează prin capacitatea de interpretare și de stilizare a corpului, prin valențele expresive și conotațiile osmotice, petrecute între material și forma simbolică rezultată. Prin simplitatea abordării, Silviu Ioan Soare ajunge la evocarea unei senzualității  absolute a nudului feminin, perceptibilă în armonia totală, clasică a volumului, dominat de liniștea albului sau rozului, ori de roșu cărămiziu, verde, maro și negru metalizat, efecte de o puternică plasticitate.

Ana Amelia Dincă